Cea mai recentă producție a Teatrului Act, ”Acasă la Zoo” de Edward Albee, oferă regizorului Silviu Debu o partitură generoasă, bogată în nuanțe și purtând amprenta inconfundabilă a necruțării cu care Albee privește adevărul relațiilor interumane. Piesa este alcătuită din două texte scrise la o mare distanță în timp, care se leagă perfect în ordine logică. ”Acasă” este enunțul problemei, ”La Zoo” e rezolvarea crudă. Ceea ce m-a frapat din prima a fost plasticitatea scenografiei (felicitări, Ioana Pașca!). Scena este înconjurată de gratii, ca o cușcă, dar gratiile sunt din sfoară. Exact despre asta vorbește spectacolul: despre gratiile în care ne închidem singuri, rămânând prizonieri, deși am putea evada fără cel mai mic efort. Povestea lui Albee este despre închisoarea minții, în care singuri ne închidem, iar când, în sfârșit, îndrăznim să evadăm, evadăm greșit.

Avem o căsnicie standard, în care liniștea și armonia se definesc printr-o mare plictiseală. Se discută despre spanac, fereastră, microunde, animale de companie. Discuția începe să zvâcnească atunci cănd, inspirată, probabil, de Angelina Jolie, soția dezvăluie la ce se gândește ea în bucătărie: ”Bună ziua, tăiați-mi și mie țâțele, așa, profilactic, dar să nu-i spuneți soțului meu.” În schimb, pe soț îl preocupă gândul că organul reproducător i se micșorează pe zi ce trece, lucru cu atât mai îngrijorător, cu cât soția sa aplică un verdict nimicitor: ”Faci dragoste excelent, dar la f**** ești praf!”. Da, despre plictiseală e vorba în povestea noastră, despre spuza în care nu mai licărește nici urmă de jăratec. Din sentimente care s-au stins, rămânând doar simțul datoriei. Cei doi soți sunt îmbrăcați în alb (iarăși felicitări, Ioana Pașca) precum alienații internați la balamuc. E haos și derută în viața lor, tot ce pare liniște e fațadă, fake desăvârșit. Ada Condeescu e minunată în rolul soției însetate de pasiune și sălbăticie. Nu-și dorește în pat un șoarece blând, de bibliotecă, vrea un animal de pradă, puternic, care s-o vâneze și s-o cotropească. Își ascunde fragilitatea și dezamăgirea sub stratul gros de cinism care, oricum, e mai bun decât indiferența consortului. Ada Condeescu ne propune o femeie în care n-a murit nici copilăria, nici sălbăticia, nici erotismul profund, nici propensiunea spre ludic.

Ionuț Grama se adâncește în psihologia unui soț aparent ideal. E redactor la o editură care publică manuale, e serios, glumește doar la petreceri, repetând mereu aceeași glumă, citește mult, își iubește soția așa cum știe el că trebuie s-o facă dar, pe ascuns, rutina îl roade și pe el, îl roade atât de usturător, încât îi vine să fugă de acasă. Din cușcă. Dar fuge doar până în parcul din apropiere, pentru a citi o carte. De aici începe sfârșitul poveștii, deși ”Zoo Story” a fost scrisă cu mai bine de patru decenii înainte de ”Home Life”. Doar că, așa, rearanjate, își găsesc de-adevăratelea înțelesul final. Deci, Peter, soțul ideal, se duce în parc să citească o carte. Să se descarce de frustrarea care îl încarcă după conversația cu nevasta.

Și, cum citea el așa, apare un fel de om al străzii, purtând o șapcă roșie, caraghioasă, și un tricou sub care poate încăpea orice: gratii de sfoară, câine aproape mort, dar și o mare dorință de a nu mai trăi o viață a cărei urâțenie o detaliază cu migală, într-o avalanșă de cuvinte/stări, oferindu-ni-l pe Istvan Teglas (scuze Istvan, n-am diacritice aici) într-un recital de reală intensitate. Îl privești, îl asculți, înțelegi în final că aparenta scrânteală e, de fapt, o nefericire nevindecabilă. Viața lui Jerry e și captivantă, și șocantă, întrebările pe care le pune tulbură și rămân în memorie. Uneori fără răspuns. Teglas evolează cu nonșalanță pe o multitudine de octave și tonalități. De la șoapta unui înger al morții, care știe tot despre toate, la urletul fiarei de la Zoo, alegând moartea în schimbul libertății.

”Acasă la Zoo” propune o oră și patruzeci de minute trăite la maximă intensitate. Și de actorii aflați pe scenă, și de public. Un spectacol pe care îl iei cu tine, acasă, pentru a-i desluși toate sensurile, pentru a găsi răspunsuri la propriile întrebări. Felicitări, Silviu Debu, pentru regie, dar și pentru traducerea vie a textului. Felicitări Ada Condeescu, Ionuț Grama, Istvan Teglas, pentru crâmpeiul de viață plin de autenticitate.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Alex Iureș

Pentru că nu poți să stai ca o legumă plângăcioasă în vremuri de recluziune pandemică, tânărul, neliniștitul și ingeniosul regizor Cristian Bajora – cel care a inventat Teatrul În Culise și TeenMedia Academy – a găsit cu cale să-și mai exerseze creativitatea, organizând un fel de talent show cu absolvenții workshop-ului de actorie. Că respectiva școală e una cât se poate de performantă, am putut constata văzând cele trei spectacole care au încununat truda celor 17 candidați la glorie. Cei trei actori profesioniști, care și-au ales echipele în urma concursului de recitaluri – Patricia Ionescu, Ionuț Iftimiciuc, Alex Vlad – au pus în scenă, fiecare cu echipa lui, trei spectacole remarcabile: ”Cântăreața cheală” de Eugen Ionescu, ”Casa bântuită” de Alex Vlad și ”Misteriosul caz Lulu” de Theo Herghelegiu.

Echipa coordonată de Ionuț Iftimiciuc a atacat o baricadă foarte dificilă, ”Cântăreața cheală”, în condițiile în care dramaturgia ionesciană ridică mari dificultăți chiar și profesioniștilor cu ștate vechi în branșă. În ciuda  emoției inevitabile (înduioșător ziarul care tremura în mâinile lui Mr. Smith – Claudiu Popovici), a rezultat o prestație admirabilă. Cei șase (de-acum) actori care ne-au povestit cu farmec despre egocentrism, înstrăinare, alienare și-au primit aplauzele binemeritate. Iată-i: Valentina Cristea, Claudiu Popovici, Veronica Dobrișor, Bogdan Stroe, Daniela Marinescu, Adrian Luican.

Alex Vlad a încredințat echipei sale ”Casa bântuită”, un text scris de el însuși, încântător, cu amuzante trimiteri la piesele lui Shakespeare dar,  mai ales, foarte potrivit pentru a pune în valoare resursele interpretative ale celor 7 ”pitici” de sub aripa-i ocrotitoare. Mă rog, asta cu piticii e cam deplasată, dacă ținem cont de faptul că, în rolul Povestitorului a evoluat, cu prestanță și căldură, nimeni alta decât Crina Pintea, steaua handbalului mondial, pivot de 1,90 m înălțime. Flavia Colonel, Ioan Ampleev, Elena Măzărel, Cosmin Ionescu, Raluca Cazangiu, Călina Savu și, desigur, Crina Pintea, s-au aventurat cu entuziasm și real talent în tărășenia gen commedia dell’arte. Fiecare rol a fost întruchipat cu măiestrie și haz savuros de o trupă care a impresionat prin omogenitate și siguranță în asumarea partiturii.

Jurații (dramaturgul Ștefan Caraman, bloggerul Emil Călinescu și subsemnata) aveau deja o listă cu premiabili când a intrat în scenă ”Misteriosul caz Lulu”, care ne-a lăsat cu notițele în aer. Cele patru fete alese de Patricia Ionescu au oferit o lecție de profesionalism desăvârșit: acribie în sondarea personajului, însușire deplină a trăirii, stăpânirea expresiei artistice, multă siguranță în jocul actoricesc. Mihaela Buliga a fost timida, ”tocilara”, căzuta din Lună, povestind cu umor involuntar și inocență o întâmplare atroce. Larissa Stroe a înterpretat rolul pictoriței care și-a pierdut vederea, dar vede mai bine decât muritorii cu ochi de șoim. Olivia Mihalache a îmbrăcat cu nonșalanță uniforma agentului de pază din parc, dar și limbajul de lemn aferent. Cu cât exprimarea e mai seacă, cu atât mesajul pe care îl transmite este mai intens. A strălucit prin culoare și expresivitate și Laura Ducu, în florăreasa cu inimă de aur, care nu poate trece nepăsătoare pe lângă o tragedie, chiar dacă își riscă viața. Pe scurt, o profesoară de actorie, Patricia Ionescu, care știe să evalueze și să exploateze potențialul discipolilor săi, orchestrând o echipă ambițioasă, echipă care a cizelat spectacolul până la perfecțiune, construind un spectacol ce poate fi jucat fără probleme, pe orice scenă profesionistă. Drept pentru care, ”Misteriosul caz Lulu” a și fost încununat cu trofeul pentru cel mai bun spectacol, înmânat de Cristian Bajora (proprietarul trofeului de la ediția de anul trecut).

Flavia Colonel și Ioan Andreev au primit trofeele cuvenite pentru cea mai bună interpretare în rol feminin și, respectiv, masculin, precum și câte o invitație în grupa de elită a TeenMedia. Cei trei coordonatori au acordat câte o mențiune ucenicilor cu care au lucrat cel mai bine. Patricia Ionescu a distins-o pe Olivia Mihalache, Ionuț Iftimiciuc – pe Bogdan Stroe, Alex Vlad – pe Flavia Colonel.

Evenimentul s-a încheiat cu aplauze, bucurie, îmbrățișări (cu mască!), a ieșit și soarele, iar noi ne-am bucurat foarte tare că pandemia poate fi surmontată de iubirea pentru spirit. Pentru teatru. Pentru cultură. Bravo, Teatrule În Culise, bravo TeenMedia Academy, bravo copii minune!

Gabriela Hurezean

Fotografii oferite de TeenMedia Academy