Inter arma silent musae?

Poate că vacarmul marilor bătălii acoperă glasul muzelor, dar nu cred că ele au tăcut vreodată. Nici măcar în vremea războaielor la care face aluzie  Cicero. Mai degrabă n-au fost urechi să le audă. Așa și la noi, acum. O tabără se luptă pentru a-și spori bogăția, evitând cumva pușcăria, cealaltă tabără se luptă pentru a-și procura leul necesar pâinii de mâine. Între cele două tabere se strecoară eşalonul subţire al fericiților care ascultă muzele. Pe ei nu-i paște perspectiva costumării în zeghe și, atunci când n-au 1 leu de pâine, își potolesc foamea citind o carte. Sau ascultând muzică. Sau intrând într-o sală de expoziții. Acolo e cald, e liniște și nu costă nimic. Criza economică pare mai rea decât războiul. Înainte de a dispărea cu totul, ziarele s-au ”rentabilizat” renunțând la paginile de cultură. Unele s-au transformat, apoi, în tabloide. Un redactor șef (care nu poate dovedi că a absolvit un liceu) recunoștea că tabloidele sunt pentru proști, iar proștii sunt majoritari. Cu cât mai mulți proști, cu atât mai multă maculatură vândută. Noi nu avem nimic de vânzare. Tot ce oferim e gratis. Și, dacă reușim să deturnăm măcar doi-trei cititori de gugumănii paparățești, înseamnă că am câștigat bătălia. Să fie într-un ceas bun!

Gabriela Hurezean