Revistă de înnodat sinapse

La Finca, Alioli – un paradis al părinților cu odrasle mici

IMG_0808

Tulburată de propria mea zgripțuroșenie când vine vorba de recenzare a spațiilor de relaxare, m-am hotărât să povestesc și de bine. Când e cazul.

Ca proaspăt părinte, transmutat brutal din starea de agregare molcuț-relaxată a tânărului fără responsabilități, în cea a adultului plin ochi de îndatoriri preponderent familiale, am descoperit că și-n puținul timp liber de care dispun n-am încotro s-o apuc. Majoritatea spațiilor în care adulții pot bea o cafea, mânca și emite în liniște păreri competente despre situația grecilor, sunt fie complet nepotrivite pentru un copil, fie gândite la mișto. Astfel că-ți comanzi tu sucul la masă, dar de băut îl bei lângă trambulina prin plasa căreia odorul poate plonja aiurea, unde nu mai e nici moale, nici bun de țopăit. Sau lângă toboganul răpciugos și plin de cuie. Sau lângă boschețeii numai buni de julit genunchii. Nu e bine. Ba chiar e ceva mai nasol decât în parc, unde, măcar, mergi gratis.

IMG_0807

În căutările mele pline de lehamite și depresie sufletească, convinsă fiind că până la grădinița puștiului o să mă transform, din ființă socială, în neanderthaliana care, când vrea sticla cu apă, o cere cu “ngâ!”, nu cu “dă și mie, te rog frumos”, în căutări, așadar, am nimerit într-un mini-rai central. Umbră, mâncare bună, angajați prietenoși care apar atunci când trebuie, și dispar când n-ai chef să se prindă nimeni, după privirea ta sticloasă, de când n-ai mai mâncat ceva bun, ca omul, așezat la masă. Locul de joacă e în buza mesei, dacă te așezi chiar lângă, și tot aproape rămâne, chiar dacă prinzi ocupat la scaunele de VIP parent și te așezi la următoarele mese.

IMG_0805

 

Jucării sunt destule încât un terorist ca băiețelul meu să-și facă de lucru minimum o oră (dar și mai mult, dacă are companie la joacă). Totul e babyproof, n-am descoperit vreun posibil pericol cât am stat acolo. Imediat după ce am ajuns, o angajată l-a însoțit pe Luca la locul de destrăbălare, unde i-a șters și reîmprospătat arsenalul de scandal (jucării, tobogan și alte obiecte la care nu vă pricepeți voi). Mâncarea a venit repede și a fost bună. Răcoarea de pe terasă și muzica la fel. Despre La Finca, Alioli, v-am povestit, dragii babei, astăzi (http://www.alioli.ro/lafinca.php). Textul n-a fost plătit, e strict un semn de recunoștință că mai există și astfel de spații, din care să pleci cu fruntea descrețită, în timp ce din boxe se aude Hozier.

Text și fotografii: Alexandra Petrescu

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS