Premieră la Teatrul Excelsior: ”Metamorfoza” lui Kordonsky – resemnare sau mântuire?
Când viața te face să te simți gândac, nu-ți rămâne decât să te faci de-adevăratelea gândac. Unul sau mai mulți gândaci. Da. Câte unul pentru fiecare stare care te nimicește. Gândacul frică, gândacul iubire, gândacul deznădejde, gândacul neputință, gândacul silă, gândacul revoltă, gândacul epuizare, gândacul durere, gândacul resemnare…
N-ai nevoie de elitre lucioase pentru a fi gândac. Ajunge să nu mai contezi pentru nimeni. Nici măcar pentru tine. Aceasta este ideea pe care am descifrat-o recitind nuvela lui Franz Kafka, ”Metamorfoza”. Se pare că la fel a citit și regizorul Yuri Kordonsky, care a precizat din capul locului că spectacolul decurge dintr-o adaptare, nicidecum dintr-o dramatizare. Altfel spus, își propune să ne arate cum se citește cel mai bine povestea lui Gregor Samsa, comis voiajorul obosit și plictisit, care se transformă în gândac. Pe măsură ce transformarea se acutizează și reacția familiei se ostilizează, gândacul se multiplică în toate stările care îl mistuie. Cu cât singurătatea se adâncește, cu atât ego-ul se multiplică în alte și alte irizații. L-am auzit pe regizor vorbind despre modul desăvârșit în care actorii din distribuție se susțin unii pe alții, despre impresionanta coagulare a echipei. Fapt ilustrat cu asupra de măsură de cei cinci actori care îi dau viață lui Gregor Samsa: Marius Turdeanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță.
Cinci stări – o singură entitate, în care Marius Turdeanu interpretează magistral apoteoza insectificării. Eram la curent cu virtuozitățile sale în materie de expresivitate a glasului și a chipului (doar îl aplaudasem pentru Monstrul din ”Șapte minute după miezul nopții”, minunăția lui Bobi Pricop), dar în ”Metamorfoza” aduce, în plus, dovada cea mai concludentă că este (și) un maestru al mișcării scenice. Gândacul Gregor se târăște, tremură, se urcă pe pereți, se pietrifică și dansează precum focul eliberat. Și, mai presus de toate, transmite emoție. Te copleșește fără drept de apel, în relație confluentă cu toți colegii de scenă.
Mihaela Trofimov este mama care oscilează dramatic între iubire și silă, între oroare si dorința de a nu-și vedea fiul ucis. Este femeia care a trăit dintotdeauna exclusiv pentru familia ei, răbdătoare și supusă. În rolul tatălui, Bogdan Nechifor investește o anumită resursă de umor, pe care puțini i-o pot distinge, pentru că este foarte fină. Avem și umor fățiș, pe care Servitoarea (Dana Marineci) îl livrează fără cusur, în relația cu Samsa gândac. Sensibilă, discretă, Oana Predescu o întruchipează pe Grete, sora care, sufletește, e alături de fratele său, împărtășindu-i suferința. Prezențe burlești, care atenuează întrucâtva tragismul greu al poveștii, Administratorul (Mihai Mitrea) și cei trei chiriași (Dan Clucinschi, Dragoș Spahiu, Ovidiu Ușvat) sunt personaje ce par decupate din desenele lui Florin Pucă. Sau din filme cu turiști japonezi.
Geamantanele chiriașilor sunt depozite de imprevizibil, generând scamatorii de un comic irezistibil. Scenografia Oanei Micu, în simbioză perfectă cu viziunea regizorală, compune microuniversul familial și nucleul straniu în care se derulează drama lui Gregor Samsa. Starea de prizonier în propriul trup este exprimată prin semne specifice pușcăriașilor. Urcatul pe pereți este rezolvat prin detalii tehnice care te cam țin cu sufletul la gură. Amănunte migălite cu atenție – de la gaura din ciorap, la scaunul din tavan – definesc cu precizie farmaceutică lumea și atmosfera. La fel cum sound design-ul lui Andrei Doboș, alcătuit din sonorități obsesive: ticăitul ceasului, răpăitul ploii, celebrul Adagio al lui Albinoni, izvorât din vioara Gretei.
Face diferența între lumini, umbre și penumbre rafinatul lighting design al lui Cristian Șimon. Merită aplauze și Vasea Blohat & Șerban Suciu (asistenți regie), Miruna Rădulescu (asistent scenografie), Camelia Moroianu (producător delegat). O echipă care vibrează în armonie deplină, alături de Yuri Kordonsky, cel care orchestrează inconfundabil acest oratoriu, al cărui final rămâne deschis. Tu, spectatorul, ai latitudinea de a alege între resemnare și mântuire.
Nu pot încheia înainte de a-mi exprima revolta și protestul față de atitudinea mizerabilă a întregii clase politice în raport cu tot ce ține de viață spirituală. Îndepărtarea lui Vlad Cristache de la conducerea Teatrului Excelsior, deși rezultatele sale sunt de domeniul excelenței absolute, nu ține doar de incompetența ”experților” de la primărie, ci și de ticăloșia cea mai joasă și cea mai clară. E bine că ieșim în stradă pentru a face curățenie în justiție, dar n-ar strica să ne pese și de starea culturii. Altfel, o să ne gândăcificăm și noi. De tot.
Dacă vreți să vedeți ”Metamorfoza”, trebuie să aveți răbdare, pentru că spectacolul e sold out până în februarie.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Volker Vornehm