Revistă de înnodat sinapse

La noapte, cu Ștefan Iacob prin portalurile nevăzutului

Vernisaj_27.09.2018_23

În urmă cu o săptămână, la The Ark, priveam lucrările lui Ștefan Iacob și îmi reverberau tot mai intens printre sinapse cuvintele lui Constantin Noica: ”Nu faci filosofie când nu ești capabil să muți o problemă din făgașul ei obișnuit.” O, da, nimic nu faci dacă nu ești în stare să scoți un lucru din făgașul lui, pentru a-l muta într-un făgaș mai bun. Exact asta face Ștefan Iacob. Doar că el mută biserici, monumente și chiar Casa Poporului. După zece ani în care a fost producător de filme și publicitate, i-a picat în mână un volum din seria Hasselblad Master: ”M-au lovit câteva imagini. Am simțit că îmi doresc altceva, mi-am descoperit o chemare artistică pe care aș face bine s-o urmez. (…) Am scris poezii, dar nu le public pentru că sunt prea întunecate. Nu cu asta vreau eu să contribui la vibrațiile universale.”

Portaluri_4

Dar poezia locuiește confortabil în colajele sale de mari dimensiuni, imagini metaforă, cu o muzicalitate interioară care s-ar putea defini prin ”sunetul secund” al aceluiași fascinant Constantin Noica. E în stare să observe luni în șir un monument, până prinde momentul în care lumina cade exact cum își dorește, iar umbrele se așază la intensitatea cea mai bună. Fotografiază de pe trepied, schelă sau chiar macara. Pentru Ateneul Român s-a ridicat la 20 de metri. ”Uneori, știu de la început ce vreau, alteori, lucrarea evoluează organic și nu știu unde se va opri.” – mărturisește Ștefan Iacob.

Temple_2

Biserica Mânăstirii Sucevița (”twisted cosmic love”) a zburat pe o planetă amenințată de meteoriți, cupola Ateneului Român s-a transformat într-un obiect zburător, aproximativ identificat într-o lume întoarsă pe dos, Naționalul bucureștean se odihnește pe un luciu de apă. O excelentă parabolă: Catedrala Mântuirii Neamului se adâncește parcă într-o rană deschisă în tunelul de metrou (sau accelerator de particule?), precum Iona în burta balenei.

Portaluri_2

Fiecare lucrare adună în jurul temei centrale un puzzle perfect simfonizat ca proporții și cromatică și îl invită pe privitor într-o călătorie magică printre temple, portaluri, planete, ape, totemuri, dirijabile, păsări, reliefuri misterioase. De ce a ales ca teme edificii din România? ”Pentru că tot ce e românesc e contestat. Peisajul arhitectonic e abuzat simbolic și verbal, dar nu e bine folosit. – mărturisește artistul – Am vrut să-mi arăt mie, că se pot descoperi locuri frumoase și se pot pune într-o nouă lumină. Mi-aș dori ca oamenii să învețe să privească un loc comun, închipuindu-și ce ar putea să fie în acel loc.”

Portaluri_1

Ștefan Iacob ne-a oferit această frumoasă lecție după care, marțea trecută, a părăsit România: ”Pentru că am familie, am copii și acolo o să ne fie, sper, mai bine. Voi avea și eu condiții mai bune să-mi exprim crezul artistic.” Uite așa, România, pornită pe drumul multilateral dezvoltat al neocomunismului interlop, mai pierde un om important. Am privit pentru ultima dată poemele lui Ștefan Iacob și am plecat, urmărită de tristețe și de ”parfumul” mujdeiului venit din restaurantul pescăresc de alături. Expoziția ”Povești vizuale ale nevăzutului” poate fi vizitată și deseară, până la ora 22.00, cu prilejul Nopții Albe a Galeriilor. Este deschisă până în 20 octombrie, la parterul clădirii The Ark, strada Uranus 150, chiar lângă Piața de Flori.

Gabriela Hurezean

 

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS