Revistă de înnodat sinapse

TeenMedia la 12 ani: Teatrul ca panaceu în pandemie
Ei înșiși foarte tineri (și tot atât de talentați), actorii care predau artă vie la școala de teatru TeenMedia au pentru discipolii lor o primă lecție de însușit: să aibă curaj și încredere. Astfel înarmați, își pot împlini visul mai mult sau mai puțin secret de a fi actor. De a străluci pe scenă sau de a fi o prezență fermecătoare, stăpână pe sine, în viața reală. Cu toată pandemia, cu toate greutățile și sărăcia, corabia TeenMedia înaintează netulburată. Recent, la Teatrul În Culise a avut loc o nouă ediție a finalei ”Vreau să fiu actor”, prilej cu care am văzut trei spectacole despre care vă voi povesti puțin, mai jos:

Echipa Neagră, antrenată de actorul Alex Vlad (care este și autorului textului, scenariului și colajului muzical) a prezentat o sensibilă narațiune, oarecum non verbală – era, totuși, o voce care se auzea din off – pe muzica trupei Bee Gees. ”Stayin’ alive”, o pantomimă ilustrând versurile cântate de celebra trupă, a oferit partituri complexe, duse până la capăt cu brio de actorii Claudiu Popovici, Cristina Apostol, Larissa Stroe, Flavia Colonel, Valentina Cristea. Spectacolul a demonstrat cu prisosință că discipolii lui Alex Vlad și-au învățat bine lecțiile: nu există roluri mari și mici, orice rol trebuie adus la viață cu aceeași migală; ce înseamnă să fii împreună cu ceilalți pe scenă, să susții, să coagulezi, să fii prezent tot timpul. Pe scurt, felicitări, echipă neagră, ești pe drumul cel bun!

Echipa Silver, coordonată de Ionuț Iftimiciuc, a propus ”Moștenirea lui Rei”, o comedie amăruie despre voracitatea cu care oamenii se luptă pentru bani. Bogdan Stroe a creat un cinic și deșucheat doctor Kill’em, Diana Dumbravă a fost sexy-asistenta Diggold, Călina Savu și Tina Țifescu – cele două surori hrăpărețe ale defunctului, Veronica Dobrișor – o hoață cu înfățișare angelică, Elena Măzărel – polițista impozantă, dar cu sensibilități ascunse. Am apreciat, mai presus de toate, faptul că antrenorul lor, Ionuț Iftimiciuc (un virtuoz al umorului de calitate), i-a învățat să discearnă între hazul subțire și poanta groasă, alegând mereu prima variantă. Și-au meritat, la rândul lor, aplauzele și felicitările.

Glazura și lumânările de pe tortul aniversar s-a dovedit a fi ultimul spectacol din program, ”Povești despre tine”, regizat de Cristian Bajora pe un text foarte bun, scris de Ștefan Caraman. Înșiruirea de monoloage – doar aparent disparate – are ca liant cartea ca obiect, cartea ca subiect, cartea ca dar, ca pretext, ca pedeapsă, ca salvare, ca loc de făcut dragoste. Cristian Bajora a gândit un spectacol fără scenă, cu actorii așezați în public, pe scaune plasate aleatoriu, astfel încât mesajul s-a transmis direct, de aproape, ochi în ochi, emoție lângă emoție, vibrație lângă vibrație. O încercare destul de grea, chiar și pentru actori cu experiență, pe care debutanții din Echipa Roz au reușit s-o treacă impresionant. Sensibilă și expresivă, Olivia Mihalache a fost Majoreta, Mădălina Dima a întruchipat Corporatista care, sub pojghița de răceală povestește lucruri sfâșietoare, Daniela Marinescu (Călugărița) a povestit cu umor și ironie despre întâmplări nu tocmai călugărești.

Laura Ducu (Catwoman) ne-a delectat cu hazul și dezinvoltura sa, Ralu Cazangiu a creat o Divă atât de bine articulată ca limbaj scenic, încât a deschis izvor de lacrimi în public. Singurul domn din distribuție, Adrian Luican (Paznicul) a onorat textul ce i-a fost încredințat cu o interpretare atât de fin nuanțată, încât a provocat, și el, râsu-plânsu’ în rândurile publicului. Fără îndoială, acesta a fost cel mai bun spectacol din concurs, culegând – pe bună -  dreptate toate premiile înstelate. Iată-i pe toți laureații acestei ediții a concursului ”Vreau să fiu actor”:

Premiile speciale acordate de antrenori

Alex Vlad (Echipa Neagră) a premiat-o pe Valentina Cristea, pentru încântătoarea Ghicitoare din ”Stayin’ alive”.

Ionuț Iftimiciuc (Echipa Silver) a premiat-o pe Veronica Dobrișor pentru rolul Peggy – infractoarea bălaie din ”Moștenirea lui Rei”.

Cristian Bajora (Echipa Roz) a premiat-o pe Ralu Cazangiu, pentru excepționala prestație în rolul Diva din ”Povești despre tine”.

Premiile acordate în urma jurizării, pe criterii ușor de dedus din textul de mai sus:

Cel mai bun spectacol: ”Povești pentru tine”, regia Cristian Bajora

Cea mai bună actriță: Ralu Cazangiu, pentru rolul Diva

Cel mai bun actor: Adrian Luican, pentru rolul Paznicul

Felicitări tuturor și nu ne-am mira să vă regăsim într-o zi ca profesioniști pe vreo mare scenă de teatru.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Mihai Badoi

Teatrul în Culise se relaxează lansând trei premiere
De-a lungul timpului, Teatrul în Culise, acest crucișător al artiștilor independenți, și-a găsit adăpost prin diverse pub-uri, poduri cu podele mișcătoare, baruri de cartier. A mers mai departe, cu orice sacrificiu. Nici pandemia nu i-a impus starea de hibernare, astfel încât acum, când lucrurile par să intre într-un făgaș mai bun, Teatrul în Culise inaugurează un sediu propriu și n-o face oricum, ci cu trei premiere una și una. Cu bucuria unui nou început, cităm din comunicatul primit la redacție:

”Începând cu luna iunie, Teatrul În Culise își va relua activitatea și inaugurează oficial noul spațiu din str. Alecu Russo nr. 12 printr-o stagiune completă ce cuprinde atât producții mai vechi, deja consacrate, readaptate și cu distribuții noi (Clinica sinucigașilor, Anti Love Story, The Blue Room), dar și spectacole noi, trei dintre acestea pregătite în perioada de pandemie și jucate în premieră cu ocazia redeschiderii:

# 4, 5 și 26 iunie ora 20:00 – Monoloagele Vaginului de Eve Ensler

Cu: Cristina Munteanu, Ioana Nichita, Grațiela Popa, Ionuț Iftimiciuc

Regia: Ionuț Iftimiciuc

# 12 iunie ora 20:00 – Fază lungă de Catherine Aigner

traducere Victor Scoradeț

Cu: Iulia Neacșu, Adrian Ionescu, Radu Catană, Grațiela Popa

Regia: Laura Ducu

Muzica: Andreea Verde

# 19 iunie ora 20:00 Colecționarul după romanul lui John Fowles,

adaptare Alex Vlad

Cu: Patricia Ionescu, Dorin Enache

Regia: Alex Vlad

Cu o trupă de treizeci de actori tineri și studenți la facultățile de profil și cu o nouă stagiune, Teatrul În Culise își continuă misiunea de a promova un teatru sincer, intim, dispus să provoace și să recâștige publicul prin spectacole actuale, îndrăznețe, menite să intrige, dar și să distreze spectatorii. Clădirea din Alecu Russo 12 a fost transformată într-un spațiu cultural multifuncțional, în care Teatrul În Culise își desfășoară activitatea alături de studioul de producție video și foto Itshowtime Studio și de școala de actorie TeenMedia Academy, care organizează cursuri și workshop-uri de dezvoltare personală prin actorie.

”Chiar dacă este vară și soare, – mărturisește regizorul Cristian Bajora, directorul teatrului – noi trebuie să ne continuăm activitatea pentru a putea să rezistăm și să fim aici și în toamnă. Așa că invităm toți iubitorii de teatru să ne susțină, iar în weekend-urile în care rămân în București, să vină la teatru și să-l iubească cu un bilet. Independenții au mare nevoie de oameni. Ne-am mutat în acest spațiu de pe Alecu Russo 12 în februarie 2020 și de atunci am făcut eforturi supraomenești să îl păstrăm. De-abia acum, la mai bine de un an distanță, reușim să îl inaugurăm. În ciuda tuturor greutăților, se pare că din ceva urât se naște întotdeauna ceva minunat: dovadă stă echipa artistică #inculise care a lucrat foarte mult, deși am fost închiși, pentru a lansa această stagiune care îmbină titlurile deja cunoscute de public, unele readaptate, cu prospețimea și surpriza spectacolelor noi. E minunat că putem să jucăm din nou cu public!”

Programul integral pentru luna iunie, dar și mai multe detalii despre spectacolele Teatrului În Culise, găsiți pe http://teatrulinculise.ro. Biletele sunt disponibile pe mystage.ro.

*Pentru siguranța tuturor participanților, în luna iunie Teatrul În Culise va lua în continuare măsuri de protecție pentru spectatori, după cum urmează: limitarea numărului de locuri disponibile, permiterea accesului în sală numai în urma verificării temperaturii tuturor spectactorilor, obligativitatea de a purta masca de protecție pe toată durata desfășurării evenimentului.”

La zece ani de existență grea, dar mereu victorioasă, ca vechi prieteni, urăm Teatrului în Culise drum neted și aplauze torențiale !

(Roland E.)

Fotografii: Teatrul în Culise

O veste bună: Teatrul În Culise are casă nouă!
I-am descoperit când jucau în podul legănător și scârțâitor al unei cafenele, la 10 minute de plimbat pe jos față de vizuina mea, și a fost o reală încântare să văd, adunate, atâta energie, entuziasm, dorință de a face un lucru bun, bucurie de a fi actor. Apoi s-au mutat din ce în ce mai departe, i-am tot urmat și aplaudat, până când le-am pierdut urma. Mesajul primit de la draga de Vania m-a bucurat peste măsură, pentru că îmi era dor de nonconformismul lor, de modul nonșalant în care sfidau pudibonderia, de puritatea/sinceritatea actului artistic pe care mi l-au oferit de fiecare dată. Nu exagerează deloc regizorul Cristian Bajora (fondator al teatrului) când spune: „În Culise este un proiect care s-a născut din foarte multă iubire de oameni și a reușit să lumineze și să încălzească mii de suflete. Chiar dacă am pus pauză în 2016 și nu am mai produs spectacole noi, scânteia a continuat să existe și am promis comunității noastre că va urma ceva frumos. Suntem pregătiți să reluăm activitatea, repetăm intens de câteva luni cu mica noastră armată de oameni ai artei și promitem să revenim în forță cu o stagiune completă, cu spectacole neconvenționale, jucăușe și pline de adevăruri universale.”

Din respect pentru exactitatea datelor, vă împărtășesc detaliile din mesajul primit de la Vania Pierșinaru:

După trei ani de pauză, timp în care vechile producții ale teatrului s-au jucat în spații independente prietene (Godot Cafe Teatru, La Scena, Teatrul de Artă, Teatrul Dramaturgilor), Teatrul În Culise își va relua activitatea începând cu 9 septembrie, într-un spațiu nou – în incinta Artist Cafe, pe strada Lipscani nr. 30, cu o trupă de treizeci de actori tineri și o stagiune completă, care va cuprinde o parte dintre spectacolele deja consacrate, dar și titluri noi din dramaturgia contemporană.

În Culise își continuă misiunea de a promova un teatru sincer, cu texte și viziuni proaspete, cu actori profesioniști tineri și studenți la facultățile de profil, un teatru dispus să provoace și să recâștige publicul îndepărtat de cultură prin spectacole actuale, îndrăznețe, menite să intrige, dar și să distreze spectatorii. În fiecare seară – de luni până duminică – spectatorii se vor delecta cu toate genurile teatrale: comedii senzaționale pe care ai putea să le vezi de milioane de ori, spectacole romantice, fără să fie siropoase, tragicomedii care fac haz de necazurile vieții, spectacole erotice pentru cei care nu au inhibiții, drame puternice care pot provoca fiori, thrillere psihologice, stand up comedy sau show-uri de improvizație. Bazându-se pe modelul american de finanțare a artelor cu ajutorul comunității, În Culise se bucură de susținerea iubitorilor de teatru din cadrul școlii de actorie TeenMedia Academy, care, în ultimii doi ani, au cotizat lunar pentru relansarea teatrului profesionist. Pentru a celebra aportul comunității sale, zilele de luni și miercuri vor fi dedicate spectacolelor realizate cu studenții cursurilor de actorie, care vor juca pentru a sprijini în continuare activitatea teatrului.

Noul spațiu În Culise este situat chiar în centrul orașului, în incinta Artist Cafe, pe Strada Lipscani nr. 30, la etajul 2 din clădirea Diverta. Sala, amenajată în stil teatru-cafenea, are o capacitate de 70 de locuri și un design elegant și colorat. Pe durata spectacolelor, publicul se va putea bucura de o atmosferă caldă și primitoare, dar și de un meniu variat ce include ceaiuri organice, mai multe tipuri de cafea și ciocolată caldă, cocktailuri inspirate de personalități din domeniul filmului, snack-uri și gustări. Stagiunea va fi lansată cu spectacolul The Blue Room într-o distribuție nouă: 10 actori, 5 bărbați și 5 femei, care au avut curaj să îmbrățișeze aceste roluri ambițioase pentru a da viață unei producții controversate în care erotismul joacă rol central. Biletele se pot achiziționa de pe iabilet.ro sau mystage.ro, dar și din clădirea Diverta de pe Lipscani nr. 30. Mai multe detalii despre programul spectacolelor pe www.inculise.ro.

Programul de redeschidere a Teatrului În Culise, pe luna septembrie,  cuprinde următoarele spectacole:

Luni 9 septembrie

20:00 Common Lives – tragicomedie (Spectacol producție studenți TeenMedia Academy)

Miercuri 11 septembrie

20:00 Feromonii – comedie (Spectacol producție studenți TeenMedia Academy)

Joi 12 septembrie,

20:00 The Blue Room – bestseller (Premieră)

Vineri 13 septembrie

20:00 The Blue Room – bestseller (Premieră)

Sâmbătă 14 septembrie

19:00 The Blue Room – bestseller (Premieră)

Duminică 15 septembrie

19:00 Scrisori către Rita: The Show – comedie erotică

Luni 16 septembrie

19:00 Un bărbat și mai multe femei – comedie (Spectacol producție studenți TeenMedia Academy)

În încheiere, nu pot decât să urez întregii echipe a Teatrului În Culise, un ocean de ceea ce Ubu Rex numește rahart. Să înotați cu bine!

Gabriela Hurezean

Fotografii de Vania Pierșinaru

Teatrul În Culise: ”Black Friday Love” – premiera numărul 1 a stagiunii
În timp ce unii se mai gândesc dacă să deschidă sau nu porțile teatrului, micul și precocele Teatru În Culise prezintă – cu sala plină! – cea dintâi premieră a noii stagiuni, ”Black Friday Love” de John Cariani, în regia lui Cristian Bajora, același care semnează și viziunea scenografică a spectacolului. Umor alb și umor negru, montare ingenioasă, intepretare pe măsură.

În stilul caracteristic lui Cariani, piesa este un fel de vitraliu alcătuit din scurte povești amoroase, cele mai multe cu final previzibil. Adică nu tocmai fericit. Atracția dintre un bărbat și o femeie (în cazul nostru, Ioana Chelmuș și Paul Alexandru) poate să semene, uneori, cu o psihoză. Obsesiv impulsivi, cei doi se simt atrași unul spre celălalt într-un mod de-a dreptul… compulsiv, dar se supun unor reguli anti-fericire, conform programului de reabilitare.

Singurătatea în doi, una dintre temele predilecte ale lui Cariani, este ilustrată de cuplurile care împart aceeași canapea, dar sunt la o distanță de ani lumină, scufundați în micul și enervantul ecran al iPhone-ului. Relevantă replica lui Bill, atunci când soția sa, Mary, vrea să se apropie pentru a vedea ceva pe Iphone-ul lui: ”Las’ că-ți trimit linkul…” Așadar, nu mai e nevoie să ne apropiem unii de alții, nu e nevoie nici să stăm de vorbă, privindu-ne în ochi, totul se rezolvă cu jucăria aia mică și drăguță, care te izolează mai rău ca un zid de beton și te alienează mai profund decât orice agresiune fizică. Adevărurile absolute sunt în link-uri, replicile fundamentale – în  messenger. Cuplurile  Bill și Mary (Alex Vlad și Bianca Mateescu) sau Mark și Kelly (Paul Alexandru și Ioana Chelmuș) sunt paradigme ale înstrăinării, plictisului, nepăsării.

Sigur că există și povești de dragoste cu final (momentan…) fericit. Chiar dacă nu sunt în stare să rostească un ”te iubesc” bine articulat, Ben (Paul Alexandru) și Andi (Florin Frățilă) își oferă șansa de a porni la drum ținându-se de mână. Se va termina bine? Se va termina prost? Cine știe… Bianca Mateescu și Paul Alexandru sunt protagoniștii scheciului ”Telegrama muzicală”. Louise  îl așteaptă pe iubitul ei, Garry, sperând că, în sfârșit, o va cere de nevastă și, într-adevăr, sosește un curier-menestrel care îi aduce, pe lângă frumosul buchet de flori și mesajul cântat, ce pare o surpriză fermecătoare. Doar că textul piesei e puțin diferit față de cel pe care și l-ar fi dorit…

Și ni se mai povestesc întâmplări cu mirese nehotărâte,  divorțuri nefinalizate,  iubiri ratate din lașitate. Sau din lene. Și publicul râde, zâmbește, se bucură sau se întristează recunoscându-și propriile povești și propriile ipostaze întruchipate de minunații actori ai Teatrului În Culise, dirijați cu mână sigură de regizorul Cristian Bajora. Ca de fiecare dată când are de jucat un rol, Paul Alexandru a impresionat prin capacitatea sa de a conferi personajului o infinitate de nuanțe, evoluând cu nonșalanță de la registrul comic la cel dramatic.

Plin de haz și de sensibilitate în egală măsură, Florin Frățilă propune caractere emoționante, pe care le simpatizezi instantaneu. O surpriză a acestui spectacol este Alex Vlad. După ce l-am văzut într-un rol de cetățean nevricos, zgomotos și revoltat (în ”Clinica sinucigașilor”), îi descoperim acum o altă latură, diametral opusă, aceea a interpretării în tonalitate joasă, interiorizată, cu miză pe expresia corporală și pe tăcerea sugestivă. Vioaie, grațioasă, transmițând energie prin toți porii, Ioana Chelmuș ne oferă trei eroine având ca numitor comun oarece probleme la bibilică – aur curat pentru o actriță bună! Bianca Mateescu și Andreea Stafie își interpretează rolurile corect, dar mai au de finisat câte ceva la capitolele stare, emoție, culoare, expresivitate. Dar poate că liniaritatea interpretării s-a datorat emoțiilor premierei și va dispărea pe măsură ce spectacolul se va roda. O mențiune specială se cuvine muzicii vintage, de Broadway, cu care Cristian Bajora și-a ilustrat noua creație.

Gabriela Hurezean

Imagini din arhiva Teatrului În Culise

Matei Vișniec, În Culise: ”Este extraordinar ce improvizați pe lângă textele mele!”
Habar n-am de ce-mi mulțumește mie toată lumea că a venit Matei Vișniec de la Paris la Teatrul În Culise, să vadă spectacolul ”Imaginează-ți că ești Dumnezeu”. Eu n-am făcut decât să-i aduc la cunoștință că regizorul Cristian Bajora și actorii Maria Popovici, Ioana Chelmuș, Florin Frățilă, Ionuț Iftimiciuc, Alexandru Minculescu, Ștefan Nistor au făcut un lucru bun. Numai că, atunci când reputatul dramaturg m-a anunțat că vine la București, am avut exact aceeași strângere de inimă pe care a avut-o și echipa spectacolului, în frunte cu Cristian Bajora. Pe Matei Vișniec îl știu de când eram începători în ale literaturii. Știu de atunci cât este de riguros în toate. Mă gândeam că, poate, având anvergura internațională pe care i-o știm, nu va aprecia tipul de umor cu care sunt ”asezonate” piesele sale scurte, ce alcătuiesc spectacolul ”Imaginează-ți că ești Dumnezeu”. Pe urmă, am răsuflat ușurată. Matei Vișniec râdea. Și a râs mult. Deci nu s-a supărat că regizorul și actorii și-au permis să mai… ”brodeze” pe marginea partiturii. După părerea mea, reprezentația a fost și mai bună decât cea pe care am văzut-o prima oară și am descris-o în cronică (o puteți citi, ceva mai în urmă). Iar publicul a fost deștept și elegant. A înțeles, s-a amuzat, a participat, a aplaudat.

La sfârșit, invitatul de onoare a rostit câteva cuvinte pe care nu le pot reproduce în totalitate, pentru că domnul Vișniec vorbește mult mai repede decât aleargă pixul meu. Spicuiesc din cuvintele dramaturgului: ”Mulțumesc că-mi țineți în viață niște texte pe care le-am scris în singurătate, fără să mă gândesc ce s-ar putea face cu ele pe scenă. Acest spectacol este, pentru mine, un cadou minunat, cum este și spațiul în care se joacă. În vremea când eram în țară, nu exista așa ceva. Am descoperit café-teatrul la Paris. (…) Mi-a plăcut extraordinar de mult spectacolul, dar cu adevărat extraordinar este ce improvizați voi pe lângă textele mele. V-am spus la telefon că puteți să faceți ce vreți cu ele și ați mers până în pânzele albe în materie de  inventivitate. (…) Cu cât mai mult am vizitat Occidentul, cu atât mai mult îmi place Bucureștiul. Se întâmplă ceva în țara asta, chiar dacă oamenii politici o fac de râs. Creativitatea tinerilor mi se pare o revanșă uluitoare față de clasa politică! (…) N-aș fi scris aceste texte dacă nu eram întristat de cantitatea mare de clișee ale Occidentului față de Balcani. Trebuie să treacă un secol ca să se dezlipească un clișeu din ăsta de pe fruntea țării. O țară poate oferi 150 de subiecte negative. De România sunt legate doar vreo patru: câini vagabonzi, orfelinate, romi, corupție… Numai patru subiecte negative timp de 25 de ani? Înseamnă că e o țară anormală. (…) Spațiul acesta îmi amintește de studenția mea, când locuiam într-un demisol, pe strada Galați, în apropiere de Piața Rosetti. Repet, sunteți extraordinari, aveți un talent care gâlgâie, sare, te ține într-o stare de frumusețe. Iar locul acesta este absolut fabulos, cu public de bună calitate.” Așa grăit-a Matei Vișniec, un dramaturg de talie internațională, ale cărui piese se joacă în peste 30 de țări de pe mapamond. Mai târziu, la un aparté cu eroii principali ai serii, mi-a confirmat că n-am scris minciuni în cronica despre ”Imaginează-ți că ești Dumnezeu”. Dar aștept și confirmările voastre, ale spectatorilor!

Gabriela Hurezean

”Diamante și Narcotice” – rampă de lansare pentru o viitoare mare actriță, Claudia Ene
A trecut printre spectatori și s-a prezentat: Nicole. A dat mâna și cu mine. O mână rece și fremătătoare. Parcă prinsesem o pasăre speriată. Avea emoții crunte. Și nu e de mirare. Claudia Ene este elevă în clasa a XII-a. Nu sunt sigură că și-a serbat deja majoratul. Și are de jucat un rol care ar da de furcă și celor mai experimentate actrițe.

Nicole este un copil de bani gata. Din Brăila. Mama e notăriță, tatăl – director în port. Din prea mare dragoste (sau prea mare indolență?) părinții îi oferă copilei tot ce-și dorește, numai să n-o vadă bosumflată. Nicole s-a hrănit din fragedă pruncie cu ideea că e prințesă. Marguerite a Danemarcei. Delphine a Franței. Și că i se cuvine un castel. Și că toată lumea trebuie s-o adore și s-o servească. Și că nu i se poate întâmpla nimic rău pentru că e intangibilă. Nicole nu e proastă, ci naivă și, la urma urmei, e doar victima unor mentalități găunoase, a unor valori întoarse pe dos, a unei traiectorii eronate care duce, în majoritatea cazurilor, la un final deloc fericit. Nicole va păți tot ce pățesc, în general, adolescentele care își imaginează că tot ce zboară se mănâncă și că, în general, roata stă blocată la infinit în aceeași poziție. La cei 18 anișori ai săi (împliniți sau nu), Claudia Ene vădește o versatilitate uluitoare. Singură pe scenă, într-un decor minimalist, traversează toate vârstele posibile. Ea este mama și tatăl, ea este tanti Emma, bona perversă, tot ea joacă rolurile copiilor mici și mari cu care interacționează, și ale părinților  acestora, și ale educatoarei, învățătoarei, profesoarei de desen. Claudia este la fel de credibilă în rolul copilei tiranice ca și în cel al mamei băiatului violator. Fără vreun efort vizibil, tânăra actriță trece de la fetița de trei ani, la școlărița care descoperă că lumea nu e chiar cum o credea, apoi la adolescenta care își explorează sexualitatea și nutrește mari aspirații de a se afla mereu în centrul atenției, de a-l cuceri pe prințul călăreț pe mulți cai putere și de a locui într-un palat strălucitor. La nici 14 ani, Nicole savurează gustul dulce al succesului în cariera de manechin și se prăbușește în mrejele unui magnat care o va hrăni cu iluzia că e o prințesă, deși e doar o simplă jucărie erotică.

Câteva prezențe masculine conferă contrastul necesar monologului Nicolei. Ștefan Nistor este bine în rolul impresarului Micky, vulpoiul obișnuit să profite de credulitatea minorelor pe care le atrage spre mirajul înșelător al luxului. Codrin, băiatul sărac, dar talentat și generos, este întruchipat fără greș  de Paul Alexandru. Nu același lucru se poate spune despre prestația lui Ionuț Gurgu, distribuit într-un personaj cheie, cu partitură mai mult decât ofertantă. Mark este patronul unui lanț de hoteluri, nabab obișnuit să se înfrupte cu cărniță fragedă, plătind cu himere și gablonțuri. Din păcate, Ionuț Gurgu nu transmite nimic din aroganța voalată și siguranța de sine specifică acestui gen de cuceritori, nu știe să reproducă nici magnetismul acela specific bogătașilor care își pot permite să cumpere orice, inclusiv suflete. Știu că nu e actor profesionist, dar pot să furnizez un argument forte că asta nu contează: nici Claudia Ene nu e actriță profesionistă! După cum nici cele două fete care au pus mână de la mână pentru a scrie piesa nu sunt dramaturgi profesioniști. Raluca DeWald avea doar 16 ani când a stârnit un mare scandal lansând blogul erotic intitulat ”Diamante și Narcotice”. După ce oripilarea  ipocrită a explodat și în presă, blogul a fost închis. O altă adolescentă (aflu că are 30 de ani, dar nu-mi vine să cred…), Cora Manole, a reluat povestea Ralucăi și a dramatizat-o cu admirabil talent. Regizorul Cristian Bajora le știa pe Claudia și pe Cora de la cursurile de actorie ale Asociației Culturale În Culise, așa că pasul următor a fost unul previzibil. A rezultat un spectacol tulburător, care lansează pe orbită o viitoare mare actriță, Claudia Ene. Voi ilustra această afirmație cu câteva imagini din spectacolul pe care Teatrul În Culise îl susține la Copper’s Pub.

Claudia Ene ”în civil”, alături de Vania Pierșinaru

Claudia Ene pe scenă:

Gabriela Hurezean

Fotografii de Vania Pierșinaru

”Imaginează-ți că ești Dumnezeu” la Teatrul În Culise
Joia trecută, pe un ger paralizant, m-am dat pe gheață până-n Hristo Botev, o stradă fără numere pe case, ca multe alte străzi din București. Am nimerit vila de la numărul invizibil 25, în care s-a mutat Teatrul În Culise, abia după ce am sunat-o pe draga de Vania. Apoi, totul a decurs șnur. M-am urcat în pod, am fost condusă la o masă, am comandat o cafea mică&rea, am primit exact ce am cerut, apoi a început să-mi bâzâie vocea din cap: ”Domn’e, ce seamănă picolița asta cu Maria Popovici…” Intervine vocea rațiunii: ”Picolița e mult mai înaltă (încă nu văzusem platformele…) și, în fond, ce să caute Maria printre mese?” Până la urmă, vocea rațiunii – rațiunii a pus lucrurile la punct: ”Dacă e Maria, înseamnă că ne aflăm într-o convenție. S-o respectăm.” Așa că mi-am văzut de cafeaua mică și letală, până când picolița a început să țipe nervoasă că e prea multă gălăgie, că ne holbăm la ea ca proștii, că o batjocorim pe la spate, că noaptea se prăbușește mai repede, că fumătorii fumează la nefumători…

M-am prins. E Maria Popovici care interpretează rolul chelneriței obosite din piesa lui Matei Vișniec, ”Nota de plată mecanică”. Cu nerv și umor, așa cum ne-a obișnuit de ceva vreme, actrița ne învăluie în monologul metaforă, până la finalul cu ”Cine a cerut nota de plată? (…) A venit judecata de apoi, am să vă fac socoteala pe loc (…) Iată și nota de plată… Paraziți nemernici ce sunteți… Găuri cosmice ce sunteți… Ați vrut să plătiți, hai, plătiți…” Fisa îmi cade zdrăngănind puternic. Înainte de începerea spectacolului, Maria i-a transmis băiatului care mi-a adus cafeaua: ”Doamna vrea nota de plată!” Îmi iau în serios rolul de parazit nemernic și gaură cosmică și urmăresc mai departe spectacolul. Cu tot mai mare încântare.

Regizorul Cristian Bajora a adunat sub basca ”Imaginează-ți că ești Dumnezeu” câteva piese scurte de-ale lui Matei Vișniec. Selecție inspirată și perfect plasată în spațiul din podul Copper’s Pub. Cu o distribuție care și-a asumat personajele în mod exemplar și un eșafodaj caleidoscopic al poveștilor impecabil înlănțuit. Temele ne sunt bine cunoscute: aspirația Estului către Vest și către America, țara câinilor cu covrigi în coadă, sărăcia care umilește și prostituează, ”poporul fluid” care supraviețuiește acomodându-se rapid cu invadatorii, țiganul și maneaua servite turiștilor pe post de specific local… Înțelegând că ironia usturătoare a textului nu are nevoie de îngroșări, Florin Frățilă creează un doctorand de o seninătate naivă, care răspunde în tonalitate albă întrebărilor tot mai iritate ale președintelui comisiei (Ionuț Iftimiciuc). Cum dovedește doctorandul existența poporului fluid? Iată: ”Faptul că n-a lăsat nimic în urma sa este o dovadă irefutabilă a existenței sale. Idealul acestor oameni a fost, cum spuneam, unul singur: să nu fie supuși. Prețul plătit este, deci creativitate zero… și originalitate zero… cu excepția unei tulburătoare capacități de imitare. (…) Astăzi îi imită pe americani. (…) Poporul fluid despre care vorbesc s-a mondializat.” Despre ”mondializare” e vorba și în piesa următoare, ”Welcome America!”. Ioana Chelmuș nuanțează riguros, păstrând cu grijă distanța față de granița șarjei, un personaj ambivalent: pe de o parte, e mama unui bebeluș bolnav, îngrijt de un tată nu prea priceput, pe de altă parte e prostituata care încearcă să facă bani, vânzându-se soldaților americani și visând că, printre ei, va fi și un Făt Frumos care o va duce în America. Tenta tragicomică a prostituatei Cristina este bine potențată de comicul total al proxenetului Costică,  disperat să-și vândă marfa (Ionuț Iftimiciuc). Ștefan Nistor pune corect în pagină metafora frontierei care nu mai e bună decât că te ușurezi pe ea și investește emoție autentică în bătrânul orb, veteran de război, a cărui singură bucurie este să asculte cum trece un tren de lux, imaginându-și interiorul lui. Iar trenul de lux, venit din Occident, trebuie primit în Balkania cum se cuvine!

Regizorul isteric (Ionuț Iftimiciuc) organizează o nuntă cu specific local, ”o scenă folclorică viscerală în stil Kusturica”. La întrebarea timidă ”De ce, când trenul ajunge în Balcani, trebuie să fie întâmpinat de un grup de țigani?”, regizorul răspunde răstit: ”Ce, bă, ești rasist?” Maria Popovici e minunată în rolul miresei. Dacă în ipostază de chelneriță evolua pe note înalte, energice, de data asta e deconcertată, pare să nu înțeleagă nimic din ce se întâmplă iar expresiile de nelămurire, încordare, uimire se succed pe chipul ei în modul cel mai natural. La fel de convingător este Alexandru Minculescu, în toate rolurile pe care le întruchipează: paznicul, iubitul fiicei bătrânului orb, ginere la nunta țigănească. Dacă la ”Dansul buricului” s-a râs pe rupte, ”România, free country” a stârnit hohote și mai mari. Florin Frățilă e manelistul care conversează cu americanul ecologist (Ștefan Nistor), acesta din urmă călătorind în jurul lumii fără să aibă vreun ban în buzunar. Cum se leagă un dialog între doi oameni care nu au o limbă comună, veți afla mergând să vedeți spectacolul (găsiți programul pe site-ul teatrului În Culise). De altfel, merită să le vedeți toate spectacolele, pentru că sunt create din pură iubire, cu bani puțini spre deloc, de niște artiști kamikaze, dispuși să moară cu teatrul de gât. De-asta îi iubesc eu pe cei care joacă underground. Iubiți-i și voi, că merită.

Gabriela Hurezean

Fotografii: Vania Pierșinaru