LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2015

Ediţia a XVIII-a a Galei Tânărului Actor HOP, desfăşurată la Vox Maris Grand Resort din Costineşti, s-a încheiat în seara zilei de 11 septembrie.

Juriul final a fost format din TUDOR CHIRILĂ – actor, muzician şi compozitor, RADU JUDE – regizor şi scenarist, MAIA MORGENSTERN – actriţă şi director al Teatrului Evreiesc de Stat, IULIANA VÎLSAN – scenografă şi LUIZA ZAN – cântăreaţă şi profesoară de jazz.

PREMIILE GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP

 Premiul „ŞTEFAN IORDACHE” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP a fost acordat actriţei DANA MARINECI pentru rolul din „Sonata sunetelor primordiale” de Kurt Schwitters, precum şi pentru „Amor estival” –  Stela Popescu.

Premiul se acordă în memoria marelui artist Ştefan Iordache, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii ale Galei HOP, un mare apropiat al acestui eveniment şi al susţinerii tinerilor la început de carieră. Dacă iniţial, începând cu ediţia 2009, acesta a fost acordat pentru cel mai bun actor la secţiunea individual, începând din anul 2013, organizatorii Galei au decis ca Premiul „Ştefan Iordache” să devină MARELE PREMIU AL GALEI. Premiul a fost înmânat de ION CARAMITRU, preşedintele UNITER şi directorul general al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual

a fost acordat actriţei MARIA TEODORA FILIP pentru „Un dada clown”, precum şi pentru : „Eşti… unde?” – colaj după Romeo Fantastik – „Carolina”, Sweet Kiss – „Tu Alin, Alin, Alin” și Vama – „Scrisoare către Făt-Frumos”.

Premiul a fost înmânat de directorul Teatrului de Comedie, actorul GEORGE MIHĂIŢĂ.

Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual

a fost acordat actorului NICHOLAS CAŢIANIS pentru „Trifoiul cu patru foi” după „Râs Nervos” de Christopher Durang şi „Trifoiul cu patru foi” de Eugène Ionesco, precum şi pentru „Îmi place să mă plimb pe stradă” – Manuela Fedorca.

Premiul a fost înmânat de actriţa ANA ULARU.

Premiul „CORNEL TODEA”  – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori

 Nu s-a acordat.

*Premiul este susţinut începând cu ediţia a XVI-a de familia Todea.

Premiul „SICĂ ALEXANDRESCU” (începând cu a V-a ediţie), premiul special al juriului, a fost acordat actriţei CĂTĂLINA BĂLĂLĂU pentru rolul Ada în „With a little help from my friends” de Maria Manolescu, regia Irina Crăiţă-Mandră, precum şi pentru „Maneaua sfântă” – Vasile Oprea. Premiul a fost înmânat de LUIZA ZAN.

PREMIUL PUBLICULUI

Cea mai bună actriţă: CORINA BORŞ pentru „Evadarea” – colaj după două melodii ale formaţiei Vama Veche („Vara asta am să mă îndrăgostesc” şi „Vama Veche”), fragmente din „Jocul din Ialta” de Brian Friel şi monologul Corinei din „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, precum şi pentru „Tăte şogoriţele” – Angela Rusu.

Cel mai bun actor: ADRIAN LOGHIN pentru „Un Om”, inspirat şi adaptat din poeziile lui Tristan Tzara, precum şi pentru „Part Of Your World” din musicalul The Little Mermaid.

Cea mai bună trupă de actori: AMELIA TOAXEN, RAUL HOTCAŞ, CORINA VIŞINESCU şi RADU TUDOSIE cu spectacolul „DA DA VACANŢA!”.

 PREMII GĂZDUITE ÎN CADRUL GALEI TÂNĂRULUI ACTOR

PREMIUL pentru prestanţă şi rostire scenică oferit de actriţa Dorina Lazăr, a fost acordat actorului COSMIN DOMINTE pentru „Vacanţa la mare” de Theo Herghelegiu, precum şi pentru „Super femei” – Body & Soul.

PREMIUL VOX MARIS*: DANA MARINECI pentru rolul din „Sonata sunetelor primordiale” de Kurt Schwitters, precum şi pentru „Amor estival” –  Stela Popescu.

Premiul (constând într-un sejur de o săptămână pentru două persoane în cadrul resortului) a fost înmânat de reprezentantul VOX MARIS Costineşti, domnul FLORIAN TACHE, în numele patronului NICUŞOR NĂSTASE.

*Premiul Vox Maris, acordat în anul 2013 celui mai tânăr concurent, se acordă, începând cu ediţia 2014, câştigătorului Marelui Premiu.

ŞANSĂ!

Începând cu ediţia 2014, regizorul şi producătorul de film TUDOR GIURGIU acordă unuia dintre concurenţii Galei HOP şansa de a face parte din programul „10 pentru FILM la TIFF”, iniţiat în 2012 de Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Anul acesta această şansă este oferită actorului NICHOLAS CAŢIANIS.

Programul aduce în atenţia publicului, a presei şi a cineaştilor 10 actori talentaţi de teatru. „10 pentru FILM” îşi propune să promoveze figuri noi în filmul românesc şi vizează actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producţii autohtone.

*A prezentat actorul ALEXANDRU BOGDAN.

Directorul artistic al Galei HOP: regizorul RADU AFRIM.

Poate mai există, dar n-am aflat eu. În orice caz, nu cunosc un alt spectacol studențesc (de licență) care să fi evadat într-un mod atât de fulminant dintre zidurile UNATC, adunând premii și aplauze nu doar în București, ci și pe scene prestigioase din țară. Vorbesc despre ”Omul Pernă” de Martin McDonagh, în regia lui Ion Florin Grigoraș, cu patru actori într-adevăr ”de gherilă”, cum singuri se intitulează: Rareș Andrici, Cosmin Dominte, Tudor Andronic, George Lepădatu.

Am văzut spectacolul chiar în anul nașterii sale, când cei patru magnifici au absolvit UNATC și au participat cu isprava de licență la Festivalul de Teatru Studențesc În Culise. L-am revăzut în urmă cu câteva zile, la Godot Café-Teatru. La aniversarea a doi ani de la primul gong. Repet ce am scris pe Facebook, în aceeași seară: Mi s-a întâmplat de multe ori ca un spectacol care mi-a plăcut foarte tare la prima vedere să nu-mi mai placă la a doua. Cu ”Omul Pernă” se schimbă situația. La doi ani de la primul coup de foudre, îmi place și mai tare. În timp ce alte spectacole care au luat startul în forță au fost măcinate de colbul rutinei, ”Omul Pernă” a crescut frumos, a câștigat și mai multă profunzime, iar jocul actorilor s-a înnobilat cu noi valențe. Timp de mai bine de două ore am trăit surpriză după surpriză, ca și cum aș fi văzut spectacolul pentru prima oară. Dincolo de mesajul cel mai direct al piesei lui McDonagh, de fapt, o dilemă – dacă trebuie distruse operele literare care conțin atrocități -  acum se revelează mai pregnant și celălalt subiect de meditație propus de dramaturg: cât de adânc și cu ce urmări sunt traumatizați copiii unor părinți abuzivi?

În rolul lui Katurian Katurian Katurian, omul de serviciu de la abator, care, în timpul liber, e un scriitor psihopat, dar genial, strălucește și mai puternic Rareș Andrici. Nu cred că a împlinit încă nici 25 de ani, dar vădește o maturitate artistică absolut stupefiantă. Seninătatea arestatului care nu pare a bănui pentru ce a fost adus la interogatoriu se transformă în sperietură, teroare, uimire, revoltă, curiozitate, grijă pentru fratele arierat, moment de cumpănă, dezamăgire, disperare… Mai rar așa un chip, pe care expresiile se succed fluent, fără sincope, ținându-l pe spectator cu sufletul la gură! Oglinda în care se reflectă și se descifrează Katurian K. Katurian este detectivul Tupolski, interpretat magistral de Cosmin Dominte. Cu un remarcabil simț al măsurii, Dominte își rostește partitura în acea tonalitate joasă, care subliniază, prin contrast, momentele de furie.

Acum, ostilitatea dintre Tupolski și colegul său, Ariel, este mult mai bine conturată. Scena mea preferată continuă să fie aceea în care Tupolski, încercând să-i demonstreze lui Katurian că și el e scriitor, povestește despre micul chinez retardat și surd care merge pe linia ferată, în mijlocul unui câmp imens. Sunt neprețuite interpretările celor doi actori: Tupolski, entuziast și mândru de producția sa literară, Katurian – gândindu-se dacă e bine să-i spună adevărul despre ”opera” ridicolă fix celui de care depinde viața sa. Cuvântul care ar putea să acopere cel mai bine prestația celor doi este inteligență. O mare inteligență, căptușită cu multă imaginație.

Potențează calitatea spectacolului și cei doi actori din rolurile secundare. M-a impresionat plăcut evoluția lui Tudor Andronic în rolul lui Michal, fratele lui Katurian. Michal este marcat de un grav retard mintal și asta nu se observa destul de bine în urmă cu doi ani, când spectacolul era încă în fază de… nou născut. Acum, îți dai seama din prima că Michal e debil mintal. Andronic atinge apogeul când Katurian repetă povestea Omului Pernă, în arestul poliției. Extraordinară acea exaltare copilărească de pe chipul – și mai ales din ochii – lui Michal! În rolul polițistului Ariel, George Lepădatu a adus vigoare și nuanțe impresionante. Identitatea lui Ariel ni se dezvăluie gradat, într-un crescendo ce duce ușurel spre paroxism. Singurul lucru care îl dezavantajează pe Lepădatu este barba prea lungă, care îl face să semene cu Fidel Castro în tinerețe. Dar poate are nevoie de ea pentru alt rol.

În concluzie, ”Omul Pernă” este un spectacol foarte bun, orchestrat cu mână sigură de Ion Florin Grigoraș, un regizor care știe cum să-și aleagă distribuția și cum să scoată din actor cel mai ascuns zăcământ de geniu. La mulți ani, minunaților!

Gabriela Hurezean

Într-un stat birocratic/mafiot, în care legile sunt făcute de retardați și aplicate de oligofreni, în care n-ai voie nici să respiri fără să dai șpagă, ”Revizorul” lui Gogol este un cuțit răsucit în rană. Ca să nu doară prea tare, Felix Alexa învelește cuțitul în niște puf. Care se dovedește, până la urmă, a fi vată de sticlă.

Locul

Premiera spectacolului ”Revizorul” marchează inaugurarea unei noi (și vechi) săli a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” din București. Splendida sală Studio a fost cel mai bun spațiu al Naționalului, dar n-a apucat să funcționeze prea mult. Ceaușescu a oferit-o Teatrului de Operetă, care tocmai rămăsese fără sediu. Directori după directori au încercat s-o recupereze, iar cel care, în fine, a reușit, este actualul director general, Ion Caramitru. De al cărui nume se va lega, în istoria instituției, și transformarea hardughiei ceaușiste într-un teritoriu privilegiat al polivalenței spirituale.

Antecedente

”Revizorul” regizat de Felix Alexa este a treia variantă de înscenare a cunoscutului text gogolian din câte am văzut în București. Prima, sub direcția de scenă a lui Serghei Cerkasski, cu Dan Puric în rolul titular, a avut premiera în 2002, la Teatrul Național. Un spectacol colorat, încărcat, vioi, specific rusesc. După vreo patru ani, Horațiu Mălăele montează la Comedie o versiune care va fi cu adevărat genială abia după ieșirea din distribuție a lui Bănică jr. (interpretul rolului titular). A treia variantă, propusă acum de Felix Alexa, e infinit mai bună decât cea a lui Cerkasski, dar nu depășește performanța de la Comedie.

Calități

Felix Alexa (autor și al versiunii scenice, după traducerea Mașei Dinescu) aduce povestea la zi, oferindu-ne tabloul unui iad pe care îl cunoaștem foarte bine. Scelerat, dar vesel. Și, numai pe alocuri, speriat.

Decorul creat de Andrada Chiriac este fabulos. Tavanul infernului pare să se sprijine pe colonade alcătuite din hârțoage peste hârțoage, o terifiantă metaforă a dictaturii conțopiste, care mai are puțin și ne sufocă de tot. Sugestiv este și costumul în dungi pe care îl poartă Primarul, vestimentație specifică oricărui mafiot care se respectă. Dar cea care dă nota profundă de originalitate acestui spectacol este ideea lui Felix Alexa de a construi un personaj dedublat cu ajutorul a doi actori cu solidă  experiență coregrafică, Marius Manole și Istvan Teglas. Cu ajutorul lor (dar și al celorlalți actori din distribuție) miza regizorului pe expresia corporală se soldează cu succes deplin.

Nu neapărat necesară, dar bine aleasă este muzica, al cărei comentariu în context se poate decodifica destul de ușor. ”Lacrimosa” din ”Recviemul” lui Mozart: Am murit și am ajuns în iad. ”Zborul cărăbușului” de Rimski-Korsakov: nevasta și fiica primarului sunt curioase, proaste și inutile ca două muște bâzâitoare, ”Lacul lebedelor”: ironie la adresa aparentei inocențe a lui Hlestakov etc.

Actori

Cum spuneam, piesa de rezistență a spectacolului este duetul Manole – Teglas. Hlestakov, în viziunea lui Felix Alexa, este mai puțin ticălos decât victimele lui. El minte și înșeală pur și simplu pentru că îi este foame, pe când ceilalți mint și înșeală din insațiabilă voracitate.

În plus, față de ceilalți, care sunt convinși că au dreptul să ducă netrebnicia dincolo de limite, Hlestakov are în Osip acel alter ego care conține simțul critic, conștiința. Dacă, în celelalte două variante ale ”Revizorului”, personajul Osip era oarecum expediat, rămânând un simplu servitor, aici are un rol important, aproape egal cu al personajului titular, un fel de prelungire a acestuia, punct de sprijin și cenzură interioară. Dar ca să înțelegeți mai bine ce vreau să spun, trebuie să vedeți spectacolul. Claudiu Bleonț (Bobcinski) și Mihai Calotă (Dobcinski) îi întruchipează cu mult umor pe cei doi funcționărași băgăreți și plini de păreri, profesioniști ai lansării zvonurilor.

Eduard Adam (Ivan Șpekin, dirigintele poștei) face o creație remarcabilă, mai puțin din vorbe și foarte mult grație dexterităților sale de mim. Scena în care vine cu șpaga la Hlestakov este una dintre cele mai reușite din acest spectacol. Memorabilă este și prestația Irinei Movilă, care propune o Zemlianikă oportunistă, ipocrită, bârfitoare, gata să calce pe cadavre pentru a-și netezi calea. Amuzante și bâlbâielile inspectorului Hlopov (Armand Calotă). Ana Ciontea (soția primarului) și Ilinca Manolache (fiica primarului) interpretează sugestiv zuzele parvenite, nu prea inteligente, în schimb foarte doritoare de ”parteneriate” profitabile cu sexul opus. Axel Moustache (Gibner, medicul șef), Marcelo S. Cobzariu (judecătorul Liapkin-Tiapkin), Maria Buză (cântăreața), Ovidiu Cuncea (preotul), Cosmin Dominte și Răzvan Popa (bodyguarzi), Natalia Călin, Iuliana Moise, Carmen Ungureanu (soțiile demnitarilor) sunt prezențe imposibil de trecut cu vederea, chiar și atunci când nu au de rostit cuvinte.

Scăderi

Dacă nu mi-a plăcut ceva în acest spectacol ține strict de gustul meu personal și subiectiv. Primarul lui Mihai Constantin este exact ca majoritatea primarilor mioritici: grobian, hrăpăreț, (prea) zgomotos, violent, dictatorial, laș. Dar tocmai pentru că majoritatea este așa, soluția e mult prea simplă și necesită un efort minim și din punct de vedere regizoral, și din punct de vedere actoricesc.

Dacă punem primarul lui Mihai Constantin – alcătuit din linii groase, descifrabile din avion – lângă primarul lui George Mihăiță – care nu gesticulează, nu urlă, ci vorbește în șoaptă, amenințător, ca un infailibil reprezentant al răului – e clar că a doua propunere este mult mai bună, mai surprinzătoare. Apoi, împușcăturile din final. E adevărat, mulți impostori din politica autohtonă sunt convinși că au drept de viață și de moarte asupra oamenilor de rând, totuși, faptul că primarul împușcă doi oameni are, din punct de vedere artistic, o relevanță egală cu zero și distorsionează cercul vicios pe care îl propune Gogol ca final (deschis). Dar cu sau fără aceste scăderi, nespecifice rafinamentului eterat al montărilor lui Felix Alexa, la premieră s-a întâmplat ceva ce îl enervează tare pe Marius Manole: s-a aplaudat la scenă deschisă. Mult!

Gabriela Hurezean

Fotografii de Tudor Predescu