Revistă de înnodat sinapse

Premieră la Teatrul de Artă: ”O noapte pe dos” sau arta războiului la pești

marcela 2

La spectacolul ăsta se râde mult, chiar dacă autorul piesei, Xavier Durringer, nu povestește despre lucruri de râs. Din acest punct de vedere, aș așeza ”O noapte pe dos” în același sertar cu ”Voyeur”, un alt spectacol foarte bun de pe afișul micului Teatru de Artă din București. Evident, hazul este conținut și în viziunea regizorală a lui Tudor Țepeneag, care spune povestea fără accente patetice, cu ironie duioasă și fără elemente șocante, căutate de dragul succesului ieftin.

marcela 9

Într-o seară, o prostituată primește un client. Banal. Cât se poate de banal. La prima vedere, avem o prostituată clasică și un client așijderea. Cu sensibilitate și rafinament, Marcela Motoc își colorează personajul în nuanțe uneori calde, alteori – reci, în funcție de stările Lolei. La început, își tratează clientul cu solicitudine profesională: frivolă, directă, metodică, grăbită să scape cât mai repede. Dar ce te faci când ”musafirul” tăntălău nu vrea să mai plece și descoperi, într-un târziu, că nu sexul plătit îl interesează, ci cu totul și cu totul altceva? Aceasta este provocarea la care actrița răspunde cu brio, utilizându-și mijloacele de expresie gradat, cumva în progresie geometrică.

marcela 1

Impecabil acordat cu personajul este și George Constantinescu, în rolul clientului. Bărbatul acesta este genul pe lângă care treci fără să-l observi. Cu fața aia ”de prăpădit” e chiar de mirare că a avut curajul să viziteze o prostituată. Timid, stânjenit, picat din lună, simțindu-se ”ciudat pe interior” (ah, minunat ai tradus piesa, Marcela Motoc!), nici n-ai zice că ascunde secrete stupefiante. Pe măsură ce trama avansează, descoperim câte o frântură din identitatea lui. Pescar amator, dezvoltă o filosofie a resemnării: ”Peștii se zbat și se luptă, dar până la urmă se lasă.”

marcela 7

Nici Lola nu e departe de concepția lui. Știe să facă diferența între ”bucățelele mici și murdare de dragoste” și ”dragostea aia mare, care se lipește de tine ca un frate siamez”. E convinsă că va trebui să se mulțumească doar cu bucățelele mici și murdare. De dragoste. De viață. Și cu secretele ei dureroase, pe care nu are cu cine să le împartă. Piesa lui Durringer e despre jocul aparențelor și al prejudecăților, despre ciobul ăla mic și strălucitor de suflet, care rămâne intact, indiferent cât ai da cu el de toți pereții, indiferent cât de adânc te-ai prăbuși, despre disperare și speranță, despre nebunia destinului. Despre oameni care împărtășesc sau nu arta războiului la pești.

final

Fără cea mai mică intenție de a șoca sau a face revoluție în teatru, Țepeneag, Motoc și Constantinescu (împreună cu scenograful MC Ranin) înscenează o întâmplare cât o viață, relatată firesc, fără artificii patetice. De unde și emoția pe care ți-o transferă. Și bucuria.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Dan St. Andrei

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS