Premieră la Teatrul de Comedie – Tudor Chirilă și molima rinocerizării
În România de azi, nici că se putea temă mai nimerită decât cea expusă de Eugen Ionesco în ”Rinocerii”. Care nici măcar nu e o mostră de teatru absurd, pentru că aparține celui mai acut usturător realism. Regia lui Vlad Massaci respectă în proporție de 99% mesajul ionescian (nu spun 100 % pentru că nu mi-a plăcut finalul). Alegerea lui Tudor Chirilă pentru rolul lui Bérenger a fost una cât se poate de inspirată. Pentru că nu e, cum scriu tabloidiștii rinocerizați, doar ”cântărețul Chirilă”, nici juratul popular al unui talent show, ci un actor de esență rară și, aș mai adăuga, un scriitor redutabil. Îl urmăresc încă de când era student și juca subrete în Trupa pe butoaie.
În Bérenger oferă o nouă probă de virtuozitate actoricească. Pentru Bérenger, a nu se supune regulilor stupide este singura regulă acceptabilă. Detestă biroul de învârtit hârtii, unde e nevoit să muncească, dar, mai presus de toate, detestă prostia agresivă. Dincolo de aspectul său oarecum lunatic, rupt de realitate, și de apetitul lui pentru băutură, are o viziune corectă/lucidă asupra lucrurilor. Și își rostește adevărurile fără patimă, în timp ce prietenul lui, Jean, în curs de rinocerizare, începe să împărtășească patetic ”ideologia” rinocerească. ”Rinocerii au o viață a lor.” – zice Jean. Replica lui Bérenger: ”Cu condiția să n-o calce în picioare pe a noastră”. Devenit adept al ”revoluției” (a se citi anarhiei), Jean clamează: ”O să demolăm totul și o să trăim mai bine!”. Bérenger: ”Tu vrei să înlocuiești legea morală cu legea junglei”. Teatru absurd? Zâmbim a plânge? Îmbrăcat neglijent, încălțat doar cu șosete, mâncând niște brânză dintr-o cutiuță, Chirilă este de un firesc remarcabil, evoluând cu nonșalanță de la blazare și absență, la o trezire tot mai brutală, până la instalarea groazei.
Replica de la finalul spectacolului este redundantă și se abate fără rost de la textul lui Ionesco, în care nu găsim niciun fel de porniri eroice. Citez din original: ”Ce să fac? (Se îndreaptă din nou spre diferitele ieșiri, dar apariția rinocerilor îl împiedică să plece. Când ajunge în fața ușii camerei de baie, aceasta e pe punctul de a ceda. Bérenger se repede spre peretele din fund, dă să se lipească de el, dar peretele se prăbușește; se vede, în fundal, strada. Bérenger fuge strigând: Rinocerii! Rinocerii!” Ionesco susține că nu avem scăpare. Și, dacă ne uităm în jur, vedem că nu prea avem motive să-l contrazicem. Deci replica finală, ușor kitsch, n-are rost și falsifică textul ionescian, aducând (mai degrabă) un omagiu activismului civic care îl definește pe Tudor Chirilă. Dar am putea să-l aplaudăm în privat, fără să atentăm la calitatea spectacolului, părerea mea. În rolul amicului Jean, Liviu Pintileasa oferă o imagine eclectică. Are gel în păr, ca Băluță, costum în dungi, ca Becali, și discurs din ce în ce mai asemănător cu al suveraniștilor extremiști. Cu tot amalgamul de aroganță, vehemență, atotștiință, zgomot, Pintileasa alcătuiește, paradoxal, un fel de zid alb, pe care se proiectează cu fidelitate irizațiile fine ale lui Chirilă.
O minunată găselniță regizorală este suprapunerea replicilor dintre Bérenger&Jean și Logicianul (Dragoș Huluba)&Papillon (Lucian Pavel). În timp ce primii vorbesc despre ridicarea moralului prin cultură, ceilalți doi perorează despre pisici. Totul se aude contrapunctic, cu efect amărui amuzant. În dublu rol, Băcăneasa și Doamna Boeuf, Simona Stoicescu impresionează prin capacitatea de a trece cu ușurință de la starea de rățușcă de baie (adorabilă în halatul ăla galben!) la aceea de tragediană greacă, jelindu-și soțul. Par să se simtă bine în roluri și Andreea Alexandru (Daisy), Alin Florea (Dudard, Băcanul), Sorin Miron (Botard, Patronul cafenelei), Mihaela Măcelaru (Gospodina), Domnița Iscru (Chelnerița). O notă specială se cuvine duetului de raisonneuri alcătuit de Lucian Pavel și Dragoș Huluba.
Ceea ce nu mi-a plăcut deloc este decorul lui Andu Dumitrescu. Știu, ceea ce descrie Eugen Ionesco în didascalii este foarte încărcat și foarte scump. Știu, nu sunt bani ”nici cât să trecem strada” (am citat din primarul care dispune de fondurile teatrelor). N-avem încotro, adoptăm minimalismul. Dar nu-l confundăm cu banalitatea îndelung fumată. Am văzut băncuțele alea în nenumărate spectacole, cele mai multe de amatori.
Am plecat de la spectacol zgribulită în jurul unei replici rostite de Daisy: ”Trebuie să ne înțelegem cu ei, să-i înțelegem!” Cum? Cum să te înțelegi cu oameni care nu gândesc? Cum să te înțelegi oameni pe lângă care rinocerii sunt niște ființe drăgălașe? Cum să înțelegi și, mai ales, să accepți mecanismele care transformă oamenii în rinoceri? Mergeți să vedeți spectacolul, poate găsiți niște răspunsuri. Dacă nu, măcar îl găsiți pe Chirilă și-l aplaudați. Că merită. Nu doar pentru acest rol.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Anastasia Atanasoska
One Response to “Premieră la Teatrul de Comedie – Tudor Chirilă și molima rinocerizării”
Excelentă cronică! Bravo! Regret că ajung foarte rar în București și nu știu dacă voi avea șansa să mă bucur de acest spectacol.