Revistă de înnodat sinapse

Piersic cel Tânăr lovește din nou

killing-time-659112l

A stat un pic în turnul de fildeș (timp în care a scris două cărți minunate, ”Opere cumplite” și ”Romantic Porno”), apoi a coborât din nou pe platoul de filmare pentru a-și pritoci al treilea lungmetraj, ”Killing Time”. Florin Piersic cel mai tânăr (că ”junior” e deja caraghios, la cei 45 de anișori ai săi) se dedă la o nouă poveste cu umor inteligent și negricios, așa cum ne-a obișnuit cu filmele anterioare, ”Eminescu versus Eminem” și ”Fix Alert”. Regizor, scenarist și interpret, Piersic cel T ne arată cam despre ce ar putea conversa doi virtuozi ai killăritului, în timp ce își așteaptă victima, într-un apartament. Pe măsură ce ținta întârzie să apară, polemica dintre cei doi se întețește. ”Killing Time” este o producție independentă Kinosseur Productions și Elefant Films și va avea premiera pe post de mărțișor mai ciudat, fix pe 1 martie. E bine de știut că, alături de Florin Piersic cel T, mai joacă în film Cristian Ioan Gutău, Daniel Popa, Olimpia Melinte și Florin Zamfirescu. Filmul a fost prezentat în premieră națională anul trecut, la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Tot în 2012 a fost proiectat în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia – Free Spirit Competition.

 

Gabriela Hurezean

 

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS