Oxygenul nuferilor din ”lacuri cu noroi”
Da, așa zice Lucian Blaga. Că numai în lacuri cu noroi cresc nuferi. Ivan Vîrîpaev este de aceeași părere, deși aș putea să pariez că habar n-are cine e Blaga. Piesa lui, ”Oxygen”, chiar despre asta vorbește: despre iubirea care experimentează răul, asumându-și-l pe deplin și, astfel, învingându-l. S-au emis ceva bălării despre puritatea de basm a iubirii din această poveste, dar cei care au văzut doar atât s-au rezumat, probabil, să urmărească dansul și muzica, nu și cuvintele lui Vîrîpaev. Nu și micul zâmbet ironic din spatele efuziunilor romantice. N-are nimic pur/angelic iubirea paroxistică, iubirea aceea mistuitoare, pentru care ești gata să faci și să suporți orice. Iubirea pasională pe care o urmezi, chiar dacă nu ești sigur că mergi în direcția bună.
La fel ca în ”Iarna” lui Jon Fosse, cei doi eroi ai poveștii sunt prinși în căsnicii nefericite, sufocante. Amândoi sunt în căutarea iubirii eliberatoare, care ar putea să le aducă oxigenul necesar supraviețuirii. Dar, spre deosebire de îndrăgostiții lui Fosse, care își ratează șansa, cuplul lui Vîrîpaev merge până la capăt. Căci, ”dacă ajungi în pană gravă de oxigen, nici banii, nici rețetele medicale, nici măcar moartea nu vor putea ține în frâu setea de frumusețe și de libertate care te va cuprinde…”. Plămânii dansează, fericiți, duși de euforia oxigenului, dar bărbatul amintește, așa, în treacăt, că ”iubirea dementă se demonstrează cu drujba”. Sau cu lopata. Sau cu trupul îngropat în grădina de legume.
Antoaneta Cojocaru este femeia Sașa, o exponentă a lumii bune din Moscova, rafinată și gingașă, vulnerabilă, dar puternică, în același timp. E ”proprietatea” unui mascul, probabil bogat și, cu siguranță, violent. Dragostea pe care i-o oferă bărbatul Sașa o face, efectiv, să zboare (din nou, admirabile capacitățile de dansatoare ale actriței!). Sugerată cu finețe, apare și îndoiala: Oare, cum va trăi ea, obișnuită cu viața intensă a Moscovei, acolo, departe, în urbea mică și rece, în care o va duce bărbatul adorat? El, bărbatul adorat, e gata să facă orice pentru ca femeia adorată să fie a lui. În interpretarea lui Daniel Pascariu (bas-bariton, actor la Opera Comică pentru Copii), Sașa reprezintă genul de bărbat a cărui îmbrățișare e cât o patrie, un acasă infinit, cald și luminos. Cântă de te seacă la inimă și este ceea ce în balet se numește un minunat ”ridicător”. Dincolo de oxigenul din plămâni, brațele lui sunt cele care o ajută pe Sașa/Antoaneta să zboare. Dar extazul, poezia, feeria au niște rădăcini înfipte în nisipuri mișcătoare, întunecate, necunoscute. Și acesta este marele curaj al celor doi: se scufundă fericiți în iubire, fără să le pese de ceea ce va urma, de prețul pe care ar putea să-l plătească, de lumea mare pe care o părăsesc pentru a se retrage în microcosmosul pasiunii care îi leagă.
Cei doi actori se livrează cu atâta intensitate personajelor, încât ai senzația că îți spun propria lor poveste. O poveste izvorând din cele 10 porunci, în care mulți dintre noi s-ar putea recunoaște. Spectacolul ”Oxygen” se joacă la Teatrelli (Piața Lahovary) și este un concept de Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu. Scenografia: Ileana Zirra. Costume: Laura Hîncu. Proiecții video: Sineira Studio. Următoarele reprezentații vor avea loc în 27 ianuarie și 1 februarie. Rezervați-vă locurile din timp, sala de la Teatrelli e foarte mică!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Vlad Eftenie