Revistă de înnodat sinapse

”Shoplifters” – oameni buni și oameni răi

tatal baietel

Foarte rar mi se întâmplă să mă entuziasmez privind filmele premiate pe la festivaluri, majoritatea alese pe bază de corectitudine politică, snobism, geopolitică, modă etc. Dar acest ”Shoplifters” (”Afaceri de familie”), care i-a adus Palme d’Or, la Cannes, japonezului Hirokazu Kore’eda, a fost o încântare rară, prin umanitatea profundă a poveștii (autorul scenariului este însuși regizorul), prin arta perfectă a gradării tramei, prin jocul impecabil al actorilor, prin emoția pură pe care ți-o stârnește aproape fiecare cadru.

copiii

Osamu Shibata (Rirî Furankî) este un om sărac, nevoit să-și procure strictul necesar supraviețuirii furând din magazine. Cel care îl însoțește în micile malversațiuni este băiețelul lui, Shota (Jyo Kairi). Un copil care, deși trăiește în mizerie, e cumva mulțumit. Soția lui Osamu, Nobuyo (Sakura Andô) este o femeie blândă, senină, care lucrează, pe bani puțini, într-o curățătorie. Sora ei, frumoasa Aki (Mayu Matsuoka) e vânzătoare într-un magazin. Capul înțelept al familiei este bunica Hatsue (Kirin Kiki, magnifică!). Într-o seară, pe când se întorceau de la ”muncă”, Osamu și Shota găsesc o fetiță a nimănui, tristă și înfrigurată. Li se face milă de micuța Yuri (Miyu Sasaki) și o iau acasă. Acestea sunt, în mare, datele problemei. Majoritatea – aparențe. Căci, în filmul ăsta, nimic nu e cum pare la prima vedere. Ba, nici ca la a doua, a  treia…

bunica yuri

De la o secvență la alta se vor reconfigura relațiile dintre personaje, identitatea lor, traiectoria pe care o vor parcurge. Spoilăreala îmi pare de prost gust, mai ales în cazul unor filme de excepție, ca ”Shoplifters”, mai bine vă povestesc un banc de care îmi amintește insistent: Un șoricel urmărit de pisica feroce întâlnește o vacă și o roagă, disperat, să-l ascundă. Vaca, neavând altă soluție, sloboade o balegă peste chițcan. Numai că, fatalitate, codița acestuia rămâne la vedere. Vine pisica, vede codița, scoate șoricelul, îl șterge puțin și îl înghite. Morala fabulei: 1. Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul. 2. Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele. 3.Și, dacă tot ești în rahat, măcar bagă-te, naibii, de tot!

fericirea la mare

Hirokazu Kore’eda oferă imagini ale iubirii, ale bucuriei de a trăi, ale spiritului de sacrificiu dar, în același timp, te silește să-ți reevaluezi concepția despre oameni onorabili și oameni aflați la marginea societății, despre bunătate și ticăloșie, despre cinste și necinste. Si, ce e mai important: nimic nu e alb, nimic nu e negru. Totul e în nuanțe diferite de gri. Un film despre nefericire, la care se râde mult, un film despre oameni, în care neprevăzutul e mai pasionant decât în cel mai tare thriller, și care, deși se termină destul de prost, e cu happy ending. În sensul că adevărul, măcar parțial, iese până la urmă la iveală. Recomand cu căldură acest film care, în București, poate fi văzut la Union și la Cinema City Cotroceni (AFI Palace). Norocoșii îl pot vedea și în cineplexurile din țară.

Gabriela Hurezean

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS