Textul lui John Cariani, ”Aproape” (”Almost, Maine”), m-a cucerit în urmă cu nouă ani, când l-am văzut înscenat de Andreea Vulpe, cu studenții săi de la UNATC. Dintre cei care își dădeau astfel licența s-au ridicat nume cu indiscutabilă rezonanță: Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Andrei Călin (îi amintesc pe primii care îmi vin acum în minte). A fost un spectacol remarcabil, de o prospețime încântătoare, drept pentru care a și fost premiat la festivalul de teatru studențesc organizat de Teatrul ÎnCulise. M-am bucurat fără rezerve când am aflat că piesa lui Cariani va fi montată, la Teatrul Excelsior, de un regizor în care am toată încrederea (pe bază de spectacole concludente!) Eugen Gyémánt. Complicii săi fiind niște actori tineri, pe care nu i-a atins plafonarea și cărora le place cu entuziasm viața pe scenă. A rezultat un spectacol vivace, jucat cu emoție netrucată, țintind și nimerind în plin coarda sensibilă a spectatorului. Se pare că și pe a criticilor, pentru că rareori am citit cronici atât de poetice, atât de aplicate analize psihologice ale tribulațiilor sentimentale prin care au trecut ferocii cronicari. Pentru a nu mă înscrie în contingent, îmi voi pune la sechestru ”naturelul simțitor”. Și lacrima evadată la sfârșitul ultimei povești. Voi încerca să abordez subiectul cu precădere din punct de vedere al performanței artistice.

Primul atu al spectacolului constă în replicile percutante, naturale și nu arareori pline de haz, grație și traducerii inspirate, semnată de Cristi Juncu. Personajele, chiar dacă au o prezență concisă ca partitură, sunt bine structurate, adevărată mană cerească pentru actorii care au norocul să le dea viață. Poveștile lor sunt proprii fiecăruia dintre noi și asta ni le aduce… aproape. Geniul lui Cariani constă în faptul că poate să condenseze o lungă și complicată istorie într-o istorioară cu scăpărici, astfel încât să poți înțelege zece ani expuși în zece minute. Orășelul inventat de dramaturg, un fel de no man’s land cu accente de suprarealism magic (minunat rezolvată din punct de vedere tehnic aurora boreală care definește vraja locului) se concentrează în scheletul rotitor din mijlocul scenei – Sabina Veșteman este cea pe care o aplaudăm pentru scenografia sugestivă și pe Cristi Baciu pentru lighting design-ul fericit. Este un adăpost pentru întâlniri și despărțiri, pentru descoperiri și redescoperiri, pentru toate cele sufletești ale omului care își caută perechea. Sau doar pe sine. ”APROAPE adună poveștile a nouă cupluri care, în aceeași seară friguroasă, în același orășel de la capătul lumii, descoperă aurora boreală și un miracol poate mai spectaculos, chiar dacă mai intim – înțelegerea propriei vieți.” Asta zice regizorul Eugen Gyémánt, asta și face: un miracol spectaculos. Un spectacol miraculos. Care te absoarbe și te pune pe gânduri. Ideal pentru publicul adolescent al teatrului care, învățând din mers, poate evita să calce în străchini, cum am călcat noi, antecesorii, care n-am prins la vârsta aia asemenea spectacole.

Un alt atu important în mâneca regizorului Gyémánt (în maghiară: Diamant) este acribia cu care își alege distribuția, făcând ca personajele să fie vii, convingătoare, atașante. Prologul despre aproape iubire și aproape-n departe, îi plasează pe Ginette (Loredana Cosovanu, grațioasă, fragilă, exprimând convingător o derută aiuritoare) și pe Pete (Dan Pughineanu, romantic și amuzant deopotrivă) într-un schimb de ”teiubescuri” soldate cu aruncări de pe acoperiș, picioare scrântite și final în coadă de pește. Ce bună ilustrare a nehotărârii care macină sentimente!

Iulia Samson este tragicomica Glory, cea care, deși neinvitată, își montează cortul în curtea lui East (Mihai Mitrea, un talent real, pe care îl urmăresc de când juca teatru în liceu, împreună cu fratele său geamăn identic). Mic poem despre inima făcută țăndări, zdrăngănind într-o pungă, și despre dorința unui aproape necunoscut de a o repara. A treia minipiesă e despre Jimmy (Radu Micu, un actor dotat cu haz inepuizabil), care pendulează între două iubiri: a lui pentru Sandrine (Ana Udroiu, bine plasată în personajul cinic și frivol) și a chelneriței Aliena (din nou Loredana Cosovanu, solară, providențială), ființă plasture pentru singurătatea lui ucigătoare.

Alt cuplu, Marvalyn (Pamela Iobaji – un debut de bun augur!) și Steve (Dan Pughineanu, înduioșător, atașant) oferă un testimonial despre dureri care dor și dureri care nu dor. Exemplificând cu scândura de călcat. Izbită de cap. Urmează Randy (Bogdan Nechifor, un actor a cărui expresivitate nu cunoaște limite) și Chad (Alex Popa, reușită expresie a nedumeririi în fața sinelui necunoscut). Doi cățărători, doi prieteni, care descoperă acolo, sus, că ar putea să mai fie ceva dincolo de ceea ce știau.

Pamela Iobaji (Gayle) și Mihai Mitrea (Lendall) sunt cuplul de îndrăgostiți în care el ezită să pecetluiască legal o lungă și frumoasă relație, riscând să piardă totul. Deși libertatea în iubire e mult mai sănătoasă, și, așa cum vedem în povestea următoare, certificatul de căsătorie nu e de natură să aducă nemurirea în sentimente. Marci (Ana Udroiu) și Phil (Bogdan Nechifor) își aniversează zadarnic nu știu câți ani, dar mulți, de la nuntă, încercând să reediteze iubirea răsărită la patinoar. De data asta răsare doar o iubire obosită, intrată în rutină. Clasica singurătate în doi. ”Chestia din tablou” e apoteoza hazului din spectacol. Dave (Radu Micu) o iubește pe Rhonda (Loredana Cosovanu) și, considerând că e cel mai nimerit mod de a-și revela sentimentul, îi dăruiește un tablou ”punctilinist”, pe care trebuie să-l fentezi. Adică să te uiți la el fără să se observe că te uiți.

Desigur, după apoteoza hazului, respectând regula râsului-plânsului, Cariani + gașca minunată de la Excelsior ne oferă pastila cea mai amară. (Aici mă trag de mânecă, pentru că am tendința să calc neprofesionist în băltoaca de sirop.) Revenons. ”Niciodată nu e prea târziu” se dovedește a fi, de data asta, un slogan de polistiren expandat. Din ăla care scârțâie de-ți strepezește dinții. Hope (Iulia Samson) și Daniel (Alex Popa) s-au iubit cândva, apoi s-au pierdut, apoi s-au regăsit, apoi au sperat. Doar o clipă, căci s-a auzit o voce care a spart magia.

În schimb, magia spectacolului a rămas intactă. Ai plecat de la teatru luând poveștile cu tine, râzând și plângând în sinea ta, așa cum se întâmplă când apare ceva care poate să-ți atingă sufletul. Mergeți să vedeți ”APROAPE”, o să-mi dați dreptate.

Gabriela Hurezean

Credit foto: Andrei Gîndac

Veștile bune sunt păsări rare în vremurile pe care le trăim (probabil din cauza unei karme planetare nasoale), dar când am auzit că Vlad Cristache e noul director – momentan interimar – al Teatrului Excelsior, am aplaudat și am țopăit puțin de bucurie. Pentru că știu de multă vreme de ce e în stare. Încă din vremea când era elev la Colegiul Mihai Viteazul și aduna fără drept de apel premii pentru regie, la un festival de teatru adolescentin. Descopeream, fără urmă de dubii, un copil minune. Majoritatea copiilor minune se dezminunățesc la vârsta adultă. Nu și Vlad Cristache. A absolvit Regia la UNATC, a montat spectacole pe cele mai importante scene, inclusiv la Teatrul Național (excepționalul ”Umbre”, cu Mariana Mihuț&Victor Rebengiuc) sau Teatrul Mic, unde a creat fabuloasa ”Deșteptare a primăverii”, în decor inventat tot de el. Pentru că Vlad Cristache e genul de artist care știe exact ce vrea să facă, prin ce mijloace și cu ce aliați. Și iată că știe și în ipostază de manager, poziție care presupune picioare bine înfipte în pământ, dar și o imaginație săltăreață, dar în același timp bine cantonată în lucrativ.

A organizat o conferință de presă, dar nu cu critici murați și constipați, ci chiar cu publicul țintă al Teatrului Excelsior: adolescenții. Au participat la eveniment peste 100 de redactori de la reviste de liceu, bloggeri, vloggeri și alți influenceri din lumea celor foarte tineri. Au ascultat cu atenție tot ce li s-a spus și au pus întrebări care vădeau interes real pentru fenomenul teatral și pentru ceea ce le este destinat special în domeniu. Faptul că Vlad Cristache este manager la Excelsior (și n-am nicio îndoială că va  rămâne și după interimat) și Alexandru Mâzgăreanu – la ”Nottara” deschide o nouă eră în teatrul autohton, marcat de colbul înecăcios al gerontocrației și al numirilor politice. O eră a prospețimii, a desprăfuirii repertoriului, a curajului, a inspirației, a cultivării adevăratelor valori. O atestă și primii aliați cu care pornește Cristache la drum, în noua stagiune: Bobi Pricop și Eugen Gyemant. Doi regizori tineri, aflați deja în vârful topului. Pentru că, nu-i așa, cine se aseamănă, se adună. Adăugând în ecuație și actorii de elită ai tânărului teatru, avem imaginea succesului deplin. Tuturor, știți voi ce vă doresc, în cantități industriale, și aplauze fără sfârșit”

Nu vreau să alterez informația concretă despre cele discutate la conferința de presă, așa că voi reproduce mai jos detaliile primite direct de la sursă.

”Teatrul EXCELSIOR își dorește să fie mai aproape de publicul tânăr, prin creații scenice curajoase și proiecte interdisciplinare inovatoare și propune o nouă ofertă repertorială, inspirată de o viziune artistică și managerială care accentuează misiunea sa de a fi un spațiu efervescent de întâlnire cu teatrul și artele aliate, conectat intens și autentic la universul tinerei generații.

Unii dintre cei mai importanți tineri regizori din România și din străinătate vor semna spectacolele noii stagiuni, care aduc în atenția publicului piese contemporane distinse cu numeroase premii internaționale. Prima noutate a stagiunii este Aproape (titlu original Almost, Maine de John Cariani), în regia lui Eugen Gyemant, un spectacol care îmbină candoarea și realismul fantastic într-o comedie romantică în care dragostea devine un happening pe fundalul magic al Aurorei Boreale. Premiera: 8-9 octombrie 2022

The Sweet Science of Bruising de Joy Wilkinson transformă povestea fascinantă a patru tinere care participă la un campionat underground de box feminin, într-un spectacol-metaforă electrizant, semnat de regizoarea Sânziana Stoican, despre curajul de a-ți găsi propria identitate într-o lume dominată de bărbați. Premiera: 22-23 octombrie 2022

Luna decembrie va fi un tur de forță la EXCELSIOR, cu nu mai puțin de trei premiere.

Bobi Pricop va monta o adaptare a celui mai important roman SF al tuturor timpurilor, Solaris (scenariu de David Grieg după romanul omonim de Stanislaw Lem) – o producție multimedia imersivă care va îmbina prezența actorilor cu elemente hi-tech și mecanisme scenice complexe pentru a recrea atmosfera suprarealistă a Planetei Solaris.

Vlad Cristache va semna regia piesei Punk Rock de Simon Stephens, care urmărește povestea unui grup de liceeni aflați în fața examenului de bacalaureat. Spectacolul explorează anxietatea, depresia și violența latentă, ascunse sub aparenta jovialitate a vieții de adolescent.

Cea mai cunoscută poveste a tuturor timpurilor, Romeo și Julieta vi se va dezvălui într-o versiune scenică surprinzătoare, semnată Michelangelo Campanale – o co-producție eveniment Teatrul EXCELSIOR, Compania La Luna nel letto și Teatrul Național Emilia Romagna – care va marca o deschidere internațională fără precedent pentru cel mai tânăr teatru din București.

EXCELSIOR urmărește, totodată, să răspundă unor nevoi reale, identificate în rândul publicului său țintă – adolescenții – prin intermediul unor proiecte care îmbină dimensiunea artistică și pe cea educațională, explorând practici, concepte și valori cheie precum apartenența la comunitate, dezbaterea interactivă, incluziunea, participativitatea și creativitatea.

PERETELE/ THE WALL este un proiect experimental conceput în parteneriat cu Galeria de artă contemporană Kulterra, care își propune să îi apropie pe adolescenți de teatru, chiar în școlile unde învață. Cinci street artists consacrați se vor inspira din universul vizual al spectacolelor Teatrului EXCELSIOR și vor crea 20 de lucrări grafitti în incinta a 20 de licee din București.

#oradedirigenție este proiectul prin care EXCELSIOR le oferă liceenilor o alternativă atractivă la conținutul deseori anost al orelor de dirigenție. Trei tineri regizori vor crea spectacole bazate pe texte scrise special în acest scop, prezentate ca un  flashmob în sala de curs, valorificând astfel arta teatrului ca spațiu al dezbaterii unor teme de interes pentru adolescenți.

Vlad Cristache, managerul Teatrului EXCELSIOR: „Îmi doresc să combat acea imagine-clișeu, descurajantă, a teatrului care stă într-un „turn de fildeș”. Ne-am propus să ne împrietenim cu publicul nostru și să devenim teatrul adolescenților și al tinerilor din București – cel mai cool și fresh loc în care îți poți petrece timpul liber. Pregătim spectacole special gândite pentru ei, spectacole incisive, cu atitudine, care să dea voce preocupărilor și întrebărilor lor, dar și proiecte educaționale care să aducă teatrul mai aproape de ei, dincolo de sala de spectacole. De acum, tinerii sunt center stage-ul Teatrului EXCELSIOR.”

Gabriela Hurezean

Fotografii de Vlad Catana