Revistă de înnodat sinapse

Premieră la TNB: ”Umbre” – cum e să-ți placă spectacolul văzut în condiții catastrofale

afis generic

Conform caietului program, la Sala Atelier a Naționalului bucureștean, bunăstarea luminilor este deservită de următorii: Ionel Docan (maestru lumini), Cristian Simon, Ioan Manolea (pupitru lumini), Eugen Stoiciu, Nițu Fontel, Vasile Neguț (electricieni scenă). Dacă îl adăugăm și pe regizorul tehnic – Marcel Bălănescu – avem șapte magnifici care au făcut tot posibilul să distrugă un spectacol excepțional, ”Umbre” de Marilia Samper, în regia lui Vlad Cristache. Imaginați-vă un mare dulap de sticlă, aflat în mijlocul scenei, în care încep să pâlpâie spasmodic niște neoane. Pâlpâitul de stroboscop a ținut până aproape de sfârșitul spectacolului, orbind/isterizând spectatorii care au ajuns să asculte replicile cu ochii închiși, dând mărunt din buze. Nu știu cu ce s-a ocupat în acest răstimp – aproape o oră! –  marea echipă de luminiști-electricieni. Probabil, au ieșit la o țigară, au plecat la mare sau ceva.

ciontea alba visu

Cu toate acestea și în ciuda acestora, spectacolul a fost o revelație. Actorii au rezistat eroic, ne-au apucat de inimă și ne-au ținut în lumea misterioasă a piesei (aparent polițistă) scrisă de Marilia Samper. Alexandra Sălceanu este Alba, adolescenta de 16 ani, care pleacă la o petrecere, vineri seara. Am admirat din nou versatilitatea acestei tinere actrițe, la fel de credibilă în rolul unei femei mature, înrăită de viață, ca și în cel al unei copile inocente, jucăușe, plină de bucurie și radiind iubire. Alba este unicul copil cuplului năclăit în rutină, dar care încearcă să mai păstreze aparențele romantismului de la început.

7M2A7275

La început, Ana Ciontea este mama iubitoare și grijulie, apoi sfâșiată de disperare și, în final, explodând într-o răzbunare nedreaptă. Tatăl – Gheorghe Visu – încearcă să mai fie tânăr și zglobiu, caută resurse pentru a ieși din rutină și, apoi, din ghearele durerii fără leac. Familia vecină nu mai încearcă nimic, după dispariția celei care le-a fost mamă și soție. Tatăl întruchipat de Mircea Rusu își amorțește durerea cu alcool, cinism și aroganță, fiul – Emilian Mârnea, subtil, ambiguu – nu mai găsește nicio cale de comunicare cu tatăl său, pare slab, neajutorat, ciudat, dar se dovedește a fi singurul dintre toți care nu renunță la speranță și care are puterea de a o împlini.

rusu marnea

Mai avem un cuplu de bătrâni în scaune rulante – magnifici Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc – care discută banalități și se tem să moară unul înaintea celuilalt. Doi bătrânei care sunt împreună de o viață și se iubesc, chiar dacă nu le-a fost sortit să aibă copii. Cea mai frumoasă declarație de dragoste: ”Eu te-am vrut pe tine cu tot ce puteai să-mi dai și cu tot ce puteai să nu-mi dai”. Par niște personaje colaterale, inventate, poate, de dragul contrastului, dar aparențele înșală iar.

UMBRE_1_1b

Cei doi sunt personaje cheie în această parabolă despre încredere și neîncredere, despre nenorocirea care schimbă oameni, despre dreptate și nedreptate, despre găsirea care poate fi mai crudă decât pierderea și, mai presus de toate, despre marea iubire. Un rol deosebit de pregnant, Străinul, îi revine lui Gavril Pătru, care oferă un impresionant recital actoricesc întruchipând un nefericit cu mintea rătăcită, nevinovat și blând, trăind printre umbrele pădurii.

patru

Așa cum ne-a obișnuit, de la o vreme, Vlad Cristache conduce cu mână sigură evoluția progresivă a întâmplărilor de pe scenă și, dincolo de lucrul exemplar cu actorii, creează și decorul – o lume fascinantă și terifiantă deopotrivă. Prin ferestrele ca niște acvarii, se văd pădurea de mesteceni, ploaia, întunericul, lumina. Sperând că la reprezentațiile următoare echipa tehnică își va face datoria, recomand cu căldură ”Umbrele” de la Teatrul Național.

Gabriela Hurezean

Fotografii de Florin Ghioca

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS