Îmi place Stere Gulea. E un regizor profund. Și serios, chiar și atunci când glumește. ”Moromeții”, ”Stare de fapt”, ”Vulpe – vânător” sunt filme pe care le revăd oricând cu plăcere. Poate că, de-a lungul timpului, Stere Gulea s-ar fi bucurat de mai mult succes (a se citi: bani) dacă știa să facă filme de aventuri ieftine sau comedii groase. Dar nu știe. De aceea, ”Sunt o babă comunistă” le va pica greu la stomac celor care merg la cinema să vadă bulion, explozii, nuduri și gaguri urât mirositoare. În schimb, celor care se regăsesc în filme, o să le placă tare de tot.

Luminița Gheorghiu, baba care nu e babă

 Deși nu are deloc aerul unei pensionare, Luminița Gheorghiu se află deja la al doilea rol de babă (după cel din ”Baba care ascultă Abba” de la Teatrul Metropolis). Sigur că, și de data asta, își oferă singură titlul, într-un puseu de autopersiflare. Emilia este o femeie matură, peste care istoria a trecut fără să-i schimbe resorturile interioare.

Pentru ea, ca pentru cei mai mulți, a fi  comunist însemna să te plictisești la ședințe lozincarde și să plătești cotizația lunară. Emilia este un om bun, indiferent cât de tare o calcă viața în picioare. Luminița Gheorghiu exprimă impecabil trăirile acestei femei simple, dotată cu inteligență nativă și cu acea generozitate specifică săracilor. A muncit cândva într-un combinat important, a fost apreciată pentru corectitudinea ei și era cât p-aici să dea mâna cu Ceaușescu. Acum, în plin capitalism, fostul combinat e în ruină, iar cei rămași fără loc de muncă, pensionați înainte de vreme, se descurcă după inspirație și noroc. Din acest punct de vedere, soțul Emiliei, Țucu (magnific Marian Râlea!) este un exponent tipic al mișcării ”inteligența tehnică românească în acțiune”, inventată în anii Iepocii dă Aur.

Nu are bani, dar practică trocul cu mult talent, iar sarsanaua cu mâncare astfel procurată o înalță la fereastra bucătăriei de bloc cu ajutorul unui scripete artizanal. Exact când viața celor doi intrase într-o rutină câlțoasă, se produc două evenimente care îi zgâlțâie viguros. Vine o echipă de filmare pentru a face un documentar despre comunism, Emilia este invitată să apară în film și de aici izvorăsc niște rememorări, nici nostalgice, nici ranchiunoase… În același timp, află că fiica lor, Alina (Ana Ularu, excelentă), măritată în Canada, vine în vizită, împreună cu soțul ei, Alan (Collin Blair, veriga foarte slabă a distribuției, un actor care nu transmite absolut nimic…).

Filmul surprinde cu duioasă ironie acea febrilitate patetico-ridicolă cu care orice român se pregătește să-și primească în vizită copilul plecat peste mări și țări. La fel de ironic este tratat și cadoul care li se aduce din țara câinilor cu covrigi în coadă: un mic instrument de făcut ouă pătrate…

 Mari actori în roluri microscopice

 Anca Sigartău (Sanda) și Tania Popa (Aurelia) au partituri destul de consistente, pe care le interpretează admirabil.

La rândul ei, Valeria Seciu întruchipează un personaj cheie, doamna Stroescu, o fostă profesoară care își mai rotunjea veniturile făcând croitorie. Acum nu mai poate, pentru că a lăsat-o vederea. Din replici puține, aflăm că se trage dintr-o familie bogată. Ea este cea care va enunța cu claritate usturătoare datele polemicii dintre nostalgici și anticomuniști: Comunismul i-a dat Emiliei serviciu și apartament la bloc, în schimb, i-a luat doamnei Stroescu tot ce avea și i-a distrus viața. Și demonstrația poate continua: capitalismul i-a dat Aureliei oportunitatea de a pune bazele unei afaceri și tot capitalismul a lăsat-o pe Maricica fără casă. Aici ne oprim puțin. Rolul cerșetoarei Maricica, al cărei domiciliu se află într-o carcasă de Trabant, este interpretat de o actriță unică, irepetabilă, genială: Coca Bloos. Chiar dacă rolul ei e mic și se reduce la două-trei replici scurte, îți invadează sufletul și îți rămâne în memorie multă vreme după ce ai părăsit sala de cinema. La fel de mic este și rolul unui alt mare actor, Mircea Andreescu (un vecin), sau cele jucate de Constantin Florescu sau Gabriel Spahiu. Din păcate, magnitudinea harului lor este cunoscut doar celor care frecventează teatrele, pentru că nu avem destule filme pe măsura unui asemenea calibru artistic. Dar să revenim la subiect. Scenariul este scris de Stere Gulea, Lucian Dan Teodorovici și Vera Ion, după best seller-ul omonim al lui Dan Lungu. Imaginea este semnată Vivi Drăgan Vasile, iar costumele au fost create de Doina Levintza. Tema filmului: până unde pot merge părinții pentru fericirea copilului lor. Nu te speria, nu moare nimeni, ba chiar se poate spune că finalul e oarecum happy și mai ales eco :) !

 Gabriela Hurezean

]]> https://www.muzesiarme.ro/2013/08/25/baba-comunista-in-mrejele-capitalismului/feed/ 0 https://www.muzesiarme.ro/2013/03/05/pozitia-copilului-este-in-favoarea-luminitei-gheorghiu/ https://www.muzesiarme.ro/2013/03/05/pozitia-copilului-este-in-favoarea-luminitei-gheorghiu/#comments Tue, 05 Mar 2013 09:28:28 +0000 alexptr http://www.muzesiarme.ro/?p=668

Riscând să fiu omorâtă cu pietre, voi mărturisi că m-am plictisit destul de tare în primele 15 – 20 de minute ale gloriosului lungmetraj care a adus României primul Urs de Aur. Și cred că m-aș fi plictisit până la capăt, dacă nu mă concentram asupra Luminiței Gheorghiu. O actriță extraordinară, care spune că visează să joace ”un rol negativ, într-un film vesel”.
Regizorii au cantonat-o pe Luminița Gheorghiu în zona tragediei. Nedrept. Cei care se aflau la Teatrul Metropolis, la premiera spectacolului ”Baba care ascultă ABBA” (când a picat curentul în tot cartierul), au putut să constate că Luminița Gheorghiu are un umor fabulos! Care, la o privire atentă, irizează discret și în ”Poziția copilului”. Dar și în filmul lui Călin Peter Netzer domină latura tragică a personajului. Cornelia Kenereș este arhitectă și, în consecință, face parte din high life-ul compus din medici, miniștri, artiști celebri. La o aniversare, îi vedem printre meseni pe Leontina Văduva și pe Gelu Colceag.
Cornelia este măritată cu un bărbat a cărui personalitate e flască precum o moluscă (remarcabilă interpretarea lui Florin Zamfirescu) și are un fiu care o disprețuiește și o tratează ca atare. Acest fiu, Barbu (Bogdan Dumitrache) este centrul universului femeii. Adorația acesteia față de unica-i progenitură este vecină cu incestul, fapt care motivează destul de clar aversiunea fățișă a fiului. Atunci când Barbu accidentează mortal un copil, universul ei pare amenințat de o gaură neagră. Într-o țară în care poți cumpăra orice și pe oricine dacă ai suma și relațiile corespunzătoare, Cornelia pare să aibă la îndemână toate instrumentele necesare salvării lui Barbu. Sora sa, doctorița Guți (Natașa Raab, perfectă în acest rol) îi va fi principalul aliat în această complicată acțiune. De departe, Luminița Gheorghiu, în rolul Corneliei, este cea mai puternică și tulburătoare prezență în acest film, umilă și vulnerabilă în raport cu fiul său, dictatorială și nemiloasă cu soțul ei, rece și superioară cu cei pe care încearcă să-i cumpere. Actorii distribuiți în roluri mai mici alcătuiesc, la rândul lor, un puzzle reușit. Ilinca Goia este Carmen, soția lui Barbu, o femeie cu chipul brăzdat de suferințe ascunse, Mimi Brănescu și Cerasela Iosifescu sunt polițiștii care anchetează accidentul, Tania Popa și Adrian Titieni – excepționali! – sunt părinții copilului ucis, Vlad Ivanov este martorul. Finalul filmului – tulburător! – îi va nemulțumi pe amatorii genului ”mură-n gură”, pentru că te obligă să-ți pui imaginația la contribuție.
În concluzie, dacă lăsăm deoparte triumfalismul ipocrit, filmul lui Călin Peter Netzer, ”Poziția copilului”, este bun, dar dacă ni-l imaginăm fără Luminița Gheorghiu, înregistrează un regres real. Într-adevăr, acest film nu se înscrie în specia mizerabilismului specific noului val autohton (și nu numai), ci într-o universalitate a mizerabilismului. Și-a meritat ursulețul, dar nu aduce nimic nou.
Gabriela Hurezean