Corneliu Porumboiu a făcut o ”Comoară” de film!
E îngrozitor de greu să scrii despre lucrurile care îți plac tare, tare de tot. Cred că așa se simte un chirurg când trebuie să-și opereze mama. Sau copilul. Parcă, deodată, cuvintele se demonetizează, se împrăștie, se ascund. Despre două dintre filmele lui Corneliu Porumboiu mi-a fost greu să scriu: ”A fost sau n-a fost” și ”Polițist adjectiv”. Iar acum, în această uimitoare ”Comoară”, regăsesc exact ceea ce am apreciat în cele două creații mai sus amintite.
Nu cred să fi văzut vreodată o secvență mai comică decât talk show-ul din ”A fost sau n-a fost”. Dincolo de spumoșenia dialogului, e incredibil cât umor de maximă subtilitate se poate stoarce din câteva bucăți de hârtie. Același gen de umor revine acum în ”Comoara”, izvorând din talk show-ul lui Liviu Mihaiu despre Roșia Montană, din miorlăitul răzleț al detectorului de metale, din privirea șefului de la primărie, din shopping-ul lui Costi la magazinul de bijuterii, din apariția unei mașini de-ale Poliției, din trimiterile la istorie sau, pur și simplu, din săpatul unei gropi. Adânci.
Dar dacă în ”A fost sau n-a fost”, Corneliu Porumboiu a avut aliați din elita actoriei profesioniste – Teodor Corban, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu – în ”Comoara” are un singur actor celebru – Toma Cuzin și încă unul, foarte bun, dar nu îndeajuns de cunoscut – Adrian Purcărescu. Celelalte roluri de întindere sunt încredințate unor amatori. E drept, amatori care dau lecții multor profesioniști… Toma Cuzin a recunoscut la întâlnirea cu jurnaliștii că nu i-a fost deloc ușor să joace alături de soția sa, Cristina, și de fiul lor în vârstă de 6 ani, Nicodim. Dar și-a făcut griji de pomană. Cristina Toma este minunată în toate secvențele de ”consiliu familial” în legătură cu diverse chestiuni: împrumutul de la tata socru, băiețelul care le bate copilul, eventuala comoară văzută prin negurile istoriei. Cât despre Nicodim, eclipsează tot, ca orice copil talentat care joacă alături de adulți.
Ceea ce impresionează în cazul acestui film, ca și în al celorlalte două cu care se înrudește, este simplitatea care te face din prima să te simți familiar cu personajele. Pentru Corneliu Porumboiu, subtilitatea nu înseamnă filosofii contorsionat – sofisticate, ci mesaj direct, expus tacticos, limpede, cuceritor. Pentru Costi (Toma Cuzin, absolut atașant) două lucruri sunt importante pe lumea asta: să fie cinstit și să-și facă băiețelul om. Alin învață de mic că nu trebuie să-i răspunzi prin violență celui care te tratează cu violență (în cazul nostru, băiețelul bătăuș de la școală), ajunge doar să-l apuci de mâini și să-l imobilizezi. Nu întâmplător, cartea pe care o preferă și tatăl, și fiul este ”Robin Hood”. Păstrarea prestigiului patern în ochii copilului este, de fapt, principalul motiv care îl face pe Costi să nu renunțe la căutarea comorii, chiar și atunci când ceilalți doi par să depună armele. Mă rog, detectorul de metale și cazmaua.
La ”Polițist adjectiv” mă trimit cadrele specifice lui Porumboiu, filmate în interioare (acasă la Costi, în biroul de la Primărie, la sediul Poliției din sat) dar și picturalitatea frustă și, în același timp, misterioasă a curții, a grădinii și a celor două case decrepite, care au aparținut strămoșilor lui Adrian. Cel care trăiește cu convingerea că străbunicul lui a îngropat în grădină o comoară. Acea comoară care ar putea să împiedice banca să-i scoată apartamentul la mezat. Adrian Purcărescu este atât de firesc în interpretare, încât pare să-și joace propriul rol. Și, probabil, chiar o face, din moment ce la baza scenariului scris de Corneliu Porumboiu stă chiar povestea lui Purcărescu și a unui documentar neterminat despre comoara lui (în realitate, deocamdată, imaginară…). În mișcarea, la început geometric exactă, apoi browniană, a celor doi vecini, Costi și Adrian, se intercalează traiectoria lui Cornel, specialistul în detectarea metalelor.
Corneliu Cozmei, fost cadru militar, actualmente mânuitor al detectorului de metale, este magistral! Cornel are aerul ăla de importanță condescendentă, dezabuzată și ușor țâfnoasă a meșterilor, indiferent că sunt electricieni, instalatori, zugravi sau ”detectivi” de metale. Deși nu face niciun giumbușluc, nici bancuri nu povestește, am stat cu gura până la urechi în tot intervalul de timp cât Cornel a plimbat detectorul prin peisaj. Nu mai puțin amuzante sunt caracterele episodice: șeful lui Costi (Florin Kevorkian), Dan Chiriac (hoțul Lică), Marius Coandă și Ciprian Mistreanu (polițiști), Iulia Ciochină (vânzătoarea din magazinul de bijuterii) ș.a. Cheia umorului inimitabil din filmele lui Corneliu Porumboiu ar putea fi definită chiar printr-o afirmație a sa: ”Toate personajele mele seamănă cu Buster Keaton”. Pentru cei care s-au născut mai recent și nu sunt la curent cu galeria marilor actori comici ai filmului mut, voi aminti că Buster Keaton a fost un adevărat fenomen, storcea hohote de râs fără să piardă nicio clipă expresia aceea de melancolie nevindecabilă din ochi. La fel, eroii lui Corneliu Porumboiu sunt cât se poate de serioși, indiferent cât de hazlie este situația.
Își merită vorbele bune și aplauzele și Mihaela Poenaru (scenografie), Monica Florescu (costume) și Tudor Mircea, semnatarul imaginii aflată în deplină armonie cu spiritul porumboian. ”Comoara” e comedie blândă, cu happy ending. Soarele de la sfârșit strălucește, dar nu orbește. Tare mult mi-a plăcut filmul ăsta. Mergeți neapărat să-l vedeți!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Adi Marineci