”Ana, mon amour” – jocul de-a victima și călăul
”În fiecare din noi există un pui din ăsta, de nevroză. Important e să-l recunoști. Dacă ai curaj.” – a spus Diana Cavallioti la conferința de presă de după avanpremieră. Diana Cavallioti a avut curaj să joace rolul titular din ”Ana, mon amour”, deși știa din capul locului că, la conferința de presa, n-o să întrebe nimeni cum a făcut de-a creat un personaj atât de nuanțat, atât de captivant și credibil. Lumea va fi curioasă cum s-a simțit când a jucat, în pielea goală, scene de sex explicit/amănunțit, care au atras interdicția de a vedea filmul dacă nu ești major. Mare scofală! Pentru actor, corpul este un mijloc de exprimare. Cu care nu trebuie să te rușinezi.
Sigur că, uneori, mijlocul de exprimare poate fi superfluu. N-am probleme cu naturalismul în arta filmului, dar nu mi-e foarte clar de ce trebuie spectatorul să contemple penisul lui Toma, în timp ce acesta conversează cu Ana, în pat. Nu resping ideea că, poate, n-am prins eu metafora. Ceea ce știu (tot de la conferință) este că regizorul filmului, Călin Peter Netzer, a frecventat psihologul timp de zece ani, înainte de a se apuca de filmul ăsta. Astfel, a înțeles mai bine atacurile de panică ale Anei și evoluția ei, din punct de vedere psihologic. Diana Cavallioti este minunată în rolul botoșănencei venite la facultate, la București, purtând în bagaj o încărcătură grea de secrete.
Putem doar bănui de unde izvorăște psihoza Anei, dar nu vom ști nimic cu certitudine, pentru că lucrurile sunt privite din unghiul bărbatului îndrăgostit. Iar el nu va avea parte de dezlegarea misterului, oricât s-ar strădui. O va iubi, o va sprijini, o va salva, îi va defrișa calea de la fata simplă, naivă, cu accent moldovenesc, până la femeia sofisticată, cu accentul pierdut pe drum. Dar nu va ști niciodată adevărul, până la capăt. Și va rămâne mofluz. Finalul conține o teză ușor misogină dar, ce să-i faci, există destule femei ingrate pe lumea asta. Mircea Postelnicu (aflat la primul său film) își construiește personajul fără ezitări, surprinzându-i în nuanțe limpezi și îndârjirea, și vulnerabilitatea, și pasiunea, și nesiguranța, și deznădejdea. El este Toma, studentul ciufulit, el este Toma, bărbatul năruit în sine, trist și chel, cu haos în minte și în suflet. Mircea Postelnicu ne oferă un debut notabil. Sunt sigură că mai are multe de spus.
Mai construiesc roluri bine conturate Carmen Tănase și Vasile Muraru (părinții lui Toma), Tania Popa (mama Anei), Igor Caras-Romanov (tatăl vitreg al Anei), Vlad Ivanov (un popă caricatural), Răzvan Vasilescu (un redactor șef tipic!), Ioana Flora și Ionuț Caras (Irina și Bogdan, un cuplu neconvențional). Este sclipitor Adrian Titieni în rolul psihologului bonom, care le-a fumat deja pe toate și nimic nu-l mai miră. Evident, a fost și el la ședințe de psihanaliză, înainte de a ”îmbrăca” personajul.
La conferința de presă s-au pus multe întrebări comice, dar asta mi s-a părut cea mai ilariantă: Dacă părinții lui Toma sunt intelectuali, ce căutau la pupat moaște? Nicio enigmă: Ana fiind gravidă în ultimul hal, înfricoșată și căutând ajutor oriunde se putea, a vrut și la moaște. Iar părinții lui Toma i-au dus cu mașina, că Ana și Toma erau săraci, n-aveau mijloc de locomoție.
Splendidă imaginea captată de Andrei Butică, ingenioase unghiurile din care a filmat, emoționante penumbrele lui rembrandtiene.
Acum, chiar dacă regizorul Netzer se va supăra, conchid că acest film al său nu e de Urs. Nici de aur, nici de argint. Vine tiptil în urma ”Poziției copilului”. În schimb, montajul Danei Bunescu e premiabil în modul cel mai categoric. Felul în care a știut să reașeze piesele de puzzle, decupate în stil postmodern, conferă fluiditate filmului, îi consolidează firul logic și, nu în ultimul rând, îi împlinește spiritul. Nu-ți poți da seama de asta dacă te concentrezi pe acțiune. E nevoie să observi cu atenție trecerile subtile de la un cadru la altul. Am focalizat atât de tare pe acest amănunt, încât nici n-am observat dacă și în ”Ana, mon amour” se mănâncă ciorbă. Tre’ să-l mai văd o dată.
Gabriela Hurezean