În august, anul trecut, Promenada Operei a fost o splendidă sfidare a pandemiei, publicul numeros a purtat măști, a respectat distanța, a oftat cu sinceră compasiune văzând instrumentiștii din orchestră cu măști pe față dar, mai presus de toate, s-a bucurat sub cerul liber de muzica minunată. Peste doar câteva zile, am aflat și vestea rea: minunea nu se va mai repeta, pentru că mai mulți artiști s-au îmbolnăvit de coronavirus. Deși s-au mai auzit doar păsările din jurul Operei, cei sănătoși n-au lâncezit. Așa s-a născut și ”Coppélia”, un spectacol creat cu trudă și iubire, sub spectrul bolii care putea să lovească oricând.

Îmi era dor de Operă, dar emoția a fost și mai mare când am primit invitația, pentru că povestea păpușii lui Coppélius a fost primul spectacol de balet pe care l-am văzut (la televizor), când aveam vreo 9 ani. Această nouă versiune, în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu, nu se abate prea mult de la variantele clasice (Arthur Saint-Léon, Enrico Cecchetti, Marius Petipa). Parfumul de epocă este nealterat, dar Corina Dumitrescu aduce o notă de prospețime prin eliminarea lungimilor inutile și creșterea ritmului spectacolului. Muzica lui Léo Delibes, celebru hit al muzicii de balet, înaripează dansatorii, dar și imaginația publicului.

Grațioasă și stăpânind cu virtuozitate expresia corporală, Ada González și-a învins cu succes tracul avanpremierei și a oferit – în rolul Swanilda/Coppélia – o performanță artistică remarcabilă. Admirabile momente solistice a susținut și Robert Enache (Franz, iubitul Swanildei). Dar am apreciat și  calitățile sale de ”ridicător”, în condițiile în care puțini balerini reușesc să-și înalțe în zbor partenerele, păstrând, în același timp, o postură elegantă. Păpușarul magician Coppelius, în reușita interpretare a lui Virgil Ciocoiu, este o împletire sugestivă de burlesc și înfricoșător.

Aduc binevenite accente de culoare în structura spectacolului Andrada Pătrânjel & Sergiu Dan (soliști csárdás) și Julia Baro, Kana Yamaguchi, Marco Corcella, Egoitz Segura (soliști mazurka). Bine coagulat, ansamblul funcționează fără greș, micile desincronizări fiind, cu siguranță, efectul emoției unui nou început. De apreciat subtilitatea cu care Corina Dumitrescu, în calitate de coregraf și regizor, aduce o vibrație actuală spectacolului, ”infiltrând” elemente de dans contemporan în binecunoscuta coregrafie clasică.

Bogdana Pascal (costume) și Vladimir Turturică (decor) transpun pe scenă nuanțele luxuriante ale Galiției în zi de sărbătoare. Pe scurt: strălucire, bucurie, evadare într-o lume senină, în care orice necaz se încheie cu bine. Exact de ceea ce avem noi nevoie acum. Mergeți la Opera Națională din București să vedeți ”Coppélia”, luați și copiii, va fi o seară de neuitat!

Gabriela Hurezean

Fotografii de Florian Bodea