Revistă de înnodat sinapse

”Taxi Blues” – o lecție de actorie cu Marius Bodochi și Dan Tudor

Marius Bodochi_Taxi_2

N-aș putea spune că piesele scrise de Ana Maria Bamberger m-au pasionat vreodată. Pentru că își alege subiecte bune, pe care le ratează din cauza unui patetism greu digerabil. În general, un text imperfect poate fi salvat prin osârdia și inspirația actorilor&regizorilor. Acesta este și cazul piesei ”Taxi Blues” de Ana Maria Bamberger, excepțional înscenată la Teatrul Mignon de Dan Tudor, cu concursul lui Marius Bodochi. Ceea ce a rezultat, e un miracol!

Improvizația ridică reprezentația

Am convingerea că Dan Tudor și Marius Bodochi au respectat (oarecum) textul bambergerian doar în prima parte a spectacolului, aceea în care marele actor al Teatrului Național din București, Șerban Ion Vasilescu (Marius Bodochi) își povestește trista soartă. Ca un Rege Lear de școală nouă, și-a vândut apartamentul din România pentru ca fiica sa, Mihaela, să poată emigra în Germania. Acum își primește răsplata, conform principiului ”nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. A renunțat la cariera fulminantă de la Naționalul bucureștean, pentru a se transforma în șofer de taxi la Hamburg. În curând nu va mai avea unde să locuiască, pentru că fiică-sa așteaptă al treilea copil și are nevoie de cameră. Cum spuneam, povestea acestui actor, ”mai mare decât Mălăele și decât Beligan” (spune Iosif) este eminamente tristă, numai că Marius Bodochi, departe de a jeli precum personajul lui Shakespeare, își presară narațiunea cu umor (mai mult sau mai puțin negru), sarcasm/cinism, revoltă, uimiri inocente și divagații pline de haz.

taxi 1

Dimensiunea unui actor este dată mai ales de capacitatea sa de a pune carne și spirit pe un personaj – ca în cazul nostru – destul de malnutrit și scheletic. Evident, n-am aflat acum că Bodochi este un foarte mare actor, dar rolul din acest spectacol îi confirmă excelența. Iar celălalt foarte mare actor, Dan Tudor, care semnează și regia spectacolului, face un duet perfect cu Marius Bodochi. Dacă Șerban Ion Vasilescu este un intelectual rasat, cu limbaj, simbolistică și umor specifice, Iosif – personajul jucat de Dan Tudor – trebuie să pară un șantierist ignorant, din topor, șmecher, descurcăreț, care a venit la muncă în Germania și, ca second job, cântă ”la pălărie” pe un pod. Cu o extraordinară artă a gradării stărilor, Dan Tudor își duce eroul până la deznodământul surprinzător. Din ciocnirea supernovei Dan Tudor cu supernova Marius Bodochi rezultă o explozie destul de greu egalabilă, în care emoția bine escamotată și firescul cinematografic se împletesc cu hazul nebun. La acest spectacol se râde cu lacrimi și cârcei. O notă bună se cuvine și scenografiei lui Doru Zanfir. ”Taxi Blues” a intrat în repertoriul Teatrului Mignon (se află la revărsarea străzii Hristo Botev în Piața Rosetti). În toamnă, la deschiderea noii stagiuni, va avea loc premiera oficială, dar această producție a teatrului independent Mașina de Vise are deja o traiectorie glorioasă: Premiul pentru cel mai bun spectacol și Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină (ex-aequo Marius Bodochi și Dan Tudor) la Festivalul Național de Comedie 2012, Galați; Premiul ”Goange Marinescu” pentru regie (Dan Tudor), Premiul pentru cel mai bun actor (Marius Bodochi) și Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio 2012, Pitești. Un spectacol care dă dependență. Pe pariu că mulți dintre cei care au fost la avanpremiera din weekend-ul trecut, vor fi prezenți și la premiera din toamnă.

Gabriela Hurezean

Credit foto: Teatrul Mignon

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS