Ce poate fi mai plăcut într-un weekend plictisit(or) decât să te întâlnești la o terasă cu prietenii. Și nu orice fel de prieteni, ci unii nărăviți la supliciile scrisului. Care vorbesc și tâlcuiesc despre ceea ce te interesează și pe tine. Doi corifei ai literaturii SF și ai suprarealismului mai mult sau mai puțin magic, Dănuț Ungureanu și Marian Truță, au inventat un pretext pentru strângerea rândurilor: ”Care-i treaba cu scrisul?” – o întrebare umbrelă sub care se pot aduna toți cei ce au oarece de zis despre treaba asta. Sâmbăta trecută ne-am întâlnit La Teu. S-a consumat niște vin, s-a povestit și s-a râs (mult), s-a și cântat, s-a și tachinat.

Cei doi amfitrioni, Truță și Ungureanu (în ordine alfabetică) au spart gheața cu o veste bună. Au scris împreună un roman. Polițist. Și nu orice fel de roman polițist, ci unul istoric, a cărui acțiune se desfășoară în Roma antică, în vremea împăratului Vespasian. Știți cine a fost Vespasian, nu? Imperatorul care a inventat pisoarul cu plată și sloganul ”Banii n-au miros”. Acuși, ne putem da seama că într-o epocă definită de asemenea idei lucrative și asemenea muguri de marketing, o acțiune polițistă își găsește cuibul cel mai ospitalier. Eroul principal se numește, conform lui Dănuț Ungureanu, ”Nuștiucum Nuștiucum Gladius”. Ca săbiuța aia cu care se porționau gladiatorii. Și romanul se numește tot ”Gladius”. Cei doi romancieri celebri și-au elaborat  cartea după o rețetă interesantă: au scris, pe rând câte un capitol, apoi le-au pus cap la cap. Marian Truță a ținut să precizeze că partea scrisă de el nu e chiar așa de sângeroasă, pentru că el preferă stilul poetic. Pentru degustare, Dănuț Ungureanu a citit un fragment în care misterul se împletește cu dialogul viu, cinematografic și cu umorul specific ambilor autori.

După aplauze, Truță a comentat: Dănuț a citit fragmentul pe care tocmai l-am scos din carte. Iar Dănuțul, laconic: S-o crezi tu! Scurtă mostră din atmosfera caldă, prietenească, în care a decurs spinosul proces al scrierii la patru mâini a romanului. Deocamdată, cei doi nu s-au hotărât asupra editurii pe care o vor alege, dar e clar că editura care va publica romanul ”Gladius” va ieși câștigată, fiindcă simt o aromă puternică de bestseller.

A urmat Marian Coman, care a povestit despre activitatea sa de redactor la Nemira, despre multele cărți pe care le-a scris, despre proză și poezie. N-a ratat ocazia să enunțe o teorie proprie, care ne-a pus pe gânduri: ”Dacă autorii sunt tata, cititorii sunt mama.” Cum ar veni, cititorii sunt cei care nasc în dureri literatura? Aici mă încearcă o oarecare derută…

O altă veche cunoștință, Florin Dumitrescu, a vorbit despre Sarmalele Reci care tocmai împlinesc 30 de ani de când au fost luate de pe foc. Deși se declară textier (nu doar al Sarmalelor Reci), se dedică ocazional și sferei pe care o numește ”poezie cultă”, cu pronunțată tentă socială. După modesta-mi părere, nici versurile pe care le scrie pentru a fi puse pe note nu sunt mai prejos decât cele ”culte”. Suntem mulți cei care am reținut cuvintele unor piese de rezistență ale Sarmalelor Reci, cum ar fi ”Țara te vrea prost”, ”Prostia la putere”, ”Gașca de la bloc”, ”Bluesul băiatului sărac”, ”Vărsătorul” (autorul acestei partituri, Emil Viciu, este un chitarist inegalabil și a fost o reală bucurie să-l avem alături).

Un alt campion al SF-ului, dedulcit la alte genuri (are vreo 12 cărți publicate), Michael Hăulică, Mike pentru prieteni, a oferit un adevărat stand-up comedy. Proprietar al unui simț al umorului apocaliptic, ne-a povestit cum, la 7 ani, regiza spectacolul ”Motanul Încălțat”, percepând 5 bani pe bilet, căci, nu-i așa, artistul trebuie plătit. Despre cum scrie: ”Îmi vine în cap o imagine, o scriu pe aia și mă mai opresc după 10 pagini.” Întrebat de ce scrie, a răspuns laconic: ”Degeaba”. Ca noi toți, de altfel.

Cel care a încheiat șirul invitaților, Ovidiu Mihăilescu, a vorbit puțin despre cele șase volume de poezie pe care le-a publicat, despre ”scrierea poeziei ca gimnastică a sufletului”, despre legătura genuină dintre muzică și poezie. Apoi a cântat. Mai departe nu știu ce s-a întâmplat, că a trebuit să alerg la altă întâlnire. Ce mai e de spus: seria de evenimente sub genericul ”Care-i treaba cu scrisul?” va continua, nu doar în București, ci și în țară. Nu ratați ocazia de a participa, o să vă placă!

Gabriela Hurezean

Sus, lângă nori, la Piața Spaniei Gallery, printre suavele portrete de femei, pictate de Laurențiu Dimișcă, și efluviile muzicale izvorâte din chitara lui Liviu Rujan, a avut loc una dintre bătăliile #frontuluidecarte: prezentarea, în premieră, a celui mai recent roman scris de Dănuț Ungureanu și publicat la editura Tritonic, ”Conspirația femeilor”. Sigur că, în atmosfera unei lumi marcate de mișcarea #metoo și de tot felul de teorii ale conspirației, romanul scriitorului nostru vine ca un must have pentru orice cititor pasionat. În spațiul primitor, pus la dispoziție de Adrian Fundeneanu, directorul Agenției Magna News, s-au strâns prieteni apropiați ai scriitorului (marea lansare oficială urmând să aibă loc la Târgul Gaudeamus). La un covrig, un vin sau o apă plată, s-au depănat impresii și s-a râs. Mult. Pentru că această ”Conspirație a femeilor” are mult haz. Dănuț Ungureanu și-a amintit că și-a lansat aici și cartea anterioară: ”<<Luna în orașul blestemat>> a fost o carte rea, negativă, care mi-a făcut rău scriind-o. De aceea am mers acum în extrema cealaltă. Lumea noastră nu mai e alcătuită din frumoasele griuri de odinioară, trăim în negru și alb. (…) Scriind <<Conspirația femeilor>>, o satiră la adresa exceselor de toate felurile, m-am împăcat cu mine și am înțeles extraordinara importanță a neseriozității. Aplicată în doze mici, ca veninul de albine, te ajută să te imunizezi împotriva încrâncenării, să-ți păstrezi mintea întreagă.”

În aceeași seară a fost lansată și cealaltă carte, ”12 povestiri fantastice” (tot Editura Tritonic), în care se află șase povestiri de Dănuț Ungureanu și șase de Marian Truță. Cum s-a ajuns la această combinație, ne-a povestit, printre hohote de râs, scriitorul și antologatorul Michael Haulică: ”Ar trebui să vorbesc despre o carte pe care n-am citit-o, dar îi știu pe băieții ăia doi. Într-o zi, la un pahar cu vin sau așa ceva, i-am găsit văitându-se că n-au decât o juma’ de carte, fiecare. Le-am dat ideea să facă din jumătăți o carte.” Poetul Florin Dumitrescu a vorbit despre tezaurul de ”gândire abisală” din romanul lui Dănuț Ungurenu, apoi s-a trecut la autografe și conversații în privat, lângă pahare cu diverse licori.

Au onorat cu prezența #frontuldecarte Bogdan Hrib (directorul Editurii Tritonic), Stelian Țurlea, Alexandru Mironov, Tania Furnea (talentata graficiană care a realizat coperta romanului), Ileana Perneș Dănălache, Adrian Bănuță, Odilia Roșiianu (redactor șef Literatura de azi), Petru Berteanu, Rodica Sărmaș Furnea (redactor șef Magna News), muzicianul Emil Viciu, Anamaria Ionescu și mulți alți prieteni apropiați ai celor doi autori.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Rodica Sărmaș Furnea