DE CE?

A întârziat doar două minute, exact cât a avut nevoie pentru a se arunca înaintea mașinilor din intersecție și a salva un pui de pisică slab, jigărit, însetat și înfometat, care traversa pe roșu. Cum cele trei pisici ale mele – adunate tot de pe străzi – reacționează violent când li se încalcă teritoriul, ne-am izolat cu ”musafira” în bucătărie.

Abia după ce a mâncat, băut, jucat, adormit, am purces la conversație, deși ceea ce ne preocupa mai presus de orice, era să-i găsim un stăpân puiuțului blănos (ceea ce s-a și întâmplat, chiar a doua zi). Evident, tema principală a fost soluția pe cât de prostească, pe atât de atroce, aleasă  de autorități pentru problema câinilor comunitari. ”Aș vrea, măcar pentru o zi, în viața asta, să fiu cățel, – spune Roxana Guttman – să mă pot uita în ochii oamenilor și să întreb tăcut: DE CE? De ce nu ni se dezvăluie adevăratele împrejurări în care s-a produs tragedia copilului din Parcul Tei? De ce și cum s-a ajuns să se afirme cu atâta convingere că lumea asta e numai a oamenilor? De ce și cine vrea cu orice chip să distrugă armonia inițial perfectă a planetei? Cred că după o zi în care am fost un cățel cu ochi senini și întrebători, cu iubire și devotament, cu mirare la tot ce e-n jur și cu o rangă în cap sau cu blana arzând, știu sigur că, la sfârșitul zilei, n-aș mai vrea să redevin vreodată om.”

Despre fericire

Îmi spune că violența, agresivitatea, sărăcia și prostia o fac nefericită. Are ochii umezi, deși nu e o plângăcioasă.

Încerc să schimb atmosfera și o întreb ce o face fericită. ”Mă face fericită copilul meu, – mărturisește Roxana Guttman – mama mea, care ne susține și ne ține pumnii la fiecare spectacol sau examen, ”ferma” noastră de animăluțe, două pisici și un cățel, iubirea și devotamentul necondiționate, pe care ni le arată de când ne știm, bieții câini maidanezi, pentru statornicia sentimentelor lor (de care omul nu e în stare!). Sunt fericită pe scenă, în parc, când ninge, când vin Sărbătorile, când beau cea mai bună cafea de la ”tonomatul” din holul Teatrului Evreiesc. Sunt fericită și recunoscătoare pentru viața asta, cu bune și rele, pentru că știu că reprezintă șansa mea la evoluție. Șansa mea de a învăța să înțeleg, să prețuiesc și să iubesc tot ce mă înconjoară.” Fiica Roxanei, Naomi, licențiată în teatrologie (UNATC), e un talent polivalent. Naomi este bucuria supremă a Roxanei: ”Ca mamă, cred că trăiesc cea mai mare provocare. Aș vrea să-i pot oferi copilului meu șansa de a trăi într-o lume mai bună, șansa de a fi fericită, iubită și respectată. Șansa de a învăța din greșelile mele și de a nu le repeta. Și, dacă mă gândesc bine, cred că pot. Știu că se va întâmpla tot ce-mi doresc cu ardoare. Spre deosebire de mine, copilul Naomi e mult mai organizat și mai determinat. E, toată, un suflet de artist hărăzit cu multe talente (pian, actorie, scris…). O admir pentru dorința și puterea de a explora mereu ceva nou. Mă trezește de multe ori la realitate din norii mei de visare și mă motivează cu idei de proiecte. Ne susținem, ne criticăm, ne lăudăm reciproc, suntem deja o echipă. Mai presus de toate, ne iubim cât toate planetele (cum spunea Naomi când era mică) și încercăm, amândouă, să nu pierdem niciodată copilul din noi.”

Despre teatru

Am văzut-o în roluri memorabile, la Teatrul Evreiesc de Stat, la Opera Națională din București, la Teatrul Luni de la Green Hours. Am văzut-o în filme, în roluri mari și mici. Roxana Guttman e genul de actriță care îți confiscă toată atenția, chiar dacă stă ascunsă după decor și îi are ca parteneri de scenă pe cei mai sacri dintre monștrii sacri. Și e încântată că Teatrul Evreiesc de Stat cunoaște un reviriment spectaculos de când Maia Morgenstern a preluat conducerea: ”În ultimii 20 de ani, de la ”Dibuk” încoace (regia: Cătălina Buzoianu), TES n-a mai participat cu niciun spectacol în Festivalul Național de Teatru. Și iată că, anul acesta, avem un motiv de mândrie: ”Yentl” – regia: Erwin Șimșensohn – un spectacol pe care eu am pariat, e selecționat! Tot ”Yentl” a participat în luna august la Festivalul de Teatru de la Varșovia, a cărui ediție de anul acesta a fost dedicată lui Isaac Bashevis Singer. Fără modestie, a fost un succes real. Acest spectacol este primul proiect inițiat de Maia Morgenstern ca director al TES și a reamintit tuturor că teatrul nostru există! Și există cu spectacole foarte bune.”

Aici ne-am oprit și am trecut la trimiterea unor mesaje către toți oamenii buni pe care îi cunoaștem și care ar fi putut să adopte pisoiașul. Până la urmă, l-a ”înfiat” Cristina, o fată micuță, cu un suflet uriaș. Am publicat acest interviu astăzi, pentru că pe 4 octombrie, în țările civilizate se sărbătorește Ziua Internațională a Animalelor. Din păcate, în România, acestă zi se ”celebrează” prin uciderea câinilor. Bine că există și oameni care mai reduc din numărul victimelor aflate în lagărele de exterminare numite ”adăposturi”.

Gabriela Hurezean

Fotografii: arhiva TES, oglinzideargint.ro

Există o prejudecată cum că marii actori sunt cu capul în nori și le lipsește cu desăvârșire talentul pentru cele lumești, cum ar fi, de pildă, managementul unei instituții de cultură. Iată că directoratul Maiei Morgenstern la Teatrul Evreiesc de Stat infirmă categoric o asemenea concepție.

Suflet de bărbat în trup de femeie

Intertitlul de mai sus nu se referă la doamna director (deși are, și domnia sa, destulă bărbăție) ci la Yentl, personajul creat de Isaac Bashevis Singer, scriitor premiat cu Nobel pentru harul său, dar și pentru curajul și umorul cu care a abordat subiecte tabu. Afirmația sa ”Credința în Dumnezeu e la fel de necesară ca sexul” a stârnit oroare în rândurile majorității pudibondo-bigote. În 1950, când Singer a publicat proza scurtă ”Yentl”, a vorbi despre travestiți sau lesbiene era un lucru rușinos și de-a dreptul condamnabil. Dramatizarea pe care Bashevis Singer a făcut-o împreună cu Leah Napolin conferă parcă și mai multă substanță poveștii despre Yentl, fata cu suflet de bărbat.

Pentru că nu poate accepta condiția femeii așa cum este impusă de tradiție (cârpit ciorapii bărbatului, gătit, făcut copii), Yentl încalcă regula  care interzice femeii instruirea și, travestită în băiat, cu un nume nou, Anschel, se duce la școală să studieze Tora. Curând, va afla că obiceiul de a se îmbrăca în hainele tatălui nu era generat doar de setea ei pentru învățătură. Yentl, devenită Anschel, student la Ieșiva, se va îndrăgosti în egală măsură de colegul Avigdor și de sfioasa Hadass.

Distribuție monolit, decor pe măsură

Cel care a montat spectacolul ”Yentl” pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București este Erwin Șimșensohn (cunoscut mai mult ca actor) având un ”complice” de nădejde în scenografa Alina Herescu. În prelungirea scenei se află un fel de catwalk/peninsulă, care ajunge până aproape de mijlocul sălii. Astfel, personajele pot avea aparté-uri cu publicul, pentru a relata fapte care nu s-au întâmplat pe scenă. În rolul titular, Alexandra Fasolă oferă o surpriză de proporții. Parcurgând călătoria inițiatică, în cursul căreia Yentl se descoperă pe sine, tânăra actriță oferă o impresionantă demonstrație de virtuozitate. La început, e jucăușă, inocentă, fragilă, pentru ca, pe măsură ce Yentl se transformă în Anschel, să i se schimbe și vocea, și atitudinea, până și mersul, devenind un adolescent credibil și cuceritor, apoi un adult cu puseuri de sarcasm. Colegul de la Ieșiva, Avigdor, în versiunea lui Darius Daradici, este un june viril, însetat de sex, gata să se însoare cu prima femeie care îi pică la îndemână și care știe să își ascundă latura sensibilă, romantică.

Hadass este întruchipată de Iolanda Covaci: o făptură diafană, pură, dar care visează la iubire. Ecuația este una în care erotismul e factorul de bază: Anschel/Yentl se îndrăgostește de Avigdor și de Hadass. Avigdor o iubește pe Hadass dar se simte puternic atras și de Anschel/Yentl. Hadass e îndrăgostită de amândoi. Încrengăturile acestui ciudat triunghi sunt sugerate subtil, cu mult rafinament, prin simboluri ușor descifrabile, chiar și pentru spectatorul fără experiență în decriptări. Dar ceea ce impresionează în primul rând la acest spectacol este modul în care marii actori ai teatrului îi țin, pur și simplu, pe palme, pe actorii tineri, aflați la început de drum.

Maia Morgenstern interpretează cu nerv și pasiune un rol mic, Frumka (mama Hadassei). Roxana Guttman este Yashna, femeia care știe tot și care îți acaparează atenția chiar și atunci când se află în plan îndepărtat și se strâmbă după ce a băut ceva. Rudy Rosenfeld joacă două roluri (Treitl, Rabinul) reduse ca partitură, dar bine definite. Eugenia Brenda este admirabilă în rolul Peshei, după cum și mama acesteia, în intepretarea Mirelei Nicolau, are haz și savoare. La fel, Natalie Ester face din Nechele un personaj pitoresc, amuzant. Am urmărit cu atenție momentele când pe scenă se aflau 18 actori, aproape toată distribuţia. Deși acțiunea era focalizată într-un anumit punct, toți ceilalți își jucau rolurile ca și cum ar fi fost personaje principale. De aceea, își merită aplauzele cu prisosință și Cornel Ciupercescu, Nicolae Călugăriţa, Mihai Ciucă, Mihai Prejban, Nicolae Botezatu, Cristina Cârcei, Veaceslav Grosu, Marius Călugăriţa, Mircea Dragoman, Anka Levana, Mircea Drâmbăreanu, Cristina Pleşa şi fetiţa Dara Ştefania Ioviţu. Pe scurt, Erwin Şimşensohn a reuşit ceea ce şi-a propus: un spectacol curat, coerent, bine articulat și, nu în ultimul rând, foarte captivant.

Gabriela Hurezean