Love story mioritic pentru dame cu naturelu’ simțitor
N-am nici cea mai mică îndoială că ”Poveste de dragoste” va avea un succes nebun la publicul… sensibil. Scenariul scris de regizoarea filmului, Cristina Iacob, cu un mic ajutor prietenesc venit de la Dan Chiriac și Mimi Brănescu, pare împrumutat dintr-o revistă cum ar fi ”Povestea mea” sau ”Povești adevărate”, genul acela care oferă delicii clientelor de la coafor. Toată ”Povestea de dragoste”, cap – coadă, este o înșiruire de șabloane menite să gâdile coarda sensibilă a cinefilului. Culmea e că fiecare actor, luat separat, își face datoria cât poate el de bine, dar ceea ce se coagulează până la urmă este lamentabil din cauza scenariului și a viziunii regizorale mult prea năclăită în sirop. De tuse.
Bile negre
Cum spuneam, clișeul e la el acasă în acest film. Ne delectăm cu înțelepciuni culese de pe Facebook (îndrăgostiții nu trebuie să se privească în ochi, ci să privească amândoi în aceeași direcție, dacă nu faci un anumit lucru, te vei întreba toată viața cum ar fi fost dacă îl făceai etc.) dar și cu un lung și neverosimil șir de coincidențe împrumutate din soap-operas americane. Desigur, sentimentul celor doi îndrăgostiți este pus la grea încercare. Sunt doi artiști frumoși, talentați, săraci și fără noroc în carieră. Cum era de așteptat, farmecul lor atrage ispite greu de învins.
Nu putea să lipsească nici malentendu-ul în care se prăbușesc amândoi, la un moment dat. În timp ce el o încasează rău de tot de la interlopi, ea se veselește făcând parada modei pentru șeful din Mall. Absolut întâmplător, după ce scapă din ghearele bătăușilor (salvat de lăutarul care apare, ați ghicit, absolut întâmplător) el mai are chef să se uite prin vitrine și o vede pe ea fâțâindu-se surâzătoare în fața celuilalt. Dar și ea l-a văzut, absolut întâmplător, îmbrățișându-se cu proprietăreasa. Evident, urmează ruptura. Ea pleacă, el rămâne acasă, cu fața plină de răni și arcada spartă. Curios este că, la câteva ore distanță, el are fața perfect curată, rămânând doar cu buba de la arcadă. Din fericire, a rămas și vioara nevătămată, deci va putea susține încă o scenă producătoare de diabet, pastișă străvezie după finalul ”Gării pentru doi”. Doar că el nu căuta pușcăria, ci platoul de filmare unde preaiubita era tunsă la zero.
Bile albe
Actorii. Sunt foarte buni. Dragoș Bucur, în rolul violonistului Sebastian, are surâsul și alura lui Travolta (în ”Michael”), exprimă corect ce are de exprimat și pare să emane o anume ironie subtilă față de tărășenia în care a fost nevoit să se implice. Căci filmul, chiar de la început, e brodat în culori artificiale.
Sebastian îl vede pe bătrânul lăutar cântând pe stradă și nu se poate abține să scoată vioara pentru a demonstra că el e mult mai bun. Ce violonist serios face așa ceva? Dar era nevoie de asta pentru că, altfel, n-ar fi avut loc acel coup de foudre cu fata care trecea pe acolo – daaaa, absolut întâmplător! – și pe care o va reîntâlni în scurt timp exact într-o librărie. Romantic. După care o ia acasă, așa, din prima, și rămân împreună pentru totdeauna.
Raluca Aprodu este Aprilia, tânăra actriță care face ravagii în rândurile sexului opus. Adevărul e că actrița e frumoasă de-ți taie respirația și joacă bine, exceptând secvențele în care regizoarea Cristina Iacob i-a cerut să îngroașe siropul lacrimogen. E absolut remarcabil și Alexandru Darie, care îl întruchipează pe ignobilul Paul, de meserie regizor, ex-iubitul Apriliei, incapabil să accepte ideea că a fost părăsit, dar capabil de orice machiavelâc pentru a o recuceri. Am impresia că, el însuși fiind un regizor de elită, Alexandru Darie nu prea s-a supus indicațiilor tinerei regizoare, pentru că personajul lui strălucește tocmai prin interiorizare, prin măsura farmaceutică a intensității cu care exprimă trăiri.
Paul este genul acela de om care, sub aparența de cumsecădenie, generozitate, blândețe, ascunde o fiară lașă, ce atacă numai pe la spate. Celălalt pretendent la nurii Apriliei, Robert, se bucură, și el, de o interpretare bună: Vlad Zamfirescu, nuanțând cu finețe un îndrăgostit care insistă, dar nu intră cu bocancii în sufletul ”andrisantei”. Din păcate, rolul destul de schematic nu-i oferă o plajă prea largă de desfășurare. Cu haz reținut și expresivitate bine articulată, Gabriela Popescu întruchipează o proprietăreasă răscoaptă, dar iubăreață, lipsită de scrupule, dar simpatică.
O femeie cu bani, care nu și-a pierdut farmecul și își imaginează că poate să cumpere tot ce-și dorește. Mirela Oprișor și Mimi Brănescu interpretează cu naturalețe și aplomb un cuplu ușor burlesc, vecinii de peste drum ai îndrăgostiților. Ionuț Bora și Patricia Poslușnic sunt cei doi copii drăgălași care, alături de câinele Mozart, au o singură menire: să aducă o pată de culoare în film. Altfel, personajele lor nu fac decât să sporească numărul coincidențelor cu aromă de telenovea. Faptul că s-a filmat la Brașov, unde e atât de frumos, mai aduce o bilă albă ”Poveștii de dragoste”. Păcat că povestea e atât de subțire, miza atât de mică. Văzând distribuția, mi-am pus mari speranțe în noua creație a Cristinei Iacob. Dar am plecat mofluză. Și n-am fost singura. Dar prevăd, totuși, un mare succes la public.
Gabriela Hurezean