Revistă de înnodat sinapse

Cu Gigi Căciuleanu pe acoperișul fierbinte

Desen de Gigi Caciuleanu

Știrea: ”Gigi Căciuleanu, inspirat de farmecul și unicitatea Amfiteatrului în aer liber (de pe acoperișul Teatrului Național din București, n. red.) și entuziasmat de creativitatea tinerilor actori selecționați la Gala HOP, al cărui director artistic este din acest an, pregătește o premieră absolută: ON THE ROOF! Primele reprezentații s-au pus în vânzare pentru  27 și 28 Iulie, ora 21:30.

Ieri, Gigi Căciuleanu și tinerii actori cu care și-a desăvârșit noua operă s-au  întâlnit cu  jurnaliștii întru stat oleacă de povești. A fost un moment de viață unic.  Cred că orice comentariu/explicație pe lângă cele rostite de acest extraordinar artist este un sacrilegiu. Vă împărtășesc spre îndelungă meditație doar câteva dintre gândurile lui Gigi Căciuleanu:

# ”Ideea că suntem buni nu e bună. Totul e perfectibil.”

# ”Experimentez pe mine. Lucrurile complicate sunt alcătuite din lucruri simple. Important e să le putem structura.”

# ”Am descoperit posibilitatea de a privi cerul de pe scenă. Respirația e mai ușoară când cerul e liber deasupra ta.”

# ”Hazul nu doar ne ferește de necaz, ci ne unește într-o dimensiune a binelui.”

# ”Dansul este rupere și refacere de simetrii.”

# ”Ceea ce unește mișcarea și vorbirea este respirația.”

# ”Dansul vorbei m-a fascinat întotdeauna. De ce naiba trebuie să tac în timp ce dansez?”

# ”Ca stafida în cozonac, intră o bucățică din Vivaldi în muzica lui Paul Ilea.”

# ”Libertatea pe care ți-o dă structura este mult mai mare decât cea pe care ți-o dă absența ei.”

# ”Muzica îți structurează ritmul inimii, al respirației.”

# ”DansActorii mei își fac singuri scenariul. Eu le dau doar cheia. Cheia mică deschide poarta mare.”

# ”Uneori, încremenirea e mult mai importantă decât mișcarea.”

# ”Suntem premiați de Doamne Doamne prin simplul fapt că existăm.”

# ”Am învățat că durerea face parte din meseria noastră. Nu există zi de la Dumnezeu în care să nu mă doară ceva. Se plimbă durerile prin noi ca Vodă prin lobodă.”

# ”Păcatul este ieșirea din simetrie. Zbughirea din tine însuți.”

# ”Un corp inteligent este întotdeauna un corp frumos, care îți spune ceva, care gândește, de care te îndrăgostești. Nimeni nu știe unde se află mintea. Când corpul devine minte e foarte bine!”

masa

Revenind la spectacol, iată fișa tehnică:

ON THE ROOF

- TEATRU COREGRAFIC -

un spectacol de Gigi Căciuleanu

Asistent coregrafie: Lelia Marcu – Vladu

Muzica: Paul Ilea / Sensor

Texte, desene: Gigi Căciuleanu

DansActori (în ordinea alfabetică după prenume):

Adela Mihai, Adrian Loghin, Alexandra Oişte, Alin Potop, Andrei Atabay, Andrei Ianuş, George Olar, Ioana Beatrice Tănasă, Mara Pogânceanu, Maria Panainte, Mihai Vasilescu, Nadina Cîmpianu, Nicolae Dumitru, Theodora Sandu.

 

Spectacolul este produs de TNB în parteneriat cu UNITER, Fundația  Art Production / Gigi Căciuleanu “Ad Hop” Company, cu sprijinul JTI,

în cadrul Programului 9G la TNB.

A consemnat și fotografiat Gabriela Hurezean

Desen de Gigi Căciuleanu

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS