Vremuri tulburi. Chipuri înnegurate. Ochi triști. Oamenii nu mai râd, doar ricanează. Gros. A fi în stare să readuci râsul adevărat în minți și suflete – iată o binecuvântare! Teatrul Lumina funcționează sub auspiciile Centrului de Excelență în Cultură omonim. Și chiar vorbim de excelență. Și de Lumină. Am văzut ”Școala nevestelor” și am râs nonstop. Împreună cu toată sala aia arhiplină. Nu doar pentru că interceptam un comic de cea mai bună factură, ci și din bucuria pe care ți-o furnizează contemplarea unei montări vii, explozive, în care fiecare participant livrează tot ce are el mai bun.

Recunosc, am avut un infim recul când am aflat că urmează să văd un Molière (teatrul în versuri nu e chiar genul meu…), pe de altă parte, cunoșteam de multă vreme arta lui Victor Ioan Frunză de a scoate diamante din piatră seacă. Printre multe altele, arta sa constă în a antrena atât de bine o echipă tânără, încât să-i poată lăsa mână (aproape) liberă în elaborarea personajelor. Și în revitalizarea replicilor. Căci prima surpriză plăcută la ”Școala nevestelor” a fost aceea că replicile în versuri nu s-au făcut auzite. Au dispărut. Adică versurile sunt tot acolo, dar nu sunt recitate (lucru care a distrus atâtea alte spectacole), ci rostite firesc, cu pauze bine calculate întru anularea iambilor și troheilor. Apoi, traducerea academică, pe care i-o datorăm lui George Gesticone, a fost adusă la zi prin versiunea scenică – săltăreață și mustind de haz sănătos – semnată de Adrian Nicolae.

Suspectez că directorul de scenă Victor Ioan Frunză a îngăduit distribuției și o anumită doză de improvizație, altfel nu cred că se putea obține o asemenea incredibilă naturalețe a interpretării. Povestea e simplă: un bărbat cu dare de mână își dorește o nevastă  supusă, frumoasă și prostuță, candidata ideală fiind fata săracă, de la țară, care, chipurile, nu știe prea multe despre lume și viață. Mentalitatea epocii (de atunci și, vai, uneori de acum) este oglindită fără greș în replici cum ar fi: ”Femeia care scrie deja știe prea multe” sau ”când tace o femeie, nimic nu-i mai frumos”.

Scena în care Arnolphe îi oferă lui Agnès, spre lectură, catastiful cu necruțătoarele reguli ale școlii nevestelor, este de un comic apocaliptic. Se râde cu lacrimi, sughițuri, cârcei. Hazul constă atât în textul prelucrat cu simț de răspundere, cât și în intonația… naivă cu care citește fata, urmărită cu nedisimulată încântare/împăunare de eventualul viitor soț (stăpân). Așezat precum un rege pe monumentalul său tron! Cu bine dozat simț al măsurii, Adrian Nicolae propune un Arnolphe burlesc, de un haz irezistibil chiar și în apogeul suferințelor din amor. Sau, mai ales, atunci. Fără a gesticula inutil, doar prin expresia chipului, priviri, accente în glas, Arnolphe al lui Nicolae declanșează interminabile rafale de râs în public.

Ana Crețu îl secondează cu aceeași subtilitate a umorului, întruchipând-o pe Agnès, fata simplă de la țară, nici pe departe atât de proastă pe cât s-ar putea crede și total lipsită de supușenia la care se aștepta ”stăpânul”. Junele Horace, cel care va cuceri inima grațioasei Agnès, îi oferă lui Tudor Cucu-Dumitrescu o partitură generoasă, pe care o joacă exemplar, dar o și cântă cu incontestabil talent (la fel cum cântă și colegii săi de scenă). Horace e un tânăr din zilele noastre, cu geacă de piele și ciorapi roșii, al cărui ”cal alb” este, de fapt, inevitabila trotinetă contemporană. Personajul e romantic, dar contextul e hazliu, deci se înscrie și el în atmosferă, minunat în scena citirii scrisorii de dragoste.

Chrysalde, prietenul și confidentul lui Arnolphe, interpretat de Alexandru Pavel, este un fel de raisonneur al poveștii, condimentându-și aparițiile cu cinism învăluit și înțelepciuni lipsite de ostentație. Mai adaugă sare și piper în gustoasa porție de umor, cei doi valeți care te fac să râzi chiar și prin simpla apariție: Michelle (Codrin Boldea) și Georges (Voicu Aaniței).

Spectaculoasă, rafinată, sugestivă scenografia Adrianei Grand, oscilând între apusurile lui Van Gogh și norii lui Magritte, cu costume eclectice, care suprapun cu subtilitate elemente din epoca lui Molière pe veșminte din trendurile actuale. ”Tronul” de epocă al lui Arnolphe este completat cu o dubă ultimul răcnet și de trotineta ”călărită” de Horace. Ar mai fi de adăugat că în spectacol se cântă mult și bine (grație și ”antrenoarei” Andreea Csibi). Și, da, se râde homeric. De la început până la sfârșit. Pentru că geniul lui Victor Ioan Frunză este în stare să transforme orice vrea în orice altceva vrea. Și pentru că, de când îl urmăresc (din cretacic!) a demonstrat cu asupră de măsură că știe să-și aleagă aliații. În cazul nostru, o trupă tânără, neatinsă de blazare, fericită să se afle pe scenă.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Adriana Grand

Așa cum e frumos și sănătos în lumea teatrului (și, dacă ne gândim mai bine, în orice lume) Gala Premiilor festCO – 2015 a prezentat o tandră împrietenire cu Gala UNITER, în primul rând pentru că i-a elogiat pe cei rămași fără premii la evenimentul guvernat de cuțitașul lui Ion Caramitru (din păcate, nu și pe Andrei Huțuleac!) și, în al doilea, pentru că indiferent despre ce a fost vorba, s-a găsit câte o trimitere spirituală către… amica mai mare. Păcat, mare păcat că nu s-a transmis în direct la televiziune. Așa, noi, cei care am fost martorii spectacolului, am rămas cu frustrarea de a nu fi împărțit cu prietenii, rudele, cunoștințele, iubiții, vecinii distracția maximă care ne-a fost oferită.

Mai întâi, au apărut cei doi prezentatori, Alex Bogdan și Andrei Huțuleac,  îmbrăcați în costumașe de ginerici. Bogdan s-a prezentat drept ”fostă vedetă TV” (pentru cine nu se uită la televizor, a fost cel mai tare raketz din istoria raketzilor, la Mondenii). Huțuleac s-a prezentat drept cel care ”era să ia premiul UNITER”. Mai târziu, tot el ne-a (și s-a) consolat spunând că a terminat facultatea abia de doi ani, deci mai are timp să colecționeze premii. Emulul său, Mihai Călin, care a luat trofeul UNITER pentru rol secundar,  a absolvit mult mai demult. Sigur că data absolvirii nu poate fi criteriu acceptabil în acordarea premiilor. Un ex-aequo n-ar fi omorât pe nimeni… Revenind la premiile festCO: cică, dacă le iese bine prezentarea, George Mihăiță îi angajează pe Bogdan&Huțuleac pentru un an la Comedie. A ieșit excelent. A fost cea mai bună dintre cele 13 Gale de până acum. Deși sunt unii care încă mai cred că 13 poartă ghinion.

Atâta doar că, fix când cei doi s-au hotărât s-o ia ”metodic, din gară-n gară”, au picat afișele de pe lateralele scenei, apoi a picat un reflector din tavan, apoi a picat lumina. Apoi a… picat Dorina Chiriac, acompaniată de Mihai Bisericanu, pentru a cânta cu mult talent (chiar nu știam că poate să cânte atât de bine!) piesa lui Ion Cristinoiu, ”N-am noroc”.  A avut un moment apocaliptic și Florin Piersic ăl Mic (îi spun așa , deși e înalt de vreo 2 m și are vreo 40 de ani, pentru că îl enervează ”Junior”, dar trebuie să-l diferențiez cumva de tatăl lui).

Deci, Piersic ăl Mic a prezentat un fragment din ”Freak Show”-ul său de la Godot. E vorba despre un nene care, după vorbă, după port, pare șantierist pensionat, și care, în fiecare noapte se uită la o luminiță roșie aflată la 1 km depărtare de fereastra lui. Sperând că la fereastra cu luminița roșie va apărea o femeie frumoasă care o să-i facă semn cu mâna. Poveste romantică, râs cu lacrimi. La fel și când s-au apucat Bogdan și Huțuleac să anunțe premianții.

Bogdan nu se putea abține să imite pe cine-i venea în minte: pe maestrul Beligan, care stătea în primul rând fix în fața lui, pe Victor Rebengiuc, pe Ion Caramitru prezentând Gala UNITER… Huțuleac juca rolul prezentatorului sobru și încerca să-l potolească pe Bogdan, în ideea că, poate, cine știe, se găsește cineva care să le facă un teatru independent în Lehliu Gară. În gară. Aria cea mare a lui Huțuleac a fost când Alexandru Pavel și-a luat Premiul pentru rol secundar masculin, adică Urecheatul din ”Mobilă și durere”. Rol pe care îl joacă alternativ cu ANDREEEEI HUȚULEAAAAC. Ai cărui părinți au făcut 250 de km de la Galați ca să-l vadă încununat cu lauri la Gala UNITER! Fiindcă premiul ăsta ar fi fost mai important pentru ei decât corigențele lui Andrei din liceu. Unde mai pui că băiatul lor are 25 de ani, deci e fix de-o vârstă cu UNITER-ul…

Cei doi amfitrioni au continuat să se tachineze, Dorina Chiriac și Mihai Bisericanu au continuat să cânte, laureații au mulțumit cui s-a cuvenit, ca la Premiile Oscar. Seara s-a încheiat cu un spectacol care ne-a tăiat respirația, ”Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ștefănescu, după ”Moromeții” lui Marin Preda, în interpretarea a doi magnifici: George Mihăiță și Marcel Iureș. Dar despre asta, mai încolo, n-o să înghesuim aici nestemate peste nestemate. Iată mai jos și premiile ediției de anul acesta a festivalului Comediei Românești:

Premiu de excelență, pentru întreaga carieră: Iarina Demian (cred că au fost luate în calcul extraordinarele sale interpretări actoricești dar și spectacolele antologice pe care le-a regizat și încă le va mai regiza!)

Premiu de excelență pentru întreaga carieră: Vladimir Găitan, minunatul actor care s-a dedicat aproape în totalitate Teatrului de Comedie. În imagine, alături de fiica sa, Gloria, admirabilă actriță, și ea.

Cea mai bună actriță în rol secundar: Cristina Casian pentru rolul din spectacolul ”N(AUM)”, regia: Mariana Cămărășan – coproducție UNTEATRU și Teatrul Metropolis, București

Cel mai bun actor în rol secundar: Alexandru Pavel pentru rolul Urecheatu’ din spectacolul ”Mobilă și durere” de Teodor Mazilu – Centrul Cultural pentru UNESCO din București

Cea mai bună actriță în rol principal: Oana Pellea pentru rolul din același ”N(AUM).

Cel mai bun actor în rol principal: Mihai Smarandache pentru rolul din spectacolul ”De vânzare/For Sale” text și regie de Gianina Cărbunaru– Teatrul Odeon, București.

Cel mai bun scenograf: Andu Dumitrescu, pentru creația sa din ”De vânzare/For Sale”, Teatrul Odeon.

Cel mai bun regizor: Victor Ioan Frunză pentru direcția de scenă a spectacolului ”Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, Centrul Cultural pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu”.

Cel mai bun spectacol de comedie: ”Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, știți deja unde.

Premiul pentru spectacol eveniment: ”Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ștefănescu, după ”Moromeții” de Marin Preda, în regia lui Alexandru Dabija, cu George Mihăiță și Marcel Iureș, producție a Teatrului Act.

Laureații Concursului de Comedie Românească, ediția a X-a:

Locul I – ”Regina mării” de Mona Radu

Locul II – ”Emancipare” de Radu Iacoban

Locul III – ”Efecte colaterale” de Alex Popa

Iată și componența juriilor care au operat cu probitate și competență:

Juriul concursului de comedie: Adrian Lustig, Dragoș Huluba, Dorina Chiriac

Selecționer festCO 2015: Maria Zărnescu

Juriul festCO 2015: Sanda Manu, Coca Bloos, Paul Chiribuță, Nina Brumușilă, Monica Andronescu

Acestea fiind zise, să ne vedem cu bine la anul! Dacă se poate, cu aceiași amfitrioni.

Gabriela Hurezean