Revistă de înnodat sinapse

Premieră la Teatrul de Artă: ”Șase lecții de dans”, șase lecții de viață

 

Cu un lung și glorios traseu pe Broadway (dar și pe multe alte scene ale lumii), piesa lui Richard Alfieri, ”Șase lecții de dans în șase săptămâni”, este acel gen rar  de comedie care nu se limitează la hohotul de râs răsfirat la suprafața lucrurilor. Zâmbești, chicotești, râzi în cascadă, dar ești scufundat, pe nesimțite, în hățișurile relațiilor interumane, așa cum sunt ele: misterioase, imprevizibile, surprinzătoare.

În calitate de regizor, traducător al piesei și creator al costumelor, Lavinia Jemna Oltenau aduce pe scena Teatrului de Artă din București un spectacol savuros, și dulce, și amărui – povestea a doi oameni care, într-o ordine logică a faptelor, nu prea au cum să-și găsească puncte comune. Un spectacol fără farafastâcuri avangardiste, fără sofisticăreli inutile, dar cu atât mai bine cantonat între granițele firescului, ale adevărului artistic. Cândva, un prieten îmi spunea că un simț al ridicolului exacerbat te poate împiedica să trăiești. A fost bine că l-am ascultat. Nu știu cine a sfătuit-o pe Lily Harrison, cert e că, la vârsta de 65 de ani, se hotărăște să ia lecții de dans. Cel care o va conduce în pași de swing, twist, tango sau vals, pe ringul improvizat în living, este un june ciudățel și impertinent, Michael Minetti.

6-lectii_RomulusBoicu-0115

Așa cum era de așteptat, între cei doi n-are cum să apară un coup de foudre. În schimb, o antipatie instantanee e perfect verosimilă. Urmărind tribulațiile personajelor, Victoria Cociaș și George Constantinescu ne oferă două recitaluri actoricești de reală virtuozitate, întruchipând caractere întru totul credibile și, mai presus de asta, cu adevărat atașante. În timp ce Lily se luptă cu efectele menopauzei, tânărul Michael își exprimă torențial temperamentul de italian. Lily e suspicioasă, severă, rezervată, aflată mereu în defensivă, Michael e obraznic, ironic, insinuant, jucăuș. Asta, la prima vedere. Pe măsură ce lecțiile de dans avansează, cei doi încep să-și cotrobăie prin viață, prin răni și cicatrici, revelând ascunzișuri nebănuite, demontând minciuni și descoperind afinități, în ciuda diferențelor aparent insurmontabile, de vârstă, mentalitate, sex și condiție socială.

Lavinia Jemna Oltenau, despre spectacolul pe care l-a creat: Am văzut “Şase lecţii de dans în şase săptămâni” acum 20 de ani, într-un mic teatru, la Bonn, în Germania (şi azi mai e în repertoriu) şi mi-a mers la suflet. Acţiunea se petrece în Florida anilor ’80, plină de prejudecăţi şi nedreptăţi sociale. În America s-au schimbat multe de atunci, dar iată, azi, în jurul nostru, ne ciocnim de aceleaşi probleme: bigotismul, lipsa de comunicare în familii, discriminarea celor cu orientări sexuale diferite, singurătatea la bătrâneţe, lipsa unor prieteni de suflet, la nevoie… Farmecul acestei piese este că atinge toate aceste elemente sensibile, fără să intre în patetism, păstrând constant şi bine echilibrat limbajul de comedie. Iar dansul devine o metaforă a apropierii între oameni. Cum descrie Michael, în piesă, foxtrot-ul: “…un paravan în spatele căruia puteai să-ţi lipeşti, liniştit, pântecele de persoana dorită, fără să fii arestat”. Secretul succesului este să fii în stare să dezvolți aceste subiecte fără a-ți pierde zâmbetul de pe chip și, mai ales, amuzând copios publicul. Textul, bine tradus de Lavinia Jemna Oltenau, este presărat cu poante (de bună calitate), temele grele de gândire alternează cu momente de relache, în care cei doi dansează frumos, cu grație, (bravo, coregrafului și antrenorului Mihai Petre!), pe muzică retro, catifelată și mângâietoare. Bravo și lui Romulus Boicu, autorul scenografiei sugestive, un bun punct de sprijin pentru evoluția personajelor. Pe scurt, grăbiți-vă la întâlnirea cu doi actori minunați, care, orchestrați cu mână sigură și sensibilitate de regizorul Lavinia Jemna Oltenau, vă vor spune o poveste care, în mod sigur, vi se va lipi de inimă.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Romulus Boicu

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS