N-am nici cea mai mică îndoială că ”Poveste de dragoste” va avea un succes nebun la publicul… sensibil. Scenariul scris de regizoarea filmului, Cristina Iacob, cu un mic ajutor prietenesc venit de la Dan Chiriac și Mimi Brănescu, pare împrumutat dintr-o revistă cum ar fi ”Povestea mea” sau ”Povești adevărate”, genul acela care oferă delicii clientelor de la coafor. Toată ”Povestea de dragoste”, cap – coadă, este o înșiruire de șabloane menite să gâdile coarda sensibilă a cinefilului. Culmea e că  fiecare actor, luat separat, își face datoria cât poate el de bine, dar ceea ce se coagulează până la urmă este lamentabil din cauza scenariului și a viziunii regizorale mult prea năclăită în sirop. De tuse.

Bile negre

Cum spuneam, clișeul e la el acasă în acest film. Ne delectăm cu înțelepciuni culese de pe Facebook (îndrăgostiții nu trebuie să se privească în ochi, ci să privească amândoi în aceeași direcție, dacă nu faci un anumit lucru, te vei întreba toată viața cum ar fi fost dacă îl făceai etc.) dar și cu un lung și neverosimil șir de coincidențe împrumutate din soap-operas americane. Desigur, sentimentul celor doi îndrăgostiți este pus la grea încercare. Sunt doi artiști frumoși, talentați, săraci și fără noroc în carieră. Cum era de așteptat, farmecul lor atrage ispite greu de învins.

Nu putea să lipsească nici malentendu-ul în care se prăbușesc amândoi, la un moment dat. În timp ce el o încasează rău de tot de la interlopi, ea se veselește făcând parada modei pentru șeful din Mall. Absolut întâmplător, după ce scapă din ghearele bătăușilor (salvat de lăutarul care apare, ați ghicit, absolut întâmplător) el mai are chef să se uite prin vitrine și o vede pe ea fâțâindu-se surâzătoare în fața celuilalt. Dar și ea l-a văzut, absolut întâmplător, îmbrățișându-se cu proprietăreasa. Evident, urmează ruptura. Ea pleacă, el rămâne acasă, cu fața plină de răni și arcada spartă. Curios este că, la câteva ore distanță, el are fața perfect curată, rămânând doar cu buba de la arcadă. Din fericire, a rămas și vioara nevătămată, deci va putea susține încă o scenă producătoare de diabet, pastișă străvezie după finalul ”Gării pentru doi”. Doar că el nu căuta pușcăria, ci platoul de filmare unde preaiubita era tunsă la zero.

Bile albe

Actorii. Sunt foarte buni. Dragoș Bucur, în rolul violonistului Sebastian, are surâsul și alura lui Travolta (în ”Michael”), exprimă corect ce are de exprimat și pare să emane o anume ironie subtilă față de tărășenia în care a fost nevoit să se implice. Căci filmul, chiar de la început, e brodat în culori artificiale.

Sebastian îl vede pe bătrânul lăutar cântând pe stradă și nu se poate abține să scoată vioara pentru a demonstra că el e mult mai bun. Ce violonist serios face așa ceva? Dar era nevoie de asta pentru că, altfel, n-ar fi avut loc acel coup de foudre cu fata care trecea pe acolo – daaaa, absolut întâmplător! – și pe care o va reîntâlni în scurt timp exact într-o librărie. Romantic. După care o ia acasă, așa, din prima, și rămân împreună pentru totdeauna.

Raluca Aprodu este Aprilia, tânăra actriță care face ravagii în rândurile sexului opus. Adevărul e că actrița e frumoasă de-ți taie respirația și joacă bine, exceptând secvențele în care regizoarea Cristina Iacob i-a cerut să îngroașe siropul lacrimogen. E absolut remarcabil și Alexandru Darie, care îl întruchipează pe ignobilul Paul, de meserie regizor, ex-iubitul Apriliei, incapabil să accepte ideea că a fost părăsit, dar capabil de orice machiavelâc pentru a o recuceri. Am impresia că, el însuși fiind un regizor de elită, Alexandru Darie nu prea s-a supus indicațiilor tinerei regizoare, pentru că personajul lui strălucește tocmai prin interiorizare, prin măsura farmaceutică a intensității cu care exprimă trăiri.

Paul este genul acela de om care, sub aparența de cumsecădenie, generozitate, blândețe,  ascunde o fiară lașă, ce atacă numai pe la spate. Celălalt pretendent la nurii Apriliei, Robert, se bucură, și el, de o interpretare bună: Vlad Zamfirescu, nuanțând cu finețe un îndrăgostit care insistă, dar nu intră cu bocancii în sufletul ”andrisantei”. Din păcate, rolul destul de schematic nu-i oferă o plajă prea largă de desfășurare. Cu haz reținut și expresivitate bine articulată, Gabriela Popescu întruchipează o proprietăreasă răscoaptă, dar iubăreață, lipsită de scrupule, dar simpatică.

O femeie cu bani, care nu și-a pierdut farmecul și își imaginează că poate să cumpere tot ce-și dorește. Mirela Oprișor și Mimi Brănescu interpretează cu naturalețe și aplomb un cuplu ușor burlesc, vecinii de peste drum ai îndrăgostiților. Ionuț Bora și Patricia Poslușnic sunt cei doi copii drăgălași care, alături de câinele Mozart, au o singură menire: să aducă o pată de culoare în film. Altfel, personajele lor nu fac decât să sporească numărul coincidențelor cu aromă de telenovea. Faptul că s-a filmat la Brașov, unde e atât de frumos, mai aduce o bilă albă ”Poveștii de dragoste”. Păcat că povestea e atât de subțire, miza atât de mică. Văzând distribuția, mi-am pus mari speranțe în noua creație a Cristinei Iacob. Dar am plecat mofluză. Și n-am fost singura. Dar prevăd, totuși, un mare succes la public.

Gabriela Hurezean

După glorioasa experiență a regizorului Alexandru Dabija, în rolul boierului din celebrul ”Aferim!”, iată că a prins curaj și directorul Teatrului ”Bulandra”, regizorul Alexandru Darie (l-am aplaudat recent pentru ”Bach Files”) și a acceptat să joace un rol în noul film al Cristinei Iacob, ”Poveste de dragoste”. Aparent, personajul nu avea cum să-i ridice prea mari probleme, pentru că este vorba despre un regizor, Paul. Faptul că este considerat un mare director de scenă, nu-l împiedică pe Paul să fie un caracter abject. Părăsit de o tânără actriță, Aprilia (Raluca Aprodu), Paul va recurge la stratageme odioase pentru a o determina să se întoarcă la el, părăsindu-l pe noul ei iubit (Dragoș Bucur). Așa cum singur mărturisește, Alexandru Darie a avut ceva de lucru pentru a crea acest rol: ”În lumea actorilor, se vehiculează ideea că personajele negative sunt cele mai performante pentru a fi jucate. A fost un rol greu, Paul este un manipulator, iar eu m-am simțit ca în lumea eroilor Walt Disney. Personajul are subtilitate și, dincolo de zâmbet, o șmecherie îngrozitoare. Asta era imaginea mea despre Paul: un om care nu știe să zâmbească. Caracterul ăsta trebuia compus din tăceri și mi-a fost teamă că nu voi fi la înălțimea actorilor cu care am făcut echipă.” Cum și-a învins emoțiile în prima zi de filmare? ”Am avut un moment în care, pentru o fracțiune de secundă, în fața ochilor mi-a apărut tata (regretatul Iurie Darie, n.red.) și asta m-a liniștit, mi-a dat încredere.”

”Poveste de dragoste” va fi lansat pe 27 noiembrie. Avem toate motivele să-l așteptăm cu nerăbdare.

Roland Ersa

Am fost sâmbătă la Teatrul Bulandra, să văd ”The Bach Files”. Am stat pe bancă, în Grădina Icoanei, până s-a întunecat, pe urmă am intrat, am găsit un loc bun. Apoi muzica m-a luat de urechi și m-a imobilizat. Am rămas încremenită, cu un zâmbet de încântare (încremenit și el) pe față. Prima impresie: ”Dosarele Bach” au o sonoritate  magnifică!Trebuie să auziți Preludiul 22, în care vioara și violoncelul  cântă la unison, polifonia venind din relația cu marimbafonul și vibrafonul! Spre deosebire de alți compozitori, care au luat o partitură de Bach și au transformat-o, cap-coadă, într-un sirop înecăcios, inegalabilul Adrian Enescu face eseistică muzicală, extrăgând un citat din, să zicem, Toccata și Fuga, pe care îl comentează apoi în stil profund personal.

Experimentul îi reușește pe deplin și grație unor instrumentiști eminenți, Zoli Toth (marimba, vibrafon), Iulia Bândilă (vioară), Mihail Grigore (violoncel) și Bogdan Pop (marimba, vibrafon, percuție) altfel spus, Zoli Toth Project – un cvartet care sună dumnezeiește. Fiind o pasionată fanatică a muzicii, mă și mir că am reușit să percep ce se întâmpla în celelalte două spații ale scenei. Nu sunt Napoleon și ar trebui să mai văd spectacolul de două ori ca să pot reține toate amănuntele.

Așadar, în timp ce, în stânga, Zoli Toth Project cântă înnebunitor, în mijlocul scenei se derulează acțiunea gândită de Alexandru Darie, într-un  moment de binecuvântată reîntoarcere la copilărie, când colecționam cu toții reviste de benzi desenate. Dar cum copilul Alexandru Darie e unul destul de măricel, povestea aparține genului ”noir” și se situează la confluența thrillerului cu  suprarealismul. Un detectiv pornește în căutarea urmașei lui Johann Sebastian Bach, o găsește într-un cartier rău famat, între cei doi începe o idilă, dar detectivul e bântuit de grețuri metafizice, drept pentru care dispare mereu în ceață.

În rolul detectivului, Alin State oferă o surpriză de proporții. L-am văzut în teatru și film, știam că e un actor sclipitor,  dar n-aș fi bănuit că este și un dansator atât de bun. De altfel, toată distribuția dansează și o face profesionist, grație talentului propriu, dar și reputatului coregraf Arcadie Rusu. Detectivul lui Alin State este interesant construit încă din scriitură: e pozitiv în raport cu personajele negative, dar negativ în raport cu iubita sa și chiar cu sine însuși.

Urmașa lui Bach este interpretată de foarte tânăra actriță Raphaela Lei (a fost cap de afiș în spectacolul Teodorei Câmpineanu, ”Romeo și Julieta”) care se achită admirabil de rolul destul de solicitant, personajul ei fiind părăsit, violat, bătut până în pragul morții, într-un cuvânt, viața ei este o continuă, tragică zbatere. Asta în ciuda îngerului păzitor care își face datoria dar, uneori, mai întârzie. Antoaneta Cojocaru este un înger neconvențional: drăgălaș, grațios, curios, jucăuș dar, la o adică, iritat, întristat, justițiar.

Și acesta este un rol care presupune un mare consum de energie și o plasticitate foarte elaborată a mișcării, iar Antoaneta Cojocaru deține tot arsenalul necesar pentru a străluci  realmente, iluminând scena. La polul opus se află odiosul Butterfly, aparent un moșneag cocoșat dar, în realitate, o întruchipare a răului, cu puteri supranaturale. Interpretând acest rol, Adrian Ciobanu se dovedește a fi un  mim de elită și un dansator de mare calibru. Spectacolul are două momente culminante, de acrobație la trapez, cel al scenei de iubire dintre detectiv și descendenta lui Bach și cel în care detectivul se luptă în aer cu Butterfly.

Este absolut uluitor ce a putut să scoată la iveală regizorul Alexandru Darie din resursele secrete ale actorilor! Și ce rafinamente a putut să inventeze, ca să amintesc doar scena în care păpușarii mânuiesc îngerul pentru ca acesta, la rândul lui, să mânuiască manechinele a căror semnificație încerc doar s-o ghicesc: lumea, martorii, judecătorii?

Scenografia semnată de Octavian Neculai (care a coordonat și realizarea desenelor) definește în alb-negru lumea benzilor desenate, aducând nota de mister și pe aceea de umor, atât de necesare acestui încântător eveniment teatral. ”Un spectacol condus în exclusivitate de muzică” – spune cu modestie Alexandru Darie, dar aplauzele i se cuvin în egală măsură și lui, și compozitorului Adrian Enescu, și interpreților – Zoli Toth Project, și arhitectului Octavian Neculai, și coregrafului Arcadie Rusu, și actorilor Alin State, Antoaneta Cojocaru, Adrian Ciobanu, Raphaela Lei, Cristiana Ioniță, Raluca Nicolae, Georgiana Dobre, Daniela Tocari, Andreea Șovan, Gabriel Sandu, Bogdan Iacob, Vlad Troncea, Ionuț Bârjoveanu, și marionetiștilor Elena Dumitrescu, Elena Mușat, Cristina Țane, Marius Bugi. Și, desigur, spiritului nemuritor al lui Johann Sebastian Bach, care precis s-a bucurat împreună cu noi de această frumoasă reverență ce i-a fost adusă de contemporaneitate.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Veronica Achim și Radu Sandovici