<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
<rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>Revistă de înnodat sinapse</title>
	<atom:link href="https://www.muzesiarme.ro/category/cinefiltru/feed/" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://www.muzesiarme.ro</link>
	<description>Revistă de înnodat sinapse</description>
	<lastBuildDate>Thu, 26 Feb 2026 15:44:23 +0000</lastBuildDate>
	<language>en-US</language>
	<sy:updatePeriod>hourly</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>1</sy:updateFrequency>
	<generator>http://wordpress.org/?v=3.5.1</generator>
		<item>
		<title>Nanni Moretti – haz de necaz, între utopie și distopie</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2024/02/06/nanni-moretti-haz-de-necaz-intre-utopie-si-distopie/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2024/02/06/nanni-moretti-haz-de-necaz-intre-utopie-si-distopie/#comments</comments>
		<pubDate>Tue, 06 Feb 2024 10:42:00 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[cinema elvira popescu]]></category>
		<category><![CDATA[margherita buy]]></category>
		<category><![CDATA[nanni moretti]]></category>
		<category><![CDATA[un viitor luminos]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=6070</guid>
		<description><![CDATA[”Un viitor luminos” (”Il sol dell’avvenire”) este cel mai recent film al lui Nanni Moretti. Pare filmul în care, după unele scăderi de tensiune, își regăsește&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p>”Un viitor luminos” (”Il sol dell’avvenire”) este cel mai recent film al lui Nanni Moretti. Pare filmul în care, după unele scăderi de tensiune, își regăsește vibrația genuină, forța expresiei și umorul latent, atât de bine sublimat, încât pare involuntar. Filmul poate fi văzut pe furate, în diverse ascunzători ale internetului, dar cred că ar fi savurat mult mai bine într-o sală de cinema. Am vizionat avanpremiera la Cinema Elvire Popesco (Institutul Francez), un loc frecventat de cinefilii împătimiți. La Elvira nu se roade popcorn, nu se fâsâie cola, nu se foșnesc ambalaje de mâncare, nu miroase a nachos cu sos de usturoi. Și nu sună telefoane! În liniștea aia păstrată cu sfințenie, e o încântare să constați că și ceilalți chicotesc sau hohotesc la niște poante inaccesibile consumatorilor de umor cleios, gen frații Farelli. În acest ”Viitor luminos”, hazul izvorăște din culisele artei filmului, din tribulațiile și aspirațiile cineastului care își caută vocea, niciodată mulțumit de ceea ce găsește, din impactul destul de contondent între vechi și nou.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2024/02/sampanie.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-6072" alt="sampanie" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2024/02/sampanie.jpg" width="1369" height="1009" /></a></p>
<p>Depășind stadiul de ”film în film”, povestea lui Nanni Moretti conține, de fapt, trei filme: cel creat de Nanni Moretti, despre un alter ego al său,  care face un film despre comunismul italian, cel pe care îl pritocește  Giovanni, încercând să facă distincție între utopie și distopie ca realitate a comunismului italian și al treilea film, cel pe care și-ar dori Giovanni să-l facă, 50 de ani de viață și amor, ilustrați prin cântece italiene. Acest al treilea film, imaginar, apare sub formă de intermezzi consolatori, în momentele cele mai tensionate, amintind de marele dans final din ”Tre piani”.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2024/02/circul.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-6073" alt="circul" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2024/02/circul.jpg" width="1456" height="901" /></a></p>
<p>Giovanni se străduiește să demonstreze că partidul lui Gramsci nu era un vasal al lui Stalin, turnându-și pelicula chiar în momentele când tancurile bolșevice înăbușeau (în 1956) revoluția ungară. Este momentul când sosește în Italia un circ din țara oropsită, primit cu entuziasm și omagii închinate eroismului urmașilor lui Attila. Apar probleme în producție, banii sunt din ce în ce mai puțini, iar hazul de necaz – din ce în ce mai mult. Antologice secvențele în care Giovanni negociază cumpărarea filmului, ba cu unii de la netflix, ba cu niște coreeni. Întrebat despre arcul narativ al personajului central, despre schimbarea lui în timp, Giovanni răspunde tranșant: ”În viață, nimeni nu se schimbă cu adevărat, e o chestie care se poate vedea doar în filme.” Reprezentanta netflix dă verdictul: ”Scenariul tău e ca un foc mocnit, care nu explodează. Lipsește momentul what a fuck.” Aceeași încărcătură de umor fin o are și întâlnirea cu producătorii coreeni, care se arată încântați de filmul încărcat cu devastări și grețuri metafizice. Deh, exotismul european în acțiune. Prezent și în teoria lui Giovanni privind papucii pe care protagonista îi poartă în public: ”Papucii sunt o viziune tragică asupra lumii.”</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2024/02/comunisti.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-6074" alt="comunisti" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2024/02/comunisti.jpg" width="1772" height="934" /></a></p>
<p>Dar ”Un viitor luminos” poate fi luat în considerare și ca love story. Femei frumoase, iubind bărbați mici și urâței sau mari și grăsunei. Nevastă care se psihanalizează la un specialist senil și anunță divorțul în momentul cel mai nepotrivit. Fiică muziciană, frumoasă, anunță că se mărită cu fix opusul ei. Dar tot muzician. Talentat. Finalul e apoteotic. De râs cu lacrimi. Nanni Moretti, prin intermediul alter ego-ului său, Giovanni, încearcă să ofere o lecție de artă cinematografică tânărului regizor care lucrează după regulile platformelor de streaming. Argumentele lui încep de la Kieslowski și ajung la Scorsese. Faza e nașpa de tot, dar se râde fără scrupule. Pentru că tragismul situației e încărcat cu acel patetism involuntar, care duce la burlesc. Asta a și fost intenția, cum am mai spus: hazul de necaz. Așadar, nu ezitați să faceți o vizită la Elvira, pentru a petrece o oră și jumătate de reală încântare, în compania unor actori irezistibili: Nanni Moretti, Margherita Buy, Barbora Bobulova, Silvio Orlando, Mathieu Amalric.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2024/02/nanni-dans.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-6071" alt="nanni dans" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2024/02/nanni-dans.jpg" width="1057" height="682" /></a></p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2024/02/06/nanni-moretti-haz-de-necaz-intre-utopie-si-distopie/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>AFIRE – focul și melancholia</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2023/07/03/afire-focul-si-melancholia/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2023/07/03/afire-focul-si-melancholia/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 03 Jul 2023 15:33:44 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[afire]]></category>
		<category><![CDATA[christian petzold]]></category>
		<category><![CDATA[paula beer]]></category>
		<category><![CDATA[thomas schubert]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=5910</guid>
		<description><![CDATA[Deși nu s-ar putea spune că seamănă prea mult, ”Afire” (”În bătaia focului”), filmul care i-a adus lui Christian Petzold Ursul de argint, la Berlinala 2023,&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2023/07/afire1.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5911" alt="afire1" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2023/07/afire1.jpg" width="1500" height="856" /></a></p>
<p>Deși nu s-ar putea spune că seamănă prea mult, ”Afire” (”În bătaia focului”), filmul care i-a adus lui Christian Petzold Ursul de argint, la Berlinala 2023, mi-a stors emoții asemănătoare cu ”Melancholia” lui Lars von Trier. Am regăsit aceeași atmosferă de lasă-mă să te las, de la început, aceeași lâncezeală a locului în care nu se întâmplă nimic. În care te afli pentru a face ceva fără a face nimic. Apoi, cenușa plutind în aer și mistreții alergând prin pădurea în flăcări sunt curat Lars von Trier.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2023/07/afire3.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5912" alt="afire3" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2023/07/afire3.jpg" width="947" height="756" /></a></p>
<p>”Puține lucruri sunt mai devastatoare pentru spiritul uman decât promisiunile neîmplinite de iubire. Cel mai recent film al lui Christian Petzold abordează subiectul cu o sensibilitate unică, tratând cu umor o poveste tragică despre întâlniri neașteptate și pericolul suprem de a fi în viață.” (Collider). Nemulțumit că nemții nu fac filme despre vacanță (ca francezii), Petzold s-a gândit să facă el unul. Doar că, în filmul ăsta, de vacanță e doar locul. O pădure splendidă, pe malul Mării Baltice. În rest, toți eroii poveștii au venit aici cu treburi. Leon (Thomas Schubert) are de terminat un roman. Prietenul lui, Felix (Langston Uibel), vrea să-și facă un portofoliu cu poze pentru admiterea la o școală de arte. Nadja (Paula Beer) vinde înghețată pe plajă, iar iubitul ei, Devid (Enno Trebs) e salvamar. Nadja devine veriga de legătură în cvartetul de vilegiaturiști. E veselă, prietenoasă, lipsită de inhibiții, de o sinceritate vecină cu cruzimea. Îi administrează verdictul lui Leon fără să clipească, ”romanul tău e de căcat”.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2023/07/afire-2.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5913" alt="afire 2" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2023/07/afire-2.jpg" width="1772" height="1181" /></a></p>
<p>Dar în povestea asta, ca în orice poveste bine scrisă (Petzold e și autorul scenariului), nimic nu e ceea ce pare. Singurul egal cu sine – într-o anumită măsură, e Leon. Timid, complexat, supraponderal, nesigur pe sine, visător, aspirând spre glorie, fără șanse de izbândă. Momentan. E genul ăla de copil de care, la școală, fac mișto colegii. Și, chiar dacă Nadja i-a oferit o ”recenzie” necruțătoare, la ea găsește acel dram de înțelegere de care avea nevoie. De înțelegere ar avea nevoie și Felix, pentru că și-a ales ca temă de fotografiat oameni care privesc marea. Numai că, atunci când îi fotografiază, ăștia nu par să se uite la mare, ci fix în obiectivul aparatului. Cel de-al treilea bărbat din poveste, salvamarul Devid, e prototipil taurului comunal. Execută tot ce prinde. Dar nici el nu e ce pare. La o adică, e în stare și de sentimente profunde. Cu umorul fin pe care i-l știm, Christian Petzold pendulează elansat între comic și tragic, râdem la poantele lui, dar parcă nu e râsul nostru pentru că undeva, latent, se simte amenințarea. Asta e diferența fundamentală între ”Afire” și ”Melancholia”.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2023/07/afire-generic.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5914" alt="afire generic" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2023/07/afire-generic.jpg" width="886" height="895" /></a></p>
<p>La filmul lui von Trier nu se râde. Deloc. E depresie cap – coadă. E tristețea ucigătoare care îți sfârșește lumea. La Petzold e focul care ucide animale și oameni, dar, până la urmă, se întrezărește un final oarecum fericit. Peliculă adusă de Independența Film, de văzut neapărat!</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2023/07/03/afire-focul-si-melancholia/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>”Madres paralelas” – Almodovar, despre groapa comună din noi</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2022/04/07/madres-paralelas-almodovar-despre-groapa-comuna-din-noi/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2022/04/07/madres-paralelas-almodovar-despre-groapa-comuna-din-noi/#comments</comments>
		<pubDate>Thu, 07 Apr 2022 16:04:46 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[almodovar]]></category>
		<category><![CDATA[madres paralelas]]></category>
		<category><![CDATA[penelope cruz]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=5725</guid>
		<description><![CDATA[Încă un film în care ambivalența lui Pedro Almodovar (în calitate de scenarist și regizor) își găsește expresia simbolică în două entități cu totul și cu&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2022/04/madres-paralelas-ele-2.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5726" alt="madres-paralelas-ele 2" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2022/04/madres-paralelas-ele-2.jpg" width="1313" height="876" /></a></p>
<p>Încă un film în care ambivalența lui Pedro Almodovar (în calitate de scenarist și regizor) își găsește expresia simbolică în două entități cu totul și cu totul diferite și, cu toate acestea, înrudite. Nucleul și rațiunea poveștii este groapa comună în care zac scheletele bărbaților uciși în timpul războiului civil (Doamne, ce răni deschide această imagine, tocmai acum, când în Ucraina e masacru&#8230;). Acea groapă comună care trebuie deschisă și descifrată, pentru ca posteritatea să-și poată găsi liniștea. Cei care urmăresc istoria și evenimentele din Spania vor înțelege că liniștea asta e aleatorie și că unii o înțeleg greșit. Passons. A doua expresie a gropii comune se află în noi. Și, evident, în personajele lui Almodovar. Acolo sunt ascunse răni, dezamăgiri, frustrări, oameni, fantoșe, himere, greșeli, iubiri, speranțe, spaime. Așa și cu mamele din povestea noastră.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2022/04/penelope-b.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5727" alt="penelope  b" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2022/04/penelope-b.jpg" width="1313" height="876" /></a></p>
<p>Janis (Penelope Cruz, mai strălucitoare ca niciodată) este fiica unei femei iresponsabile, care i-a ales numele din admirație pentru Janis Joplin. A și murit ca ea, în urma unei supradoze. Janis e fotograf profesionist și mamă singură. Bunicul ei își doarme somnul de veci într-o groapă comună, iar Janis ar da orice pentru ca secretul acelui mormânt să nu rămână pecetluit pentru totdeauna. Cel care ar putea s-o ajute este Arturo (Israel Elejalde), criminalist antropolog, întâmplător chiar tatăl fetiței lui Janis. Când Arturo vine să-și vadă copila, apare și una dintre metaforele preferate ale lui Almodovar: ușa ca tunel al timpului. Cel care sună la ușă este Arturo, cel de acum, dar când Janis o deschide, ne aflăm în urmă cu un an. Arturo, înarmat cu un somptuos buchet de trandafiri, sosește pentru a sărbători un an de când sunt împreună. Iar Janis îi servește celebra replică din telenovele (”soy embarazada”) și îl anunță că aici se încheie drumul lor împreună. Revenind în prezent, omul își vede fetița și îi promite fericitei mame că o va ajuta în chestiunea gropii comune. Așa începe calea pe care pornește Janis.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2022/04/madres-paralelas-ele.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5728" alt="madres-paralelas-ele" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2022/04/madres-paralelas-ele.jpg" width="1600" height="1066" /></a></p>
<p>Cealaltă mamă, Ana, (Milena Smit), naște în același timp cu Janis, prilej cu care se și împrietenesc. La fel ca majoritatea femeilor care trec împreună prin durerile bestiale ale facerii. Ana e minoră, are un tată despotic și o mamă pe care n-o interesează decât cariera ei de actriță mediocră (dacă vă întrebați unde ați mai văzut-o recent pe Aitana Sánchez-Gijón, vă pot ajuta: în serialul ”Velvet”, pe Netflix). În groapa comună din sufletul Anei sunt adunate multe frustrări, dar mai ales niște traume aproape imposibil de vindecat. Pentru că nu se pune problema să obțină vreun reazem din partea ingratei bunici, cea care o va ajuta să iasă la suprafață va fi singura ei prietenă, Janis. De aici începe calea Anei. Drumul pe care îl vor urma este presărat cu serpentinele aiuritoare, virajele neașteptate și revelațiile caracteristice creației lui Almodovar.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2022/04/madres-paralelas-812480l-ei.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5729" alt="madres-paralelas-812480l ei" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2022/04/madres-paralelas-812480l-ei.jpg" width="1313" height="876" /></a></p>
<p>Vom constata din nou că prea puțin din ceea ce se lasă vederii prin suprafața vălurită a întâmplărilor este și adevărat. Că ne grăbim să judecăm personaje, deși sunt departe de a fi atât de negative cum par la prima vedere. Acest înșelător joc al umbrelor și luminilor este admirabil capturat de obiectivul directorului de imagine, José Luis Alcaine, dar și de coloana sonoră semnată de Alberto Iglesias. N-am să vă spun nimic despre căile întortocheate urmate de Janis și Ana, nici de ce Almodovar le numește ”mame paralele”, dar pot să vă dezvălui că fiecare va ajunge acolo unde și-a dorit, fiecare își va găsi propriul adevăr, chiar în clipa când adevărul gropii comune se va lumina și va cădea precum tăișul ghilotinei. Foarte bun film, mergeți să-l vedeți!</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2022/04/07/madres-paralelas-almodovar-despre-groapa-comuna-din-noi/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>”Mandibule” nu e ”Dumb&amp;Dumber”</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2021/06/15/mandibule-nu-e-dumbdumber/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2021/06/15/mandibule-nu-e-dumbdumber/#comments</comments>
		<pubDate>Tue, 15 Jun 2021 08:20:59 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[adele exarchopoulos]]></category>
		<category><![CDATA[david marsais]]></category>
		<category><![CDATA[gregoire ludig]]></category>
		<category><![CDATA[mandibule]]></category>
		<category><![CDATA[quentin dupieux]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=5596</guid>
		<description><![CDATA[Printre godzille, mortal kombat-uri, furioși și iuți, a scăpat pe ecrane și ceva diferit, o comedie franțuzească despre doi băieți care au găsit o muscă. Uriașă.&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2021/06/musca.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5597" alt="musca" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2021/06/musca.jpg" width="1395" height="930" /></a></p>
<p>Printre godzille, mortal kombat-uri, furioși și iuți, a scăpat pe ecrane și ceva diferit, o comedie franțuzească despre doi băieți care au găsit o muscă. Uriașă. Deci avem, pe lângă haz, și niscai suprarealism. Unii compară ”Mandibule” cu ”Tăntălăul și gogomanul”. Dar termenul de comparație nu e cel mai potrivit. Comédia fraților Farrelly e pe bază de poante groase și scălâmbăială. În ”Mandibulele” lui Quentin Dupieux (regie + scenariu) nu se strâmbă nimeni. Paradoxal, dintr-o situație întru totul nefirească, decurg o mulțime de situații cât se poate de firești.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2021/06/manu-si-gabe.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5598" alt="manu si gabe" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2021/06/manu-si-gabe.jpg" width="1395" height="930" /></a></p>
<p>Fidel sieși, Dupieux nu-și propune să facă un film de artă, o capodoperă, ci să scoată din banal, uzând de elementul suprareal, o poveste care ar fi putut să fie banală. Despre doi loseri clasici. Care îmi amintesc infinit mai mult de ”Bouvard et Pecuchet” (Flaubert) decât de neisprăviții farrellyeni. Așadar, avem doi juni care n-au nicio ocupație, prin urmare  fac și ei ce pot pentru a câștiga niște bani de mâncare. Momentan, Manu (Grégoire Ludig) se angajează să transporte o geantă misterioasă. Așa, în stil mafiot. Cum n-are mijloc de locomoție motorizat, fură o mașină. Gata furată, judecând după sârmele de contact scoase la vedere. Cel care îl va ajuta în periculoasa întreprindere este bunul său prieten, Jean Gab (David Marsais). Numai că în portbagajul mașinii se află un călător clandestin: musca uriașă. Visător din fire, Jean Gab (nicio legătură cu Jean Gabin) e străbătut de o idee nebunească: să dreseze musca, pe care o și botează Dominique. De aici începe un fel de road movie amuzant, cu mici halte întru comiterea unor fapte pe cât de neprincipiale, pe atât de savuroase.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2021/06/agnes.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5599" alt="agnes" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2021/06/agnes.jpg" width="1395" height="930" /></a></p>
<p>Hazul sporește în intensitate odată cu apariția personajului interpretat de Adèle Exarchopoulos, Agnès. Fata gătește senzațional dar, în urma unui accident la schi, a rămas cu niște sechele. Adică nu poate vorbi decât urlând. Mai e și turnătoare. Dar, una peste alta, e adorabilă.</p>
<p>Fără a-și trăda apetența pentru situații bizare, puse în pagină cu haz rafinat, Quentin Dupieux nu ratează ocazia de a plasa câteva mici înțepături la adresa gagurilor clișeistice din comedia americană. Cât despre fulminantul happy ending, nu pot să vă spun decât că mi-a lăsat pe față un zâmbet care m-a părăsit destul de târziu. Pe scurt, dacă preferați umorul rasat, acesta e filmul de care aveți nevoie. Dar nu cred că-l veți găsi în cineplexurile invadate de thrillere ușoare, de vară. Însă merită să-l căutați.</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2021/06/15/mandibule-nu-e-dumbdumber/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>”Dolor y gloria” – creația ca mântuire</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2019/10/23/dolor-y-gloria-creatia-ca-mantuire/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2019/10/23/dolor-y-gloria-creatia-ca-mantuire/#comments</comments>
		<pubDate>Wed, 23 Oct 2019 11:46:30 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[antonio banderas]]></category>
		<category><![CDATA[cesar flores]]></category>
		<category><![CDATA[dolor y gloria]]></category>
		<category><![CDATA[pedro almodovar]]></category>
		<category><![CDATA[penelope cruz]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=5440</guid>
		<description><![CDATA[E amuzantă osârdia unora în a se mai întreba dacă ”Dolor y gloria” este sau nu un film autobiografic. Chiar dacă nu știi nimic despre mărturisirea&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/almo-band-2.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5441" alt="null" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/almo-band-2.jpg" width="1100" height="733" /></a></p>
<p>E amuzantă osârdia unora în a se mai întreba dacă ”Dolor y gloria” este sau nu un film autobiografic. Chiar dacă nu știi nimic despre mărturisirea lui Almodovar, într-un interviu, ajunge să fi văzut trei – patru creații de-ale sale pentru a-ți da seama că toate filmele lui au un sâmbure autobiografic. Iar acest ”Dolor y gloria” este chiar un striptease sufletesc, în care, ajuns la o senectute aproximativă, regizorul își dezvăluie cele mai profunde ascunzișuri. Tema este una universal valabilă: te simți bătrân, bolnav, aproape mort, nu vrei decât să zaci în scorbura ta, nu te mai interesează nimic și, providențial, apare cineva/ceva care te înșfacă, te scoate la lumină și te întoarce la ceea ce erai în epoca ta de glorie.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/almo-band.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5442" alt="null" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/almo-band.jpg" width="1100" height="733" /></a></p>
<p>Despre renașterea prin creație e vorba în cel mai recent film al lui Pedro Almodovar, iar demonstrația este întru totul răscolitoare. Nu m-au convins deloc rolurile de latin lover cântăcios/împușcăcios, la care Hollywood-ul l-a condamnat pe Antonio Banderas, în schimb, fiecare întâlnire a sa cu Almodovar (încă de la începuturile carierei) a fost o revelație. Și de data aceasta, Salvador al lui este măsura unui mare talent. Mă întreb dacă nu cumva acest personaj este chiar rolul vieții lui. Poate e o confirmare premiul pentru rol masculin care i-a fost acordat anul acesta, la Cannes. Mărturisește Almodovar: ”Îmi amintesc că, în timpul repetițiilor la Dolor y gloria, i-am spus lui Antonio: Dacă ți se pare că, în orice secvență, te ajută să mă imiți, fă-o! Antonio a spus nu, nu era necesar. Avea dreptate, personajul lui nu eram eu, însă el era deja înlăuntrul meu.”</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/sal-cu-mer.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5443" alt="null" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/sal-cu-mer.jpg" width="1100" height="733" /></a></p>
<p>Banderas găsește calea cea mai bună de a se identifica total cu Salvador (nume ironic, pentru că, de fapt, el este cel salvat/izbăvit). Ipohondru, dezamăgit, plictisit de viață, scufundat în propria suferință, devenită un fel de lichid amniotic – vezi începutul filmului – venerabilul regizor se trezește din letargie în același timp cu filmul său, ”Sabor”, care, recondiționat, va fi relansat cu surle și trâmbițe. Sigur că dezmeticirea se produce anevoie, cu spaime, crize și refuzuri, dar filmul renăscut atrage după sine un lanț de întâlniri faste care, târâș-grăpiș, îl vor repune pe linia de plutire. Salvador revine la viață cu atâta putere încât, atunci când i se oferă fericirea de-o clipă, îndrăznește să o refuze, știind că e de domeniul imposibilului. Al unui trecut care nu mai poate fi întors.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/sal-amor.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5444" alt="null" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/sal-amor.jpg" width="1200" height="800" /></a></p>
<p>Cu ironie fină, Almodovar își rememorează viața și e de mare subtilitate fluiditatea cu care cadrele din prezent se insinuează în flashback-urile cu momente din copilărie. Astfel, apa din râul în care mama (Penelope Cruz, splendidă) spală rufe, devine apa din piscina în care înoată Salvador, din pianistul de cafenea decurge pianistul care acompaniază corul de băieți, la școala catolică etc. Îi vedem în roluri memorabile pe Leonardo Sbaraglia – Federico, marea iubire din tinerețe a lui Salvador, Asier Etxeandia – Alfredo, actorul fetiș al regizorului, care, însă, a jucat prost rolul principal din ”Sabor”, Nora Navas – Mercedes, asistenta și îngerul păzitor al lui Salvador, Asier Flores – Salvador copil, César Flores – Eduardo, frumosul zidar analfabet, care va deveni un artist celebru, Cecilia Roth – Zulema, diva care îl va ajuta să-și găsească drumul ș.a. O galerie întreagă de actori străluciți, în slujba unei idei cu valoare de axiomă: creația e viață. E totul.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/la-bordei.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5445" alt="la bordei" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/10/la-bordei.jpg" width="1200" height="800" /></a></p>
<p>Nu știu dacă ”Durere și glorie” e chiar cel mai bun film al lui Almodovar (poate că acela abia de-acum urmează), dar știu că e esențial să-l vedeți. Pe cuvânt!</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2019/10/23/dolor-y-gloria-creatia-ca-mantuire/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>”Arest”, drumul de la om la neom</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2019/09/26/arest-drumul-de-la-om-la-neom/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2019/09/26/arest-drumul-de-la-om-la-neom/#comments</comments>
		<pubDate>Thu, 26 Sep 2019 11:50:58 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[alexandru negoescu]]></category>
		<category><![CDATA[alexandru papadopol]]></category>
		<category><![CDATA[andrei butica]]></category>
		<category><![CDATA[andrei cohn]]></category>
		<category><![CDATA[arest]]></category>
		<category><![CDATA[iulian postelnicu]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=5379</guid>
		<description><![CDATA[Într-un interval de trei zile, am văzut două creații de excepție, construite pe aceeași temă: securiștii în România comunistă. Dacă piesa lui Székely Csaba (montată de&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/09/generic1.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5380" alt="generic" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/09/generic1.jpg" width="1600" height="1064" /></a></p>
<p>Într-un interval de trei zile, am văzut două creații de excepție, construite pe aceeași temă: securiștii în România comunistă. Dacă piesa lui Székely Csaba (montată de Eugen Gyemant la Teatrul Act) este despre securitatea concretă, prin exponenții ei cei mai hidoși, filmul lui Andrei Cohn vorbește despre instrumentele de care se foloseau torționarii. Despre pegra care își spală păcatele, livrând ”mici servicii” sistemului de represiune. În ambele povești, ideea centrală este concentrată pe aneantizarea demnității umane. Pe reducerea omului la o entitate viscerală, al cărei unic scop este supraviețuirea. Îmi torn în cap o găleată de cenușă ca să pot recunoaște că, de la ”Eminescu vs Eminem” (r: Florin Piersic jr.) n-am mai râs în asemenea hal. Doar că, acolo, se discuta mai ales despre filme, pe când, aici, conversația e despre muzică, poezie, pictori cu nume de bormașină, filme porno, trupe de rock numite James Joyce sau Truman Capote.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/09/arest-1.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5381" alt="arest 1" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/09/arest-1.jpg" width="1215" height="810" /></a></p>
<p>Se vorbește despre/se recită din Eminescu, Arghezi, Alecsandri. Bașca replici din repertoriul societății șmechere, în care ne bălăcim: ”Las´că știu io cum să te bat să fie bine pentru toată lumea!”. Ține de virtuozitatea cea mai înaltă să împletești într-un mod atât de natural comicul cu oroarea, râsul cu plânsul. Meritul e, în egală măsură, al scenariului scris de Andrei Cohn și Alexandru Negoescu, al regiei lui Andrei Cohn, al imaginii captate de Andrei Butică și al celor doi protagoniști, Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu, într-un recital care îți taie respirația. Aceștia din urmă, doi foarte mari actori! Pe Papadopol îl monitorizez încă de la ”Marfa și banii” și nu m-a dezamăgit niciodată. Pe Postelnicu îl știam ca scenarist și actor la Divertis &amp; alte chestii, îi apreciam umorul, dar revelația a survenit cu ”Un etaj mai jos” (r: Radu Muntean). Spuneam atunci, chiar din titlu: &lt;&lt;”Un etaj mai jos” îl propulsează pe Iulian Postelnicu la etajul cel mai de sus&gt;&gt;. Culmea e că personajul său din filmul lui Muntean se numea Vali, iar cel de acum e tot Vali. Același ucigaș care, la o privire superficială, pare doar un mic găinar. Cei care au fost foarte atenți la vizionarea de la Elvira Popescu (deși sunetul n-a prea strălucit), i-au putut auzi replica oarecum pierdută într-o cacofonie sonoră:  ”Dar baba s-a lovit singură”. Ergo: se subînțelege că a spart locuința unei bătrâne și, pentru că l-a surprins în timp ce fura, a omorât-o. Cu asta îl au la mână securiștii, nicidecum cu mica bișniță de care se ocupa, colateral, vânzând casete cu muzică înregistrată de la Europa liberă.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/09/arest-2.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5382" alt="arest 2" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/09/arest-2.jpg" width="1497" height="998" /></a></p>
<p>Amenințat că va fi închis pe viață, Vali e dispus să facă orice pentru a se salva. Inclusiv să-l tortureze pe arhitectul Dinu Neagu, pentru a stoarce din el mărturisiri despre fapte pe care nu le-a comis nici în vis. Sentimentele lui Vali sunt fluctuante. În afara închisorii, poate că s-ar împrieteni cu Dinu, chiar îl încearcă un fel de empatie când acesta îi vorbește despre soție și despre cei doi copii ai săi. Dar el n-are pe nimeni. Îi are doar pe securiștii care îi stau în coastă și îl silesc să-i servească pe post de călău. Și asta îl umple de ură. Feroce și grotesc în același timp, Vali contrastează puternic cu arhitectul.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/09/arest-3.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5383" alt="arest 3" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/09/arest-3.jpg" width="1000" height="700" /></a></p>
<p>Alexandru Papadopol descrie cu precizie chirurgicală traseul personajului, de la om la neom. Raportul de forțe dintre cei doi e dat de la început de faptul că Vali îl tutuiește pe Dinu, în timp ce Dinu păstrează neabătut acel ”dumneavoastră” politicos, al răcelii distante. El este un om educat, nu știe să fie violent, nici măcar verbal, și nici măcar în momentele când tortura își atinge apogeul. E politicos chiar și atunci când, cu voința, demnitatea, caracterul, cerbicia spulberate, face gesturi de o lașitate subumană, trădându-și prietenii și familia. Cam atât despre magnificii care au creat acest film. Deși durează două ore și se sprijină numai pe doi actori (plus mari rafinamente regizorale!), ”Arest” te ține cu sufletul la gură și continuă, zile în șir, să-ți sape în memorie. Și în conștiință.</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2019/09/26/arest-drumul-de-la-om-la-neom/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>3</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>VOX LUX – despre bezna strălucirii</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2019/07/23/vox-lux-despre-bezna-stralucirii/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2019/07/23/vox-lux-despre-bezna-stralucirii/#comments</comments>
		<pubDate>Tue, 23 Jul 2019 14:03:43 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[brady corbet]]></category>
		<category><![CDATA[jude law]]></category>
		<category><![CDATA[natalie portman]]></category>
		<category><![CDATA[raffey cassidy]]></category>
		<category><![CDATA[scott walker]]></category>
		<category><![CDATA[sia]]></category>
		<category><![CDATA[vox lux]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=5289</guid>
		<description><![CDATA[După ”A Star is born”, ”Bohemian Rhapsody”, ”Rocketman”, acest ”VOX LUX” scris și regizat de Brady Corbet (aflat la al doilea lungmetraj al său) vine pe&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/vox-lux-766890l1.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5290" alt="vox-lux-766890l" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/vox-lux-766890l1.jpg" width="1000" height="667" /></a></p>
<p>După ”A Star is born”, ”Bohemian Rhapsody”, ”Rocketman”, acest ”VOX LUX” scris și regizat de Brady Corbet (aflat la al doilea lungmetraj al său) vine pe un teren destul de minat. Dacă filmele amintite mai sus se sprijineau solid pe muzica de bună calitate și pe idoli cu faima bine consolidată în rândurile milioanelor de fani (Lady Gaga, Freddie Mercury, Elton John), în ”Vox Lux” greul e dus de Natalie Portman ca actriță. Din tot soundtrack-ul (cu piese compuse de Sia și fond sonor de Scott Walker) nu mi s-a lipit de timpan nici măcar o notă, ce să mai vorbim de vreo linie melodică. Sia – altfel compozitoare și interpretă remarcabilă – lasă senzația că a compus niște piese absolut inexpresive, pentru o divă care o concurează și pe care n-o înghite. Deci nu muzica e punctul forte al acestei producții. Nici glamour-ul specific marilor concerte, din care ni se oferă doar câteva licăriri.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/vox-lux-675742l.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5291" alt="vox-lux-675742l" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/vox-lux-675742l.jpg" width="900" height="599" /></a></p>
<p>Partea bună a filmului stă în două teme: demoni și violență. Tratate subtil, fără ostentație. Trăim în era terorismului. Dintr-un act de terorism s-a născut gloria Celestei, acte de terorism vor izvorî din gloria ei. La colegiul unde învăța, un adolescent cu grave probleme psihice, intră în clasă și împușcă pe toată lumea (americanii cunosc mai multe asemenea ”incidente”, nu doar pe cel din 99, la Columbine High School). Celeste încasează un glonț în coloană. Ar putea să moară. Sau ar putea să rămână paralizată pentru totdeauna. Sau, printr-un miracol, ar putea să devină superstar. Nu știm exact cine a ales pentru ea a treia variantă, nici dacă e real ceea ce ni se sugerează așa, în treacăt, la sfârșitul poveștii. Cert este că Celeste își hrănește demonii interiori cu propria viață, scufundându-se tot mai adânc în bezna alcoolismului, a drogurilor, a egoismului, ingratitudinii, vanității. Pentru Celeste, fanii sunt doar un lung șir de homunculi care trebuie s-o adore și să-i slujească succesul. ”Vreau să le fiu regină!” – decretează, printre cețuri de alcool și stupefiante, deloc celesta cântăreață.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/vox-lux-868929l.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5292" alt="vox-lux-868929l" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/vox-lux-868929l.jpg" width="900" height="599" /></a></p>
<p>Demonii îi strică relația și cu sora ei, Eleanor (Stacy Martin), căreia îi datorează mare parte din succesul în showbiz, și cu fiica sa, Albertine (Raffey Cassidy), copie fidelă a mamei sale în adolescență, prezentând de pe acum aceeași aplecare spre nesupunere, același teren fertil pentru cultivarea micului demon, aceeași neliniștitoare absență a sentimentelor. Natalie Portman parcurge cu talent drumul de la adolescenta sfioasă, căreia nu-i trecea prin cap că va ajunge vreodată să cânte pe scenă, la vedeta nevricoasă, arogantă, mereu cherchelită, adulată de mulțime, dar condamnată la singurătate. Admirabile prestații actoricești oferă Raffey Cassidy (în dublu rol: Celeste adolescentă și fiica acesteia, Albertine), Stacy Martin (Eleanor, sora din umbră care, deși călcată în picioare de divă, contribuie hotărâtor la succesul acesteia, devenind și a doua mamă pentru Albertine). Jude Law, în rolul managerului Celestei, e și el p-acolo, dar joacă mai mult cu privirea, prezența sa (din punct de vedere actoricesc) fiind destul de neconcludentă. Povestitorul din off este Willem Dafoe. Foarte bun operatorul Lol Crawley, care aduce multă veridicitate imaginii până și prin felul în care hâțână camera, sugerând alergarea paparazzi-lor pe urmele vedetei. Dacă nu vă duceți la filme despre cântăreți numai pentru muzică, dacă aveți și alte pretenții privind cele două ore petrecute în sala de cinema, mergeți la ”VOX LUX”. O să găsiți câte ceva de ținut minte.</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2019/07/23/vox-lux-despre-bezna-stralucirii/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>”Apusul” de după Oscar</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2019/07/16/apusul-de-dupa-oscar/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2019/07/16/apusul-de-dupa-oscar/#comments</comments>
		<pubDate>Tue, 16 Jul 2019 15:41:17 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[apusul]]></category>
		<category><![CDATA[juli jakab]]></category>
		<category><![CDATA[laszlo nemes]]></category>
		<category><![CDATA[sunset]]></category>
		<category><![CDATA[vlad ivanov]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=5008</guid>
		<description><![CDATA[Nu-i de colea să aduni cu lungmetrajul de debut premii ca BAFTA, Grand Prix (Cannes), Golden Globe, Oscar, David di Donatello și altele, și încă altele,&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/irisz2.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5051" alt="irisz" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/irisz2.jpg" width="900" height="600" /></a></p>
<p>Nu-i de colea să aduni cu lungmetrajul de debut premii ca BAFTA, Grand Prix (Cannes), Golden Globe, Oscar, David di Donatello și altele, și încă altele, până și Premiul Gopo! Tu fiind exponentul unei cinematografii din Est, pe care occidentalii n-o mai prea caută, fiindcă s-a fumat deja și exoticul mizerabilism comunist/postcomunist. Cu toate acestea, lui László Nemes, un tânăr regizor din Ungaria, i-a reușit această greu egalabilă performanță. Deloc grăbit să-și confirme valoarea, Nemes lucrează în ritm tacticos la al doilea lungmetraj al său, ”Apusul” (”Sunset”/”Napszállta”), lansat după patru ani de la debutul oscarizat. Deocamdată, ”Apusul” e gratulat cu Premiul FIPRESCI, la Veneția. Sigur că toată lumea – critici și cinefili – se precipită să caute asemănările cu ”Fiul lui Saul”. Care ar fi acestea? Nu prea multe. Picturalitatea. Perspectiva volatilă. Faptul că Nemes continuă să sufle în ceafa personajului principal. Provocarea imaginației. Prim-planul exploatat la maximum. Ca orice regizor important, după doar două filme, Nemes prezintă o amprentă inconfundabilă, căreia îi adaugă, iată, noi elemente. Aici, misterul. Adâncit, poate, până prea departe. L-am întrebat de ce l-a ales pe Vlad Ivanov pentru rolul lui Oszkár Brill și mi-a răspuns că l-a văzut în niște poze și în filme și l-a frapat aerul lui ”mysteriously dangerous”. Pentru acest personaj, Ivanov a avut un excelent antrenor de limbă maghiară. Își rostește atât de corect replicile, încât, dacă nu știam dinainte că e el, aș fi fost ferm convinsă că e un actor din Ungaria. Și încă unul foarte bun, pentru că Brill are ascunzișuri greu de interpretat, e alunecos și foarte înșelător!</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/vlad.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5052" alt="vlad" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/vlad.jpg" width="900" height="600" /></a></p>
<p>Revenind la mister. Irisz Leiter (Juli Jakab) vine la Budapesta, mânată de dorul pentru locul unde a copilărit. Dar manufactura de pălării a părinților săi (morți într-un incendiu) este acum a lui Brill. Care ezită s-o angajeze, deși Irisz are școală bună, italiană, în materie de făcut pălării. Dar fata asta cu privire impenetrabilă și înfățișare de androgin nu renunță cu una, cu două, la planurile ei. Mai ales că, între timp, a aflat că are un frate. Lui Nemes nu-i plac poveștile clare, administrate cu pipeta. Nici mie. Numai că, de dragul misterului, lasă fraza (prea) neterminată. Sau, cum ar veni, se lasă blocat în propriile enigme. E ca un pictor care nu se poate hotărî ce culoare să mai pună, și câtă umbră, și câtă lumină. Irisz lansează întrebări care rămân mereu fără răspuns dar, din planul secund, încețoșat, se aud șușoteli, frânturi de frază, respirații, rumoare, urlete de durere. Dacă la ”Fiul lui Saul” lucrurile au o claritate tăioasă, atroce, aici adevărul este blurat și lăsat în seama cinefilului mai mult sau mai puțin dispus să dezlege mistere.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/irisz-vlad.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-5053" alt="irisz vlad" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/07/irisz-vlad.jpg" width="900" height="600" /></a></p>
<p>Ajunsă la Budapesta, Irisz trăiește între coșmar și realitate, în plină decadență a aristocrației austro-ungare. Domnii sunt atotstăpânitori, iar doamnele – subspecii, jucării sexuale. Mai sunt, apoi, anarhia și violența unor justițiari neînțeleși. Acesta este apusul lumii intrate în putrefacție, care se va revărsa sângeros în primul Război Mondial. Nemes spunea la avanpremieră că Irisz își caută fratele pentru că la el e cheia misterului. Eu, una, nu știu dacă l-a găsit până la urmă. Dar filmul e bun. Mergeți să-l vedeți!</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
<p>&nbsp;</p>
<p>&nbsp;</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2019/07/16/apusul-de-dupa-oscar/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>Lars von Trier n-a mutilat rățușca!</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2019/01/23/lars-von-trier-n-a-mutilat-ratusca/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2019/01/23/lars-von-trier-n-a-mutilat-ratusca/#comments</comments>
		<pubDate>Wed, 23 Jan 2019 11:11:32 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[bruno ganz]]></category>
		<category><![CDATA[casa pe care jack a construit-o]]></category>
		<category><![CDATA[Lars von Trier]]></category>
		<category><![CDATA[matt dillon]]></category>
		<category><![CDATA[uma thurman]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=4888</guid>
		<description><![CDATA[Cel mai recent film al lui Lars von Trier este vândut ca dramă-thriller-horror dar, în cele 155 de minute cât durează, mi s-a întâmplat să râd&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/01/lars-vt.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-4889" alt="lars vt" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2019/01/lars-vt.jpg" width="806" height="574" /></a></p>
<p>Cel mai recent film al lui Lars von Trier este vândut ca dramă-thriller-horror dar, în cele 155 de minute cât durează, mi s-a întâmplat să râd aproape la fel de mult ca la ”Antichristul”. Numai că, în timp ce ”Antichristul” mustea de umor involuntar (abia acum mă întreb: oare, chiar era involuntar?), ”Casa pe care Jack a construit-o” poate fi comedie neagră în toată legea, pentru că, de la burlesc până la cinism, toate formele satirei sunt prezente. Chiar și muzica, însoțind acțiunea ca un comentariu din off, are haz, culminând cu acel irezistibil ”Hit the Road, Jack” de la finalul filmului. Sigur că nu e nimic surprinzător în asta, Lars von Trier ne-a obișnuit deja cu jocul de-a ascunsul mesajului greu după o etichetare comercială (thriller, porno, horror, sf&#8230;). Și casa lui Jack escamotează sub mormanul de cadavre un întreg eseu despre Răul din om, care transformă lumea în Iad. Căci, în filmul ăsta, Iadul e acum, aici, peste tot, nu doar în Iadul concret, excepțional sugerat pe post de bad ending.</p>
<p>”Majoritatea personajelor masculine din filmele mele – spune von Trier &#8211; au fost niște idioți patentați. Jack îmi seamănă cel mai mult. Aproape că sunt eu însumi. Cu diferența că eu nu omor oameni.” Jack (hipnotică, de neuitat, privirea neagră a lui Matt Dillon!) e un nebun inteligent, care caută perfecțiunea. Ar vrea să fie Dumnezeu, dar nu e decât un ratat. Un inginer care se visează arhitect, dar nu e. Singura ”arhitectură” în care excelează este arta morții. Vrea poze perfecte cu cei pe care îi ucide și nu ezită să-și împodobească una dintre compoziții cu 50 de ciori moarte. A, să nu uit: firile mult prea sensibile e bine să știe că, în filme, atrocitățile sunt trucate. Deci nici vorbă de picioruș bobocesc tăiat cu foarfeca!</p>
<p>În pofida teoriilor fluviu, pe cât de snoabe, pe atât de indigeste, emise despre film,  von Trier propune niște subiecte simple, care ne irită pe toți, într-o demonstrație/antologie cuprinzând cele mai importante idei din celelalte filme ale sale. De pildă, o femeie frumoasă (Uma Thurman), prea sigură pe efectul ei asupra bărbaților, care vorbește ca o râșniță stricată și te ia peste picior fără milă, te poate scoate din pepeni în asemenea hal, încât să-i administrezi un cric peste ochi. Apoi, se întreabă Jack: ”De ce e întotdeauna vina bărbatului?”. Chiar, de ce? Sau, la magazin, eticheta care nu se potrivește cu conținutul. Sau lașitatea cu care vecinii se fac că nu te aud când urli după ajutor fiindcă tocmai ești killărit. Sau prostia. Prostia aia devastatoare de care te împiedici la fiecare pas.</p>
<p>Se vorbește mult în filmul ăsta, dar nu apuci să te plictisești, pentru că vorbăria este ilustrată cu avalanșe de imagini simbol, care se succed atât de rapid, încât e nevoie să vezi filmul de nenumărate ori pentru a putea să le decodifici pe toate. Puterea unora ca Hitler, Stalin, Mussolini, Idi Amin s-a exprimat în numărul oamenilor uciși. Numai că ei aveau la dispoziție armate, pe când Jack e singur. Face și el ce poate. Imaginile metaforă, în fascinante străfulgerări, ilustrează concepțiile lui Jack despre crima ca artă, despre umanitate și Apocalipsă (în tablouri celebre și fracțiuni de secundă din filme, chiar și din ale lui von Trier). Drumul lui Jack prin Iad, spre bolgia cea mai adâncă, e presărat cu atrocități și cu dialoguri în care criminalul polemizează cu Verge (Bruno Ganz, aici, amintind de un fel de Anthony Hopkins catifelat și sfătos). Autorul ne permite să alegem noi cine e Verge, dincolo de acel Vergiliu din arhicunoscutul tablou al lui Delacroix. Doar că Dante Jack e destul de amuzant cu halatul ăla roșu, de baie. Verge înseamnă o mulțime de lucruri: în engleză e graniță, limită, în franceză e penis&#8230; De fapt, Verge e vocea din capul lui Jack, alter ego-ul lui cumsecade, care ar vrea să-l ajute să rămână pe câmpul cu cosași. Dar n-are cum.</p>
<p>Jack e psihopat din fragedă copilărie (interesantă teoria despre vânatul pervers care își ademenește vânătorul). Magician al sunetului, von Trier propune și de data asta, precum la sfârșitul ”Melacholiei”, sonorități ale morții. Urletele durerii din Iad se concentrează terifiant într-un fel de țiuit care străbate uruitul industrial, avioanele Stukas cântă amenințător etc. Despre distribuție, numai bine, le putem vedea în rolurile doamnelor depuse la frigider pe Riley Keough, Siobhan Fallon, Sofie Grabol. Bine articulată imaginea semnată de Manuel Alberto Claro, remarcabil montajul celor doi bijutieri filigraniști, Jacob Secher Schlusinger și Molly Marlene Stensgaard. Scenariul a fost scris de Lars von Trier în colaborare cu Jenle Hallund (probabil, i-a fost Verge pe parcursul lucrului) și cred că ar fi atins idealul dacă regizorul von Trier n-ar fi ornat filmarea cu hățișuri amețitoare. Știți cum e, uneori, totul = prea mult. Sufocare. Oricum, filmul e unul dintre cele mai bune ale regizorului. În clasamentul meu stă foarte aproape de ”Dogville” și ”Melancholia”. Acum, na, dacă scrii ”nu misa placut filmul tu dece te uiti este un film prost, se vrea un film cu prosti dar nu a ieșit bine, este urât, stai să vezi ce dacă îți plac e acest film ca este film dus” n-are cum să-ți placă. Dar dacă iubești cartea, ai o capacitate de înțelegere normală și nu-ți vine rău când vezi 50 de ciori moarte, o să-și placă și ”Casa pe care Jack a construit-o”. Dacă ai și simțul umorului, cu atât mai bine.</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
<p>&nbsp;</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2019/01/23/lars-von-trier-n-a-mutilat-ratusca/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>”Shoplifters” – oameni buni și oameni răi</title>
		<link>https://www.muzesiarme.ro/2018/11/05/shoplifters-oameni-buni-si-oameni-rai/</link>
		<comments>https://www.muzesiarme.ro/2018/11/05/shoplifters-oameni-buni-si-oameni-rai/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 05 Nov 2018 09:48:42 +0000</pubDate>
		<dc:creator>ghurezean</dc:creator>
				<category><![CDATA[Cinefiltru]]></category>
		<category><![CDATA[hirokazu koreeda]]></category>
		<category><![CDATA[kirin kiki]]></category>
		<category><![CDATA[palme d or]]></category>
		<category><![CDATA[rirî furanki]]></category>
		<category><![CDATA[shoplifter]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://www.muzesiarme.ro/?p=4778</guid>
		<description><![CDATA[Foarte rar mi se întâmplă să mă entuziasmez privind filmele premiate pe la festivaluri, majoritatea alese pe bază de corectitudine politică, snobism, geopolitică, modă etc. Dar&#8230;]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2018/11/tatal-baietel.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-4779" alt="tatal baietel" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2018/11/tatal-baietel.jpg" width="1499" height="1000" /></a></p>
<p>Foarte rar mi se întâmplă să mă entuziasmez privind filmele premiate pe la festivaluri, majoritatea alese pe bază de corectitudine politică, snobism, geopolitică, modă etc. Dar acest ”Shoplifters” (”Afaceri de familie”), care i-a adus Palme d&#8217;Or, la Cannes, japonezului Hirokazu Kore&#8217;eda, a fost o încântare rară, prin umanitatea profundă a poveștii (autorul scenariului este însuși regizorul), prin arta perfectă a gradării tramei, prin jocul impecabil al actorilor, prin emoția pură pe care ți-o stârnește aproape fiecare cadru.</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2018/11/copiii.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-4780" alt="copiii" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2018/11/copiii.jpg" width="749" height="640" /></a></p>
<p>Osamu Shibata (Rirî Furankî) este un om sărac, nevoit să-și procure strictul necesar supraviețuirii furând din magazine. Cel care îl însoțește în micile malversațiuni este băiețelul lui, Shota (Jyo Kairi). Un copil care, deși trăiește în mizerie, e cumva mulțumit. Soția lui Osamu, Nobuyo (Sakura Andô) este o femeie blândă, senină, care lucrează, pe bani puțini, într-o curățătorie. Sora ei, frumoasa Aki (Mayu Matsuoka) e vânzătoare într-un magazin. Capul înțelept al familiei este bunica Hatsue (Kirin Kiki, magnifică!). Într-o seară, pe când se întorceau de la ”muncă”, Osamu și Shota găsesc o fetiță a nimănui, tristă și înfrigurată. Li se face milă de micuța Yuri (Miyu Sasaki) și o iau acasă. Acestea sunt, în mare, datele problemei. Majoritatea – aparențe. Căci, în filmul ăsta, nimic nu e cum pare la prima vedere. Ba, nici ca la a doua, a  treia&#8230;</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2018/11/bunica-yuri.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-4781" alt="bunica yuri" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2018/11/bunica-yuri.jpg" width="1600" height="1068" /></a></p>
<p>De la o secvență la alta se vor reconfigura relațiile dintre personaje, identitatea lor, traiectoria pe care o vor parcurge. Spoilăreala îmi pare de prost gust, mai ales în cazul unor filme de excepție, ca ”Shoplifters”, mai bine vă povestesc un banc de care îmi amintește insistent: Un șoricel urmărit de pisica feroce întâlnește o vacă și o roagă, disperat, să-l ascundă. Vaca, neavând altă soluție, sloboade o balegă peste chițcan. Numai că, fatalitate, codița acestuia rămâne la vedere. Vine pisica, vede codița, scoate șoricelul, îl șterge puțin și îl înghite. Morala fabulei: 1. Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul. 2. Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele. 3.Și, dacă tot ești în rahat, măcar bagă-te, naibii, de tot!</p>
<p><a href="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2018/11/fericirea-la-mare.jpg"><img class="alignnone size-full wp-image-4782" alt="fericirea la mare" src="http://www.muzesiarme.ro/wp-content/uploads/2018/11/fericirea-la-mare.jpg" width="883" height="589" /></a></p>
<p>Hirokazu Kore&#8217;eda oferă imagini ale iubirii, ale bucuriei de a trăi, ale spiritului de sacrificiu dar, în același timp, te silește să-ți reevaluezi concepția despre oameni onorabili și oameni aflați la marginea societății, despre bunătate și ticăloșie, despre cinste și necinste. Si, ce e mai important: nimic nu e alb, nimic nu e negru. Totul e în nuanțe diferite de gri. Un film despre nefericire, la care se râde mult, un film despre oameni, în care neprevăzutul e mai pasionant decât în cel mai tare thriller, și care, deși se termină destul de prost, e cu happy ending. În sensul că adevărul, măcar parțial, iese până la urmă la iveală. Recomand cu căldură acest film care, în București, poate fi văzut la Union și la Cinema City Cotroceni (AFI Palace). Norocoșii îl pot vedea și în cineplexurile din țară.</p>
<p>Gabriela Hurezean</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>https://www.muzesiarme.ro/2018/11/05/shoplifters-oameni-buni-si-oameni-rai/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
	</channel>
</rss>
