Revistă de înnodat sinapse

Nebune de fericire. Sau nu?

la-pazza-gioia-496458l-1600x1200-n-9f8f934c

De fiecare dată când văd un film cum e acest ”La pazza gioia” (habar n-am de ce a fost tradus ”Nebune de fericire”), mă întreb – retoric și trist – de ce, oare, difuzorii noștri de filme se încăpățânează să ne vâre pe gât producții hollywoodiene de doi lei (vechi), ignorând faptul că în Europa se fac filme captivante, amuzante, care au ceva de spus, excelent regizate și tot așa interpretate. Nu vreau să spun că americanii fac numai filme proaste, ci doar că la noi ajung, cu precădere, acestea.

la-pazza-gioia-546195l

Pe un site de cinema, la secțiunea dedicată ”Nebunelor de fericire”, un oarecare comentează că n-a văzut niciun pic de umor în filmul lui Paolo Virzí. În felul lui, are și omulețul dreptate. Dacă e fanul fraților Farrelly, sigur că e profund nesatisfăcut de faptul că, în povestea celor două ”nebune”, n-o să găsești șuturi în fund, pipi pe pereți, flatulențe, râgâieli, vome, spermă în breton. Ca să percepi umorul (minunat, absolut minunat!) din această producție franco- italiană, ai nevoie de un IQ peste medie. Altfel n-ai cum să prinzi subtilitățile replicii, ale gestului, ale situației. Și, ceea ce mă bucură peste măsură este că, la avanpremiera de la ”Elvira Popesco”, sala era arhiplină, cea mai mare parte a publicului  fiind foarte tânără și foarte avizată! Depun aici mărturie că s-a râs pe rupte. Căci scenariul scris de Paolo Virzí și Francesca Archibugi mustește de umor fin, și negru, și tandru, și nebunatic deopotrivă.

la-pazza-gioia-355427l-1600x1200-n-d3a9671d

Sanatoriul de psihiatrie Villa Biondi nu e un balamuc mizerabil (ca în ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”), ci un loc în care pacienții sunt, dacă nu iubiți, măcar respectați și tratați cu simpatie și grijă. Beatrice (Valeria Bruni Tedeschi) pare să sufere de mania grandorii, fâlfâind mereu deasupra celorlalți, ”săracii”, tratându-i ca pe niște vasali neisprăviți, ironică,  strălucitoare. Și total iresponsabilă. Cea cu care se va împrieteni, Donatella (Micaela Ramazzotti) este o tânără neguroasă, închisă în sine, ascunzând o dramă  cu urmări incalculabile.

la-pazza-gioia-500862l-1600x1200-n-caf2720c

Deși au caractere fundamental diferite, cele două evadează de sub aripa ocrotitoare a psihiatrilor și pornesc într-o aventură inițiatică (pentru ele) și amuzant revelatoare (pentru spectator). Beatrice, aparent puternică, pusă pe farse și șotii, Donatella – vulnerabilă, temătoare ne vor sili să ne punem întrebări  printre hohote de râs. Oare, nu cumva lumea liberă, de afară, e mai scrântită decât cea a izolaților la  balamuc? Este Beatrice mitomană când se declară o aristocrată foarte bogată? Ce caută în sanatoriul de psihiatrie, dacă tot ce spune pare a fi perfect logic? Cum și-a rupt Donatella piciorul? De ce nu are încredere în oameni și, mai ales, în ea însăși? Dincolo de povestea bine scrisă și perfect orchestrată regizoral, filmul oferă o întâlnire rară cu aceste două mari actrițe, aproape necunoscute în România: Valeria Bruni Tedeschi, frumoasă, solară, exuberantă, ironică, plină de haz, și Micaela Ramazzotti, cuceritoare, radiind emoție, dăruită cu acel magnetism special, pe care l-am văzut la dublu oscarizata Hilary Swank (cu care seamănă izbitor, în variantă brunetă).

la-pazza-gioia-130443l-1600x1200-n-c717de27

Există în film un moment care a produs niște icnete vexate în public. Încercând să justifice faptul că nu are bani, Beatrice spune: ”Niște oameni rău intenționați, probabil români sau africani, ne-au furat poșetele.” Hai, nu vă mai opăriți, Beatrice e ”mitomană”, nu?

Fără giumbușlucuri stilistice, dar filmată (Vladan Radovic) și montată (Cecilia Zanuso) cu acuratețe și fluență, noua creație a regizorului Paolo Virzí îmi pare cea mai bună comedie pe care am văzut-o în ultimii ani. Nu-mi plac filmele prea lungi, dar la ”Nebune de fericire” (două ore!!!) am rezistat și nu oricum, ci cu mare plăcere. Experimentați, n-o să vă pară rău! Filmul rulează în majoritatea cineplexurilor din mall-uri, la CinemaPro și la Cinema ”Elvira Popesco” (Institutul Francez, pe bulevardul Dacia). Mai vorbim după ce vedeți filmul.

Gabriela Hurezean

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS