Radu Iacoban a scris pe facebook ceva gen că-i anonim, haha. Acceptăm ideea de autoironie/modestie, dar nu e cazul să exagerăm. E un foarte bun exponent al generației sale, chiar în ipostază de ”om orchestră”: scrie, regizează, joacă. Și toate acestea la modul întru totul felicitabil. Din păcate, așa cum se întâmplă la noi când brejii și caterincile hotărăsc în cultură/educație, o mare parte a performanțelor sale viețuiește underground. Cea mai nouă ispravă a sa, ”Bad Talks”, un one man show structurat pe opt monologuri (și o ”uvertură” minunată, care dezgheață atmosfera ușor crispată, inerentă începutului) a avut premiera la UNTEATRU, în urmă cu zece zile. Invitația a sunat incitant: ”Bad Talks e un spectacol dus cu pluta, populat de personaje pe care sigur le știi, dar cu care nu ai stat de vorbă niciodată.” O, și ce bine le știm! Iar acum ne bucurăm că am stat de vorbă. Fiindcă personajele lui Radu Iacoban spun ce au de spus, acolo, pe scenă, dar tu, spectatorul, nu te poți abține să le răspunzi, fie și numai în sinea ta. Mărturisește autorul: ”Textul acesta este un cadou oferit părinților mei. Cu un an în urmă, au venit din Italia la protestul organizat de Diaspora pe 10 august. Voiau să fie auziți și înțeleși, dar au dat de o societate care ”doarme” și care nu vrea să fie deranjată din somnul ei. Veniseră cu atât de mult entuziasm și au plecat cu dezamăgiri crunte. Tata, după evenimentele din 89, a zis: în țara asta nu o să se mai poată trăi. Ceea ce, pentru euforia de atunci, era cam atipic. Anii care aveau să vină i-au cam dat dreptate. L-am întrebat pe tata dacă o să mai vină la un viitor protest. Mi-a zis: Normal. Vreau să mă întorc într-o țară în care se poate trăi. Îmi doresc enorm să prindă acel moment.” Nu-i așa, spectatorule, că spusele lui Iacoban te cam seacă la inimă?  Că te simți un pic vinovat? Că te atinge în punctul sensibil întrebarea cheie a spectacolului: ”Ce s-ar întâmpla dacă, mâine, unul dintre noi ar avea curaj?” N-o să spoilăresc, vă spun doar atât: personajul central, Dan, nu mai poate suporta mizeria în care ne bălăcim cu toții și face un gest extrem. Gest care atrage după sine efecte, atitudini, procese de conștiință, sancțiuni. Foarte bine conturate din scriitură, cele opt caractere îi oferă actorului Iacoban opt știme, foarte diferite și tot pe atât de complexe, pe care le interpretează cu admirabil rafinament în materie de gradare a trăirii scenice.

El e tânărul ce poartă încă pe suflet cicatricile bătăilor crunte, primite în copilărie, e și tatăl care încearcă să-și astâmpere procesele de conștiință printre paginile Bibliei, e prietenul golănaș, acuzat de complicitate, dar și politicianul lătrău (atât de bine întruchipat, încât îți vine să-i spargi dinții cu scaunul), mai este și sculptorul care face monumentul unui ”politician martir” – o compoziție încântătoare, reprezentând snobul afectat, cu accent american și gesturi efeminate (am stat cu gura până la urechi la acest monolog). Ca să aveți o idee despre ce fel de actor este alde Iacoban – mă rog, cei care n-ați aflat încă – imaginați-vă că acest bărbat cu barbă este perfect credibil în rolul copilașului care își citește compunerea pe teme istorice, de un haz nebun, și ea.

Mi-a mai plăcut mult la acest spectacol secțiunea video (Dan Samoilă) care se coagulează într-o galerie vivantă, personajele continuând să asiste/participe la acțiune și după ce își încheie discursul. Bune puncte de sprijin oferă muzica Aidei Šošić și scenografia lui Tudor Prodan (minimalistă, dar funcțională și sugestivă). Următoarele spectacole se joacă la UNTEATRU, sâmbătă, 24 august, de la ora 19.00 și la Muzeul Țăranului Român (în cadrul Undercloud), duminică, 25 august, de la ora 22.00. Radu Iacoban părăsește Isola Rossa pentru a veni să joace, deci nu care cumva să-l faceți să vă aștepte! Și mare atenție la telefoanele deschise. La premieră a confiscat unul dar, om cu (prea mult) bun simț, l-a și restituit imediat. Poate că data viitoare se face mai rău!

Gabriela Hurezean

Fotografii din arhiva artistului

Radu Iacoban și Tudor Aaron Istodor, din nou pe scena Galei HOP

Spectacolul invitat anul acesta în afara competiției HOP este „Carpathian Garden”, un pamflet social de Radu Iacoban. Cu: Tudor Aaron Istodor și Radu Iacoban. Scenografie: Irina Moscu. Video & Sound design: Dan Ionescu. Costume: Sarto MadeToMeasure.

O comedie socială aspră, care prezintă în 80 de minute moravuri urbane arhicunoscute și personaje din viața reală.

Interpreții sunt doi tineri actori cunoscuți, care au trecut prin emoțiile competiției la Gala HOP. Radu Iacoban a câștigat în 2007 premiul pentru Cel mai bun actor și premiul publicului, iar Tudor Aaron Istodor a fost recompensat de juriu cu premiul „Sică Alexandrescu”, în 2010.

Spectacolul va fi prezentat publicului HOP, vineri, 11 septembrie, la ora 19.00, înainte de momentul mult așteptat, festivitatea de decernare a premiilor!

HOPLASH

Pe cât de DADA, pe atât de amuzantă și explozivă va fi anul acesta Gala HOP. La asta lucrează și actorul Alex Bogdan. Prezentatorul celor 27 de concurenți ne dezvăluie acum doar o mostră (FOTO!) din ceea ce se numeste HOPLASH. Restul, vom afla la Costinești.

Între 8 și 11 septembrie, pe site-ul www.uniter.ro competiția va fi transmisă live. Nu uitați să votați actorii preferați!

https://www.facebook.com/UNITERoficial?ref=hl

https://www.youtube.com/watch?v=gr-VnWw1n2g&index=1&list=PL6ms9o7jhmuV8iWCqsWto7RCPdt8JJ4i2

Vă recomandăm premiera documentarului produs de Casa de Producție TVR, “Fenomenul HOP”.  Sâmbătă, 5 septembrie, ora 11.00, pe TVR2 și TVRHD.

Ce ar mai fi de adăugat? Am fost și noi la câteva ediții și e cert: atâta prospețime, imaginație, nerv, talent, curaj, nebunie, haz la un loc, anevoie se mai poate găsi!

Ieri s-au încheiat ”ostilitățile” preselecției pentru ediția de anul acesta a Galei  Tânărului Actor Hop. Cei cinci membri ai juriului – Radu Afrim,  Dorina Chiriac, Radu Iacoban, Gabriela Lupu și Iris Spiridon – n-au avut deloc o soartă de invidiat, pentru că majoritatea concurenților au fost foarte buni și a fost destul de greu să scurteze lista celor care își vor disputa premiile în septembrie, la Costinești. Răsfoind cuprinzătorul album cu poze de la preselecție, am putut constata ceea ce speram încă de anul trecut.

Odată cu întinerirea celor care guvernează festivalul,  se constată o descătușare a energiilor și imaginației. Acum nu mai există teama de a călca în pudibonderia vreunui venerabil jurat, se joacă în libertate deplină, firesc și cu multă imaginație. Iată, mai jos, rezultatele preselecției:

SECȚIUNEA GRUP

1. Copacul de Anca Ştefan cu: Graţiela Bădescu, absolventă a Universității Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti și Aron Alexandru Lucian, absolvent al Facultăţii de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoc

2. Da Da Vacanţa! cu: Raul Hotcaş, absolvent al Facultăţii de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Amelia Toaxen, absolventă a Universităţii de Arte, Târgu-Mureș, Radu Tudosie, absolvent al Universităţii de Arte, Târgu-Mureș și Corina Vişinescu, absolventă a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu

3. Dialog cu policandrul de Grigore Cugler, cu Cosmin Dominte și George Lepădatu, absolvenți ai Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşt

4. With a little help of my friends de Maria Manolescu, cu: Daniel Achim, Rareș Andrici, Cătălina Bălălău și Alexandru Voicu, absolvenți ai Universității Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

SECȚIUNEA INDIVIDUAL

1.     Răzvan Alexe, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

2.      Alexandru Constantin Apostol, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

3.    Anca Emilia Badea, Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte, Craiova

4.     Corina Borș, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași

5.     Nicholas Caţianis, Universitatea Hyperion, București

6 .     Sonia Divile, Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca

7.  Cosmin Dominte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

  8.  Maria Teodora Filip, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

   9.  Cristina Juncu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

10.    Adrian Loghin, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

11. Simona Maican, Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoc

12. Nicoleta Marica, Universitatea de Arte, Târgu-Mureș

13. Dana-Maria Marineci, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

14.  Alina Petrică, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

15. Ana Maria Pop, Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca

16. Lia Sinchevici, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti

17. Alexandru Voicu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşt

Cea de-a XVIII-a ediție a Galei Tânărului Actor se va desfășura între 8 și 11 septembrie, la Costinești, sub direcția artistică a lui Radu Afrim. Până atunci, le urăm foarte multă baftă tuturor concurenților!

Gabriela Hurezean

Fotografii de Andrei Gindac

De când dramaturgia noastră contemporană e în colaps (Vișniec e floarea cu care se mai face, cât de cât, primăvară…), actorii și regizorii se văd nevoiți să-și scrie singuri partiturile. Lia Bugnar este exemplul cel mai concludent, urmată îndeaproape de Radu Iacoban. Carele Iacoban tocmai a fost glorificat cu un premiu la Concursul Național de Comedie Românească, pentru textul intitulat  ”Emancipare”. La Teatrul Foarte Mic se joacă, de puțin timp, una dintre piesele lui, ”Casa cu pisici”. Piesă bună, care te lasă pe tine, spectatorul, să descoperi / înțelegi substraturile subtile. Și care te incită să duci povestea mai departe. Radu Iacoban își supraveghează construcția da capo al fine, fiind și autorul montării. Cu niște aliați unul și unul!

Primul aliat al lui Iacoban, reputata scenografă Mihaela Ularu, ne furnizează un trompe l’oeil absolut uluitor. Fundalul alcătuit din oglinzi întunecate  îți dă senzația că personajele vin din neant și pleacă în neant, pradă unui joc surprinzător și terifiant în egală măsură. Mai este, apoi, livingul fostei balerine, în care colivii misterioase revelează la momentul potrivit  pisicile cu nume de muschetari și demoni, martori tăcuți ai nebuniei care stăpânește, aici, ființe și obiecte. Atmosfera astfel creată va cuprinde într-o ordine oarecum suprarealistă poveștile celor trei personaje care se văd și a celui de-al patrulea, invizibil și muribund. Elena este doamna casei, o fostă balerină, peste care vremea a vremuit fără să-i fure gracilitatea și dorința de a fi la curent cu noutățile epocii. Are tabletă, are Facebook, are haz altoit pe sarcasm, e cabotină, jucăușă, excentrică și simpatică, dar ascunde inepuizabile rezerve de egoism și sadism. Emilia Dobrin își înzestrează personajul cu trăiri autentice, filtrând durerea, tristețea, disperarea prin vălurile disimulării, transparente și sclipicioase precum tutu-ul pe care îl îmbracă pentru a-și impresiona fiica. Nonșalanța superioară a Elenei contrastează cu umilința obidită a Marei, menajera și îngerul ei păzitor. Andreea Grămoșteanu se transpune fără vreun efort vizibil în amărăciunea femeii lovite de soartă, care și-a găsit refugiul în casa balerinei țăcănite.

Relația dintre ele nu mai este aceea dintre stăpână și servitoare. Familiaritatea care s-a născut în ciudatul duo este foarte sugestiv ilustrată de faptul că mănâncă salată dintr-un bol, în acel mod lipsit de eleganță pe care ți-l permiți doar cu o soră sau o mamă. Elena și Mara sunt cârje una pentru alta, singurătatea uneia se sprijină de singurătatea celeilalte, ambele chinuite de bătrâna nebună, care agonizează prelung și nu se mai hotărăște o dată să moară. Rutina tragicomică a celor două este deranjată de apariția Alexei, fiica Elenei. Și aici avem o nouă soluție regizorală de real impact vizual. Ilinca Manolache, în rolul fiicei rătăcitoare, apare la ușa prin care intră spectatorii, într-un contur de lumină. Îmbrăcată în alb, pare total străină de locul în care pare să fi picat întâmplător.

Dar dincolo de apariția angelică, Alexa e o rebelă cu limbaj asortat. E a treia generație ”în casa asta de căcat, în care totul e împăiat”, unde miroase a urină de pisică, deși nu mai există nicio pisică vie la fața locului și din care ”Dumnezeu a fost concediat”.  Între mamă și fiică se simte o tensiune mocnită, nu se știe exact cine pe cine a părăsit și de ce. Căci cuvintele rostite nu au întotdeauna acoperire în adevăr. Elena spune că a fost o mare dansatoare, dar poate nu e decât mitomană. Alexa spune că a plecat de acasă, lăsându-și mama singură cu bunica schizofrenică, pentru că a vrut să fie singură, la rândul ei. Ilinca Manolache  dă o extraordinară probă de măiestrie actoricească interpretând acest personaj ambivalent, pe cât de agresiv și obraznic, pe atât de sensibil și vulnerabil. Așa cum mama ei n-a fost o mare balerină, nici ea nu este o mare violoncelistă, cum și-ar fi dorit. Și poate glumește – sau poate nu? – atunci când anunță că e însărcinată.

Oare, casa în care până și aerul e împăiat, va adăposti nașterea celei de-a patra generații condamnate la nefericire? Aceasta este întrebarea pe care am luat-o cu mine când am șters-o englezește din teatru, deși fusesem invitată – în scris! – la cocktailul de după premieră. Îmi ofer luxul de a nu vă dezvălui concluzia la care am ajuns. Mergeți să vedeți spectacolul și alegeți-vă concluzia personală.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Andrei Runcanu