Igor Cobileanski este un tânăr regizor din Republica Moldova, care a studiat regia de film la UNATC, s-a remarcat cu mai multe scurtmetraje, un film de televiziune (”Tache”) și mai multe videoclipuri pentru Zdob şi Zdub. Săptămâna trecută și-a lansat lungmetrajul de debut, ”La limita de jos a cerului”.

Zice Cobileanski:

”Scenariul original al filmului La limita de jos a cerului a fost scris de Corneliu Porumboiu și acesta a fost, probabil, unul dintre cele mai ”problematice” aspecte pentru mine, la nivel emoțional, pentru că îmi închipuiam că spectatorii se vor gândi la filmele lui când îl vor vedea pe al meu și-l vor compara cu ele.” S-ar putea să nu fiu eu singurul spectator care face comparația înclinând balanța în favoarea lui Cobileanski. Cel puțin în raport cu ”Metabolism”, pe care Porumboiu a ales să-l facă, renunțând la un scenariu mult mai bun, care, iată, a și generat admirabila creație a lui Igor Cobileanski. Acesta din urmă a stilizat puțin textul scris de Porumboiu, conferindu-i acel inconfundabil specific basarabean. Înaintea premierei românești, ”La limita de jos a cerului” a generat reacții internaționale mai mult decât pozitive.

Citat din The Hollywood Reporter: ”Scris de celebrul cineast al Noului Val, Corneliu Porumboiu (Camera d’Or pentru ”A fost sau n-a fost?”) și de regizor, filmul este un studiu de caracter în pași domoli, punctat cu momente de umor negru, în care – în stilul obișnuit al Noului Val – greșelile dar și bunele intenții ale personajelor se răsucesc încet, ca un laț, în jurul gâtului protagonistului.” Sau din Sight&Sound: ”Rareori un personaj principal a fost portretizat cu atâta acuitate, simpatia inițială a publicului fiind subminată progresiv de înțelegerea faptului că acesta acționează mult dincolo de normele morale.” Spre deosebire de sintaxa ostentativ bizară a celui mai recent film marca Porumboiu, filmul lui Cobileanski este perfect articulat: și comic, și tragic, și emoționant, și surprinzător. Și, mai ales, adevărat.

Cât de rău poate fi un băiat bun

Igor Cobileanski și-a făcut filmul după un principiu pe care îl enunță astfel: ”Nu cred că spectatorul vrea numai prăjit. Cred că are nevoie și de un ceai cu arome.” Iar aromele din ”ceaiul” de la limita de jos a cerului, se schimbă și se întrepătrund într-un ritm tacticos, molcom, până la finalul care miroase, brusc, a sânge.

Viorel – excelent interpretat de Igor Babiac – este un băiat de 19 ani, sfios, vulnerabil, tăcut. Dar aparența adolescentină este o mască impenetrabilă ce ascunde un bărbat care știe exact ce vrea și ce are de făcut pentru a obține ceea ce vrea. Noi vedem numai ce ne lasă să vedem: e băiatu’ lu’ mama, ascultător și respectuos; e victima unor traficanți de droguri care l-au transformat în cărăuș; e îndrăgostit cu disperare de Maria, pe care polițistul Vivi o descrie laconic: ”O curvă”. Cel mai bun prieten al lui Viorel, Gâscă, este (în mod declarat) un fel de alter ego al lui Sergiu Voloc, minunatul actor din scurtmetrajele lui Cobileanski. Gâscă e un infractor care visează să zboare cu un deltaplan pe care îl cârpăcește din te miri ce chestii furate. Și chiar zboară, dar numai atât cât să-și rupă niște oase. Maria (Ela Ionescu, o sensibilă actriță, mai ales de teatru) e frizeriță și îl plătește cu servicii sexuale pe polițistul Vivi (Igor Caras-Romanov, l-am văzut în ”Rocky Horror Show”-ul lui Hausvater) pentru a-i scurta iubitului ei, comersant de droguri, sejurul prea lung la pușcărie.

Ca să poată ajunge la inima Mariei, sfiosul și melancolicul Viorel trebuie să-i scoată din cursă pe cei doi rivali. Viorel, Gâscă și Maria visează fiecare, câte ceva, dar zborul lor este mic, derizoriu, căznit. Păstrând proporțiile – și eliminând scena cu cei doi la masă, care nu poate lipsi din filmele românești! – povestea scrisă de Porumboiu și materializată cinematografic de Cobileanski îmi amintește cumva de filmul meu preferat, ”Dogville” (Lars von Trier): un om care s-a născut bun și vrea să rămână bun poate fi transformat în fiară de societatea ”cumsecade”, ”corectă”, ”morală”.

Gabriela Hurezean