Încă un film în care ambivalența lui Pedro Almodovar (în calitate de scenarist și regizor) își găsește expresia simbolică în două entități cu totul și cu totul diferite și, cu toate acestea, înrudite. Nucleul și rațiunea poveștii este groapa comună în care zac scheletele bărbaților uciși în timpul războiului civil (Doamne, ce răni deschide această imagine, tocmai acum, când în Ucraina e masacru…). Acea groapă comună care trebuie deschisă și descifrată, pentru ca posteritatea să-și poată găsi liniștea. Cei care urmăresc istoria și evenimentele din Spania vor înțelege că liniștea asta e aleatorie și că unii o înțeleg greșit. Passons. A doua expresie a gropii comune se află în noi. Și, evident, în personajele lui Almodovar. Acolo sunt ascunse răni, dezamăgiri, frustrări, oameni, fantoșe, himere, greșeli, iubiri, speranțe, spaime. Așa și cu mamele din povestea noastră.

Janis (Penelope Cruz, mai strălucitoare ca niciodată) este fiica unei femei iresponsabile, care i-a ales numele din admirație pentru Janis Joplin. A și murit ca ea, în urma unei supradoze. Janis e fotograf profesionist și mamă singură. Bunicul ei își doarme somnul de veci într-o groapă comună, iar Janis ar da orice pentru ca secretul acelui mormânt să nu rămână pecetluit pentru totdeauna. Cel care ar putea s-o ajute este Arturo (Israel Elejalde), criminalist antropolog, întâmplător chiar tatăl fetiței lui Janis. Când Arturo vine să-și vadă copila, apare și una dintre metaforele preferate ale lui Almodovar: ușa ca tunel al timpului. Cel care sună la ușă este Arturo, cel de acum, dar când Janis o deschide, ne aflăm în urmă cu un an. Arturo, înarmat cu un somptuos buchet de trandafiri, sosește pentru a sărbători un an de când sunt împreună. Iar Janis îi servește celebra replică din telenovele (”soy embarazada”) și îl anunță că aici se încheie drumul lor împreună. Revenind în prezent, omul își vede fetița și îi promite fericitei mame că o va ajuta în chestiunea gropii comune. Așa începe calea pe care pornește Janis.

Cealaltă mamă, Ana, (Milena Smit), naște în același timp cu Janis, prilej cu care se și împrietenesc. La fel ca majoritatea femeilor care trec împreună prin durerile bestiale ale facerii. Ana e minoră, are un tată despotic și o mamă pe care n-o interesează decât cariera ei de actriță mediocră (dacă vă întrebați unde ați mai văzut-o recent pe Aitana Sánchez-Gijón, vă pot ajuta: în serialul ”Velvet”, pe Netflix). În groapa comună din sufletul Anei sunt adunate multe frustrări, dar mai ales niște traume aproape imposibil de vindecat. Pentru că nu se pune problema să obțină vreun reazem din partea ingratei bunici, cea care o va ajuta să iasă la suprafață va fi singura ei prietenă, Janis. De aici începe calea Anei. Drumul pe care îl vor urma este presărat cu serpentinele aiuritoare, virajele neașteptate și revelațiile caracteristice creației lui Almodovar.

Vom constata din nou că prea puțin din ceea ce se lasă vederii prin suprafața vălurită a întâmplărilor este și adevărat. Că ne grăbim să judecăm personaje, deși sunt departe de a fi atât de negative cum par la prima vedere. Acest înșelător joc al umbrelor și luminilor este admirabil capturat de obiectivul directorului de imagine, José Luis Alcaine, dar și de coloana sonoră semnată de Alberto Iglesias. N-am să vă spun nimic despre căile întortocheate urmate de Janis și Ana, nici de ce Almodovar le numește ”mame paralele”, dar pot să vă dezvălui că fiecare va ajunge acolo unde și-a dorit, fiecare își va găsi propriul adevăr, chiar în clipa când adevărul gropii comune se va lumina și va cădea precum tăișul ghilotinei. Foarte bun film, mergeți să-l vedeți!

Gabriela Hurezean

N-am parafrazat întâmplător celebrul titlu ”Colivia cu nebune”. În acest film al lui Pedro Almodóvar, avem trei stewarzi gay, un pilot bisexual și un pilot cu aspirații spre bisexualitate. Prin urmare, ”Amanții pasageri” (”Los Amantes pasajeros”) s-ar putea intitula și ”Avionul cu nebune”, mai ales dacă ținem cont de toată povestea.

Almodóvar, când își ia o pauză de respiro

Cineva scria pe un forum că Almodóvar face filme greu digerabile. De data asta, cinefilii cu creierul cât o bacterie nu vor avea nimic de digerat, vor putea înghiți pe nemestecate. Pentru că această comedie ”morală, orală și ireală sau nerealistă” este una ”very light”, după cum spune însuși regizorul care a scris și scenariul. Se poate observa ușor că, după seria de filme grele/grave, marele regizor spaniol și-a dorit o pauză. Un film ușor, în care să ia peste picior tot ce vrea, în care să râdă și să ne facă să râdem.

Povestea e simplă. Avem un avion care ar trebui să zboare din Spania până în Mexic dar, la scurt timp după decolare, se constată că trenul de aterizare e stricat. Neavând altă soluție decât aterizarea forțată, până la găsirea unei piste potrivite, avionul se învârtește ore întregi deasupra orașului Toledo. Dar, spre deosebire de thrillerele comerciale, în care un asemenea eveniment ar stârni panică, urlete și disperare în rândul celor aflați în avion, în ”Amanții pasageri” vedem reacții ciudate, grotești, caraghioase. Asta și pentru că stewarzii au găsit o soluție pentru liniștirea călătorilor: le-au pus niște mescalină în suc. Momentele comice se succed cu viteză. Sub influența alcoolului și a drogurilor, în micuța comunitate gay din avion ies la iveală relații… încrucișate, mirele aflat în luna de miere se trezește din somn și află că avionul va exploda sau se va rupe în două, actorul de telenovele află de la fosta iubită că actuala iubită e din nou la balamuc, bruneta paranormală își pierde virginitatea într-un mod cu totul și cu totul original, fosta vedetă porno, actualmente patroana unei agenții de escorte, încropește o relație cu asasinul plătit, telefonul public din avion are speakerul stricat, așa că se aude tot ce se vorbește etc.

Deși subiectul este mai mult decât licențios, amatorii de pornoșaguri vor fi profund dezamăgiți, pentru că Almodóvar își respectă bunul obicei de a urmări esența și nu detaliul scabros. Chiar și titlul ambiguu atestă inteligența și umorul regizorului. Într-adevăr, amanții din poveste sunt pasagerii avionului, dar, în cazul unora, și relația este pasageră. Tema este servită de actorii favoriți ai regizorului. Penelope Cruz și Antonio Banderas, în roluri episodice, ne introduc în atmosferă. În rolul stewardului Joserra îl revedem pe Javier Cámara, actorul care ni s-a întipărit în memorie din filmele ”Lucia y sexo”, ”Hable con ella”, ”Mala education”, ”Paris, je t’aime”). Interpretează roluri admirabile Cecilia Roth (Norma, ex-vedeta porno), Blanca Suarez (Ruth), Raúl Arévalo (stewardul Ulloa), Lola Dueñas (paranormala Bruna). ”Los Amantes pasajeros” este cel de-al XIX-lea film al lui Pedro Almodóvar și reprezintă o întoarcere la comedie, genul care l-a conscrat încă de la debutul din 1980 (”Pepi, Luci, Bom y otras chicas del monton”).

Gabriela Hurezean