Premieră la Teatrul Excelsior: Vivien Leigh, gloria și nefericirea
În viața reală, Lamia Beligan nu seamănă cu Vivien Leigh. Nu seamănă deloc! Lamia e Lamia, Vivien a fost și rămâne Vivien. Două actrițe, două personalități puternice, inconfundabile. Dar, uluitor, la nici cinci minute de la începutul spectacolului, ai impresia că Lamia Beligan e Vivien Leigh. În toate detaliile, inclusiv cele fizice. Rareori am văzut actrițe cu o asemenea capacitate de transfigurare, o asemenea cuprindere în sine, până la ultima fibră, a personajului. Am urmărit-o în multe spectacole și am convingerea că, da, acesta este textul pe care îl căuta Lamia Beligan, ”așa cum caută câinele iarba de leac” (expresia îi aparține). Nu întâmplător, piesa a fost descoperită de tatăl ei, Radu Beligan, al cărui fler în alegerea celor mai bune texte n-a dat greș niciodată. Și nu întâmplător, piesa a fost montată de Liana Ceterchi, regizor de mare rafinament, onorată de protagonistă cu titlul de ”Călăuză”. Astfel, ”Vivien Leigh – ultima conferință de presă” formează o trilogie alături de alte două spectacole memorabile, regizate de Ceterchi, ”Zelda” și ”Mata Hari – dincolo de legendă”. Trei povești despre glorie, nefericire, prăbușire.
Piesa scrisă de Marcy Lafferty reprezintă pentru orice actriță, oricât de mare, o ștachetă pe cât de înaltă, pe atât de riscantă. Vivien Leigh a fost o stea adulată, premiată, ovaționată, bârfită, aplaudată, trădată dar, iată, niciodată uitată. Se spune că a fost diagnosticată cu sindrom maniaco depresiv. Dar poate că nu era decât tristețea aia ucigătoare, care îi rămâne actorului după spectacol, când aplauzele se sting, iar el rămâne singur și gol, în cabină. One woman show-ul Lamiei Beligan parcurge biografia personajului de la începuturile carierei, până la moartea timpurie.
Este tânăra actriță ambițioasă, vivace, inteligentă, pentru care nu există obstacole de netrecut atunci când urmărește o țintă. Jucăușă, insinuantă, ironică și incredibil de talentată, Vivien joacă pe degete producători, regizori, colegi de scenă și de platou. Este femeia eșuată într-o căsnicie plictisitoare. Este îndrăgostita înflăcărată care e gata să riște totul pentru a-l cuceri pe bărbatul dorit (Laurence Olivier) și pentru a rămâne lângă el. În ciuda tuturor prejudecăților și cu orice sacrificii. Este superstarul pentru care statuetele primite la Galele Premiilor Oscar nu servesc decât ca opritoare la uși.
Lamia Beligan o aduce în fața publicului pe Vivien Leigh așa cum era văzută la vremea ei: regina teatrului britanic, iubita Hollywoodului, orhideea, pisica siameză etc. Ne povestește cum s-a transformat în nemuritoarea Scarlett O’Hara sau în năvalnica Blanche. Cum s-a documentat în Cartierul Roșu și cum s-a culcat cu necunoscuți, pentru a o înțelege mai bine pe aceasta din urmă. Cum au acuzat-o pudibonzii de pornografie. ”Devii ceea ce joci” – mărturisește Vivien, devoalând una dintre posibilele cauze ale bolii psihice care, împreună cu tuberculoza, i-au măcinat existența. Dar ”amintirea este un paradis din care nu poți fi expulzat”, mai spune ea, rememorând momentele de glorie și de iubire care i-au luminat călătoria prin viață și, poate, chiar clipa stingerii la doar 53 de ani.
Ajutând-o să-și depășească limitele, Liana Ceterchi exploatează la maximum toate dimensiunile marelui talent cu care a fost înzestrată Lamia Beligan. Dincolo de replica rostită, actrița transmite vibrație, emoție, energie, crâmpeie de suflet, printr-un simplu gest, printr-o simplă privire. Dar ceea ce pare simplu ține de o coregrafie complexă, de o corectă descifrare a mecanismelor interioare care declanșează actul artistic. Muzica și inserturile video, inspirat alese, aduc binevenite accente în substanța spectacolului. Lamia Beligan consideră că acesta este cel mai bun rol din cariera sa. Îi împărtășesc părerea. Mergeți la Teatrul Excelsior să vă convingeți!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Steluța Popescu