Revistă de înnodat sinapse

Gala ”Salut, Adolescență!” – premianți, musafiri și punctul pe i

generic

Cei 20 de ani de când George Mihăiță a reușit să impună legiferarea Zilei Adolescenților au fost celebrați cu entuziasm, timp de o săptămână încheiată. Sărbătoriții s-au întrecut în a-și dezvălui resursele de creativitate, talentul, imaginația. Cele mai frumoase fotografii făcute cu telefonul mobil, pentru concursul InstantAdolescența mai pot fi văzute și acum pe gardul Muzeului Municipiului București (Palatul Șuțu), iar cele mai reușite poeme scrise de adolescenți au fost tipărite de editura Muzeului Literaturii Române în antologia ”Supradoza de dragoste”. Cei care, în urmă cu două decenii au fost redactori ai revistei ”Salut” – astăzi, ei înșiși, părinți de adolescenți – s-au întâlnit la o petrecere aniversară, frumos moment de bucurie și rememorare. Timp de două zile, la  Colegiul ”Mihai Viteazul”, pasiunea pentru teatru a dat în clocot. Juriul (alcătuit din actrița Dorina Chiriac, conf.univ. dr. Diana Mihăiță și subsemnata) a trăit, zi lumină, minunarea în fața prospețimii, talentului, emoției. Și nu ne-a fost ușor să alegem excelența dintre excelențe.

ansamblu

Apoteoza a fost duminică, 14 mai, în Sala ”Radu Beligan” a Teatrului de Comedie. Gala ”Salut, Adolescență!”, un show conceput și regizat de inepuizabilul Alex Bogdan, a fost mult peste nivelul altor gale dedicate artei profesioniste. A fost umor (mult și de bună calitate!), n-au fost alocuțiuni colbuite, a fost muzică săltăreață, a fost poveste și poezie și multă energie molipsitoare. Alex Bogdan, împreună cu prietenii săi, Silviu Mircescu și Alex Ștefănescu, aliați cu liceenii iubitori de teatru, ne-au spus/cântat o poveste despre școală, despre adolescență, despre iubire.

mihaita

Cel mai adolescent dintre adolescenți, marele actor George Mihăiță, și-a amintit cum a început totul: ”Această nebunie a noastră cu fenomenul adolescentin a început mai demult, prin 1990, când am înființat revista Salut. În 1997, a fost promulgată legea privind instituirea Zilei Adolescenților. Pe vremea aceea,  Președintele României era domnul Emil Constantinescu, care a avut generozitatea să ne trimită un mesaj special pentru Gală și pentru toți adolescenții de ieri și de astăzi. Astăzi, domniei sale și invitaților speciali ai Galei le-am acordat Diploma Adolescent pe Viață, o diplomă după o idee grafică de Horațiu Mălăele.” Sigur că a primit și George Mihăiță titlul de Adolescent pe Viață (parcă mai avea nevoie!).

dorina alex

Cum spuneam, discursuri au fost puține și laconice, dar trebuie să spicuiesc din tulburătorul ”raport de jurizare” rostit de Dorina Chiriac: ”Am stat două zile în prima bancă la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”. Zile de școală. Învăț teatru de la neînvățați, de la curați. Simt pe alocuri atingere de profesor adult, rigid, dar simt dedesubt mai puternic zbaterea sub impunere a spiritului liber și ferm. Îi văd creșterea în trupuri neterminate, în voci care se schimbă sub ochii mei din băieți în bărbați, în picioare de fete pe drum de femeie și brusc mă bucur că există internet și facebook, că ei, ne încă majorii, au acces la acestea, că află mai mult decât le arată o școală bolnavă, că își pun la îndoială educatorii, că au și prieteni profesori cu har de frați mari, că vorbesc fără accent limbi străine, că se exprimă clar și just în limba maternă, că se adună prin licee în trupe de teatru chiar dacă vor să se facă astronauți și zic că fac asta pentru sănătate spirituală, că sunt siguri pe ei, pe aptitudinile lor și pe capacitatea de a le înmulți importanța, deși deloc siguri pe viitor. Dar ei sunt salvați pentru că nu cred în destin, ei cred că drumul e o descoperire personală într-un împreună de drumuri personale. Lor nu le e frică. Au blocat frica pe care le-o predă zilnic școala, au blocat filtre care nu lasă să treacă informații fără a fi judecate. Am ieșit dintre ei și m-am întrebat împotriva cui protestăm când protestăm noi. Vom schimba toți miniștrii și tot parlamentul, până când vom fi trecut noi pe rând, toată nația noastră majoră prin toate funcțiile. Vom fi fost toți pe rând miniștri și parlamentari și tot nu vom fi schimbat nimic din ce e stricat, bolnav și pe moarte. Doar vom fi mutat ceva rău dintr-o parte în alta. Căci împotriva noastră protestăm noi când protestăm. Nu sistemul ca un ceva străin de mine omoară oamenii, nu sistemul comite neglijențe oribile, nu el își mută atenția de la mizerie, de la urât și de la rău. Omul. Noi facem asta. De zeci de ani. Noi râdem de rău și ne-am făcut fală națională din bășcălie grotescă. Noi participăm la mizerie, la urât și la rău. Noi suntem mizerabili și urâți. Suntem răi. Noi suntem sistemul. Eu sunt. Cei pe care i-am văzut eu la liceu, zilele astea, nu sunt sistemul acesta. Făpturile astea nu-l identifică drept al lor, la nivel celular. Natura a inventat o nouă grupă de sânge. Ei știu că sunt o specie nouă și vin relaxat. Nu-i bruiați. Lăsați-i în pace! Prin locurile astea se va vorbi curând o altă limbă. A lor. Și va trebui să o învățăm.”

Și, în sfârșit, a început dezvăluirea premianților, începând cu cei mai buni participanți la Festivalul național de teatru pentru liceeni ”Jos pălăria”. Alex Bogdan a înmânat Premiul pentru apariție specială Ștefanei Prisăcariu (Trupa Goleme, Colegiul Național din Iași). A avut un haz nebun intepretând rolul unui șofer de taxi, în spectacolul  ”Miercuri, respirăm” de Ioana Chicet-Macoveiciuc.

alex horatiu

După momentul său de umor cu scăpărici, Horațiu Mălăele (”prestator de servicii culturale către populație”) a înmânat Premiul special pentru monolog masculin, ex-aequo, lui Eduard Crucianu (”Drăgan” de Petre Liciu) și Rareș Fota (”Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes). Primul, elev al Liceului teoretic ”Ion Slavici” din Panciu, al doilea, component al trupei Victoria Art din București.

Marius Manole i-a oferit Biancăi Maria (Trupa Protha, Panciu) premiul categoriei monolog feminin pentru fragmentul din ”Demonii” de Holy Ground.

manole bianca

După un intermezzo muzical, susținut de Ana Maria Godoroja, acompaniată la chitară de Alin Păun, a fost invitat pe scenă Vlad Cristache, actualmente celebru regizor, fost laureat al Festivalului ”Jos Pălăria”. Fără multă vorbărie, a anunțat Premiul special pentru regie: Alexandru Gorghe, Atelierul de teatru al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani. Spectacolul tulburător  pe care l-a montat, ”Chatroom” de Enda Walsh, e despre adolescenți care își caută identitatea, despre lumea virtuală, înșelătoare, și despre lumea reală – și mai înșelătoare.

Alți doi laureați ai festivalului ”Jos pălăria”, azi actori de înaltă clasă, Crina Semciuc și Alexandru Voicu, au anunțat Premiul pentru roluri secundare, acordat la această ediție lui Mihnea Putura (Trupa Habar n-avem, Colegiul ”Mihai Viteazul”, București) , Domnicăi Sandu (aceeași trupă) și Biancăi Maria (Trupa Protha, Panciu). Premiul special pentru cuplu comic a revenit Runei Wyneken și lui Radu Elisei (Trupa Shakespeare de la Liceul ”Ita Wegman”, București), pentru rolurile din spectacolul ”Zece lucruri nu-mi plac la tine” după Karen McCullah și Kirsten Smith.

Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a înmânat Premiul pentru cel mai bun spectacol Trupei Protha (Panciu) pentru minunatul spectacol ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” după Mark Haddon. Nici domnul Cristescu n-a plecat cu mâna goală, ci cu o diplomă care îi atestă adolescența pe viață. Și Ada Galeș are în colecție un premiu ”Jos pălăria”, deci a fost încântată să dea mai departe premiul pentru rol principal feminin celor două (probabil) viitoare colege: Teodora Moscal (Trupa Habar n-avem, Colegiul ”Mihai Viteazul”) care a interpretat cu aplomb rolul Doamnei Martin din ”Cântăreața cheală” și Gabriela Grigore (trupa Shakespeare, Liceul ”Ita Wegman”) pentru rolul Kate, din ”Zece lucruri nu-mi plac la tine”. Premiul pentru rol principal masculin i-a încununat ex-aequo pe Andrei Gheoca (Trupa Protha,Panciu) pentru rolul Cristopher din ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, și pe Rareș Fota (Trupa Victoria Art) pentru rolul Diabetes din spectacolul ”Dumnezeu” după Woody Allen.

chatroom atelierulde teatru

Trofeul Festivalului ”Jos pălăria”, Premiul FestCo, a fost înmânat de George Mihăiță Atelierului de teatru al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, pentru spectacolul ”Chatroom” de Enda Walsh. Doamna Cristina Nechifor, sufletul mișcării teatrale de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”, a primit diploma Adolescent pe viață.

Premiile concursului de fotografie ”InstantAdolescența” au fost anunțate de artistul vizual Mihai Zgondoiu, cel care a fost și coordonator și unul dintre jurații care au evaluat lucrările. Locul I – Amzăr Vladimir, Colegiul ”George Șincai” București. Locul II: Robert Zimbran, Liceul de arte ”Sabin Drăgoi”, Arad.  Locul III – Lucia Alexandra Caragiov, Liceul Tehnologic din Mediaș.

Poetul Dan Mircea Cipariu (de asemenea coordonator și jurat) a anunțat cei trei tineri poeți care au luat premiul I: Elena Olaru (Liceul ”Nicolae Bălcescu”, Medgidia), Eduard Mihai Ristea (Colegiul Național ”Andrei Șaguna”, Brașov), Denisa Lepădatu (Școala gimnazială ”Mihail Sadoveanu”, Galați). A luat o mențiune: Elena Macsim (Colegiul ”Mihai Eminescu”, Botoșani).

După ce s-a dat citire mesajului trimis de președintele Emil Constantinescu (cel care a promulgat legea privind Ziua Adolescenților) s-a trecut la încheierea apoteotică. Alex Bogdan&prietenii au parodiat calul lui Tudor Chirilă (din Marlboro) și, apoi, cu puștimea de pe scenă au cântat ”Imnul Adolescenței” într-o versiune nouă, liberă, vibrantă. Îmi sună și acum în minte refrenul în ritm de hip-hop: ”Dacă viața e iubire/ Și-a trăi e a iubi/ Noi suntem, cu toate astea,/ Punctul pe i.” Și chiar așa e!

Gabriela Hurezean

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS