E amuzantă osârdia unora în a se mai întreba dacă ”Dolor y gloria” este sau nu un film autobiografic. Chiar dacă nu știi nimic despre mărturisirea lui Almodovar, într-un interviu, ajunge să fi văzut trei – patru creații de-ale sale pentru a-ți da seama că toate filmele lui au un sâmbure autobiografic. Iar acest ”Dolor y gloria” este chiar un striptease sufletesc, în care, ajuns la o senectute aproximativă, regizorul își dezvăluie cele mai profunde ascunzișuri. Tema este una universal valabilă: te simți bătrân, bolnav, aproape mort, nu vrei decât să zaci în scorbura ta, nu te mai interesează nimic și, providențial, apare cineva/ceva care te înșfacă, te scoate la lumină și te întoarce la ceea ce erai în epoca ta de glorie.

Despre renașterea prin creație e vorba în cel mai recent film al lui Pedro Almodovar, iar demonstrația este întru totul răscolitoare. Nu m-au convins deloc rolurile de latin lover cântăcios/împușcăcios, la care Hollywood-ul l-a condamnat pe Antonio Banderas, în schimb, fiecare întâlnire a sa cu Almodovar (încă de la începuturile carierei) a fost o revelație. Și de data aceasta, Salvador al lui este măsura unui mare talent. Mă întreb dacă nu cumva acest personaj este chiar rolul vieții lui. Poate e o confirmare premiul pentru rol masculin care i-a fost acordat anul acesta, la Cannes. Mărturisește Almodovar: ”Îmi amintesc că, în timpul repetițiilor la Dolor y gloria, i-am spus lui Antonio: Dacă ți se pare că, în orice secvență, te ajută să mă imiți, fă-o! Antonio a spus nu, nu era necesar. Avea dreptate, personajul lui nu eram eu, însă el era deja înlăuntrul meu.”

Banderas găsește calea cea mai bună de a se identifica total cu Salvador (nume ironic, pentru că, de fapt, el este cel salvat/izbăvit). Ipohondru, dezamăgit, plictisit de viață, scufundat în propria suferință, devenită un fel de lichid amniotic – vezi începutul filmului – venerabilul regizor se trezește din letargie în același timp cu filmul său, ”Sabor”, care, recondiționat, va fi relansat cu surle și trâmbițe. Sigur că dezmeticirea se produce anevoie, cu spaime, crize și refuzuri, dar filmul renăscut atrage după sine un lanț de întâlniri faste care, târâș-grăpiș, îl vor repune pe linia de plutire. Salvador revine la viață cu atâta putere încât, atunci când i se oferă fericirea de-o clipă, îndrăznește să o refuze, știind că e de domeniul imposibilului. Al unui trecut care nu mai poate fi întors.

Cu ironie fină, Almodovar își rememorează viața și e de mare subtilitate fluiditatea cu care cadrele din prezent se insinuează în flashback-urile cu momente din copilărie. Astfel, apa din râul în care mama (Penelope Cruz, splendidă) spală rufe, devine apa din piscina în care înoată Salvador, din pianistul de cafenea decurge pianistul care acompaniază corul de băieți, la școala catolică etc. Îi vedem în roluri memorabile pe Leonardo Sbaraglia – Federico, marea iubire din tinerețe a lui Salvador, Asier Etxeandia – Alfredo, actorul fetiș al regizorului, care, însă, a jucat prost rolul principal din ”Sabor”, Nora Navas – Mercedes, asistenta și îngerul păzitor al lui Salvador, Asier Flores – Salvador copil, César Flores – Eduardo, frumosul zidar analfabet, care va deveni un artist celebru, Cecilia Roth – Zulema, diva care îl va ajuta să-și găsească drumul ș.a. O galerie întreagă de actori străluciți, în slujba unei idei cu valoare de axiomă: creația e viață. E totul.

Nu știu dacă ”Durere și glorie” e chiar cel mai bun film al lui Almodovar (poate că acela abia de-acum urmează), dar știu că e esențial să-l vedeți. Pe cuvânt!

Gabriela Hurezean

N-am parafrazat întâmplător celebrul titlu ”Colivia cu nebune”. În acest film al lui Pedro Almodóvar, avem trei stewarzi gay, un pilot bisexual și un pilot cu aspirații spre bisexualitate. Prin urmare, ”Amanții pasageri” (”Los Amantes pasajeros”) s-ar putea intitula și ”Avionul cu nebune”, mai ales dacă ținem cont de toată povestea.

Almodóvar, când își ia o pauză de respiro

Cineva scria pe un forum că Almodóvar face filme greu digerabile. De data asta, cinefilii cu creierul cât o bacterie nu vor avea nimic de digerat, vor putea înghiți pe nemestecate. Pentru că această comedie ”morală, orală și ireală sau nerealistă” este una ”very light”, după cum spune însuși regizorul care a scris și scenariul. Se poate observa ușor că, după seria de filme grele/grave, marele regizor spaniol și-a dorit o pauză. Un film ușor, în care să ia peste picior tot ce vrea, în care să râdă și să ne facă să râdem.

Povestea e simplă. Avem un avion care ar trebui să zboare din Spania până în Mexic dar, la scurt timp după decolare, se constată că trenul de aterizare e stricat. Neavând altă soluție decât aterizarea forțată, până la găsirea unei piste potrivite, avionul se învârtește ore întregi deasupra orașului Toledo. Dar, spre deosebire de thrillerele comerciale, în care un asemenea eveniment ar stârni panică, urlete și disperare în rândul celor aflați în avion, în ”Amanții pasageri” vedem reacții ciudate, grotești, caraghioase. Asta și pentru că stewarzii au găsit o soluție pentru liniștirea călătorilor: le-au pus niște mescalină în suc. Momentele comice se succed cu viteză. Sub influența alcoolului și a drogurilor, în micuța comunitate gay din avion ies la iveală relații… încrucișate, mirele aflat în luna de miere se trezește din somn și află că avionul va exploda sau se va rupe în două, actorul de telenovele află de la fosta iubită că actuala iubită e din nou la balamuc, bruneta paranormală își pierde virginitatea într-un mod cu totul și cu totul original, fosta vedetă porno, actualmente patroana unei agenții de escorte, încropește o relație cu asasinul plătit, telefonul public din avion are speakerul stricat, așa că se aude tot ce se vorbește etc.

Deși subiectul este mai mult decât licențios, amatorii de pornoșaguri vor fi profund dezamăgiți, pentru că Almodóvar își respectă bunul obicei de a urmări esența și nu detaliul scabros. Chiar și titlul ambiguu atestă inteligența și umorul regizorului. Într-adevăr, amanții din poveste sunt pasagerii avionului, dar, în cazul unora, și relația este pasageră. Tema este servită de actorii favoriți ai regizorului. Penelope Cruz și Antonio Banderas, în roluri episodice, ne introduc în atmosferă. În rolul stewardului Joserra îl revedem pe Javier Cámara, actorul care ni s-a întipărit în memorie din filmele ”Lucia y sexo”, ”Hable con ella”, ”Mala education”, ”Paris, je t’aime”). Interpretează roluri admirabile Cecilia Roth (Norma, ex-vedeta porno), Blanca Suarez (Ruth), Raúl Arévalo (stewardul Ulloa), Lola Dueñas (paranormala Bruna). ”Los Amantes pasajeros” este cel de-al XIX-lea film al lui Pedro Almodóvar și reprezintă o întoarcere la comedie, genul care l-a conscrat încă de la debutul din 1980 (”Pepi, Luci, Bom y otras chicas del monton”).

Gabriela Hurezean