Premieră la TNB: Infractori, de la Nora la Dora
Primul lucru care mi-a plăcut frenetic la ”Noii infractori”, cea mai recentă premieră a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București, a fost lumina (light design: Chris Jaeger). După o serie de spectacole – la alte teatre – în care iluminarea scenei a fost atât de… intimă încât friza orbecăiala, în sfârșit, am putut să vedem (fără eforturi oculare) și actorii, și decorul. Mi-a mai plăcut, apoi, bunica Anca – o creație impresionantă a Alexandrinei Halic. Această băbuță senilă, care vrea mereu să plece de acasă și care apare în momentele cele mai nepotrivite, conține cea mai mare doză de umor în comedia scrisă de Edna Mazya și regizată de Ion Caramitru. Nu face giumbușlucuri, nu debitează bancuri, nu arată ridicol, dar e suficient să traverseze scena și publicul râde pe rupte.
Aceeași simplitate a profesionistului adevărat conferă greutate venerabilului Șlomo, interpretat de Alexandru Hasnaș. Ceilalți parteneri de afaceri ai eroinei principale, Șimșon (Daniel Badale) și Un client (Mihai Verbițchi) suferă de o anume îngroșare caricaturală, mai mult ridicolă decât amuzantă. Sigur că publicul care merge la teatru strict pentru a se relaxa râzând îi va adora! Ușor schematice – dar salvate prin talentul celor trei actrițe – sunt ”elevele de la școala de gătit” a doamnei Dorina. Naomi (Ileana Olteanu) – studentă la ASE, Sigal (Diana Sar) – mamă singură, care își crește bebelușul cum poate, Miki (Cosmina Olariu) – o timidă sperioasă, încercând să scape de complexe și prejudecăți. Toate trei la fel de energice, expresive și grațioase (coregrafia: Florin Fieroiu). Într-un efort artistic vecin cu eroismul, capul de afiș al spectacolului, Virginia Mirea, conferă consistența necesară unui personaj configurat destul de ambiguu din scriitură.
Dorina trăiește ”în cea mai frumoasă casă din Tel Aviv”, dar se confruntă cu veșnica lipsă a banilor. O fisură logică în textul Ednei Mazya. Dat fiind faptul că amândoi copiii ei sunt adulți și au zburat demult din cuib, Dorina ar putea locui cu soțul ei (Andrei Finți) și cu bunicuța plimbăreață, într-o casă mai mică, huzurind copios pe banii câștigați din vânzarea locuinței actuale. La un moment dat, la fel ca Nora lui Ibsen, face lucruri nu tocmai kosher, pentru a asigura astfel liniștea soțului orgolios și mult prea încrezător în forțele proprii. Numai că, odată prins gustul banului, setea se intensifică, iar scopul care scuză mijloacele pălește. E ”mișcarea greșită care nu te lasă să te întorci la șoseaua principală”, cum spune Dorina în micul discurs introductiv și educativ (care, după gustul meu, putea să lipsească). Sigur că banii omoară scrupulele, dar teza ar fi meritat o tratare ceva mai hotărâtă, căci, așa cum e scrisă piesa, oscilând între perspectiva dramatică și cea comică, rămâne mai degrabă în zona vodevilului cu tendințe moralizatoare.
În decorul fastuos, operă a Florilenei Popescu Fărcășanu, îi mai putem vedea pe Silviu Biriș (Ylai), Afrodita Androne (Sarit), George Piștereanu (Haim), Teodora Mareș (Bambi) oferind interpretări corecte, cuminți, dar lipsite de strălucire. ”Noii infractori” de la Naționalul bucureștean este un spectacol montat în stilul cel mai tradițional, curat, lucrat cu migală, fără grețuri metafizice și fără abateri stilistice care ar putea oripila publicul iubitor de teatru clasic. În schimb, spectatorului profesionist nu-i oferă acel ALTCEVA care să-l facă memorabil prin desprinderea din contingent. Este exact genul de spectacol care se bucură de succes la publicul majoritar. Și, la urma urmei, de ce să nu primească, și el, ceva pe gustul lui?
Gabriela Hurezean
Fotografii de Florin Ghioca