Premieră la Excelsior: ”Fecioarele noastre grabnic ajutătoare”, despre libertate și iubire
Pe-aici, pe la noi, sunt destul de puțini cei ce știu care este diferența dintre musical, music-hall și operetă. Răzvan Mazilu știe și, de câțiva ani încoace, ne tot oferă lecții încântătoare de musical. La București, la Timișoara, la Târgu Mureș. După succesul cu ”Mon Cabaret Noir” (Teatrelli), aduce bucureștenilor un nou regal, ”Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” de Lee Hall (după romanul lui Alan Warner, ”The Sopranos”).
Textul, bine tradus și adaptat de Carmen Stanciu, a fost transpus de Răzvan Mazilu pe scena Teatrului Excelsior. Premiera a avut loc la sfârșitul stagiunii trecute, în prag de vacanță. Au trecut două luni de atunci. A lăsa timpul să-ți filtreze impresiile e un experiment interesant. Ceea ce-ți rămâne în memorie (și, uneori, în inimă) dintr-un spectacol e partea lui cea mai importantă, neperisabilă. Primul lucru pe care mi-l amintesc este că fetele cântă dumnezeiește. Am văzut toate variantele englezești pe care le-am găsit și n-am nici cel mai mic dubiu: ale noastre cântă cel mai bine! Și nu partiturici lejere, ci fragmente din muzici grele: Matthäus Passion de Bach, Stabat Mater de Pergolesi, Hallelujah de Händel, Lacrimosa de Karl Jenkins, Pie Jesu de Andrew Lloyd Weber. Sau din piese de rezistență apropiate vârstei lor: Yesterday (Beatles) Tears in Heaven (Eric Clapton), Good morning little schoolgirl (Rod Stewart), Xanadu (Electric Light Orchestra), Love Hurts (Nazareth). Cele șase actrițe sunt acompaniate live de Adina Cocargeanu (pian), Imola Tamás (percuție), Andreea Archip (pian), Dana Georgescu (chitară bas).
Dincolo de muzică, e captivantă și povestea care poate fi a oricărui adolescent, chiar dacă nu este elevul unei școli catolice din Scoția. E despre setea de libertate și de iubire, despre teribilism candid și aventură, despre bucurie și tristețe, despre jungla lumii civilizate cu toate riscurile ei. Și despre Fecioara Sfântă a fiecăruia, grabnic ajutătoare. Dar nu chiar întotdeauna. Pe parcursul celor câteva ore cât scapă de sub controlul măicuțelor, cele șase coriste își dezvăluie poveștile, secretele, caracterul. Un bun prilej să descoperim niște actrițe totale, care cântă, dansează și sunt în stare să interpreteze orice rol. Ele joacă și rolul măicuței, și pe cel al drogatului hoț, și pe cel al masculului libidinos ș.a.
Alina Petrică este Orla, un îngeraș depravat, cu accese de cinism, care ascunde profunzimi nebănuite, suferință, iubire și generozitate. Cei care au văzut-o deja în ”Mon Cabaret Noir”, ”(D)efectul Placebo”, ”Deșteptarea primăverii”, ”Aglaja”, știu că, deși foarte tânără, Alina Petrică este deja o mare actriță, tot mai bună, cu fiecare rol pe care și-l adaugă în portofoliu. La același nivel se situează Ana Bianca Popescu, posesoarea unei voci extraordinare și a unei admirabile capacități de transfigurare. Ea este Fionnula, creierul grupului, dar și capul răutăților. O prezență pregnantă, transmițând stări molipsitoare, o siguranță și o asumare a personajului frizând perfecțiunea. O adolescentă încercând să-și descifreze sexualitatea incertă. Pe care Fecioara grabnic ajutătoare n-o prea ajută.
Cum Răzvan Mazilu stăpânește alchimia alegerii unei distribuții impecabile, celelalte patru actrițe, încă insuficient cunoscute publicului, sunt în deplină armonie cu întregul. Daniela Tocari, sensibilă, discretă, interiorizată (tocmai de aceea, transmițând multă emoție) este Manda, fata săracă, încercând să-și ascundă necazurile și din demnitate, dar și din dorința de a nu fi respinsă de colegele care nu știu ce înseamnă să fii sărac. Meda Topârceanu este adorabilă în rolul lui Chell, fata care își poartă cu dezinvoltură și drăgălășenie kilogramele în plus, chiar dacă, la un moment dat, seamănă cu un dirijabil argintiu, încălțat cu cizme de motan din basme. Oana Pușcatu este Kylah, ”fata rea”, cu gura mare, dar cu suflet și mai mare.
Un personaj complex construiește și Ioana Mărcoiu: Kay – tocilară, fandosită, distantă, arogantă – ascunde un secret care o va azvârli curând din turnul de fildeș. Se pare că, deocamdată, nici ea nu se bucură de grațiile Fecioarei grabnic ajutătoare. Care, într-un târziu, se va arăta, una și aceeași pentru toate copilele care știu prea bine că ”nu suntem noi îngeri, dar nu putem spune minciuni despre maica Domnului”. Fără îndoială, musicalul ”Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” este încă o victorie a lui Răzvan Mazilu, în calitate de regizor și coregraf, și a echipei cu care a lucrat: Romana Țopescu, Dragoș Trăistaru (scenografia), Lucian Vlădescu (orchestrația și adaptarea muzicală), Alin Popa (light design), Gönül Abdula (pregătirea muzicală), Raluca Nicolae (asistent coregrafie). Un spectacol viu, vibrant, captivant, care pare că se termină prea repede, deși durează două ore și 20 de minute. Dacă aveți noroc și mai prindeți bilete, îl puteți vedea duminică, 3 septembrie, de la ora 19.00. La Teatrul Excelsior.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Andrei Runcanu