”Luna lui Jupiter”, Europa de sub gheață
Chiar dacă nu egalează excelența filmului său premiat la Cannes (”White God”/”Fehér Isten” – Un Certain Regard), noua creație a lui Kornél Mundruczó, ”Luna lui Jupiter” (”Jupiter Holdja”) nu poate lipsi din colecția cinefilului cu pretenții. Contrar unor voci care susțin că trama e prea stufoasă, cu mesaj greu de înțeles, mie mi-a dat senzația unei demonstrații limpezi, ce duce spre finalul deschis ca o poartă pe care poți să intri. Sau nu. Sigur că, în Ungaria (țară în care imigranții sunt priviți cu ostilitate nedisimulată), e destul de riscant să servești o poveste despre un imigrant sirian, care ar putea fi înger sau ceva asemănător. Am citit comentariile publicului ungar și nu erau deloc măgulitoare, dar, nefiind sperios din fire, Mundruczó mai agită bățul prin gard, atingând și alte subiecte incomode. Scurt și percutant. Iată un asemenea moment: barmanul din cârciuma unde doctorul Stern mai deșartă câte un pahar îi povestește că abia la vârsta de 61 de ani a îndrăznit să le spună apropiaților că e gay și trăiește de-o viață cu Laci. Culmea e că toți erau la curent de multă vreme și nu-i păsa nimănui. Și mai zice omul o frază despre “familia tradițională care durează câțiva ani și se termină urât”. Monologul barmanului nu durează decât câteva secunde, dar expune pe larg o situație, o mentalitate, o atitudine (îmi pare rău că nu s-a tradus corect, pentru că alocuțiunea lui are un umor nebun, n. red.).
Tot așa, în secvențe scurte și șfichiuitoare ni se vorbește despre corupție, despre nimicnicia umană, despre incapacitatea de a înțelege miracolul (”trăim orizontal, am uitat să privim în sus”), despre o revelație înțeleasă sau nu, despre trădare, despre mântuire. Mundruczó nu servește adevărurile cu lingurița, ci te lasă să le descoperi singur. Asta, dacă nu ți-e lene să-ți folosești mintea și nu te duci la cinema doar pentru entertainment. Dar dacă mă gândesc mai bine, au și amatorii de senzații tari o porție bună din ce le place: împușcături, sânge, urmăriri cu mașini și elicoptere, polițiști nemiloși, sex, femeie deznudată etc. Critica străină a încadrat filmul în genul SF (unii), fantasy (alții), religios (cei mai puțini). Adevărul e că ”Luna lui Jupiter” are câte puțin din toate. Aryan, adolescentul sirian (minunat actorul Jéger Zsombor!) este întruchiparea miracolului. După ce este împușcat în organele vitale de poliția de frontieră ungară, nu moare și începe să leviteze.
Cine/ce este Aryan? Poate fi îngerul exterminator (vezi secvența cu individul care îl face ”țigan” și ”porc împuțit”), dar poate fi și îngerul păzitor, pentru că acceptă să-l ajute pe doctorul Stern și încearcă să-l împiedice pe teroristul cu bomba de la metrou. În orice caz, Aryan nu poate fi ucis. Nici cu glonț, nici cu bombă, nici prin cădere de la înălțime. Deși este doar un băiat care, acasă la el, în Siria, avea o cameră frumoasă, cu playstation, un simplu băiat căruia îi plac cartofii prăjiți și care își caută tatăl, pierdut în noaptea când încercau să traverseze granița ilegal. Acum, rolul tatălui este preluat de medicul Stern (actorul georgian Merab Ninidze), într-un mod nu tocmai dezinteresat. Pentru că are o mare problemă despre care crede că s-ar putea rezolva cu foarte mulți bani. Și știe că adolescentul care fâlfâie în aer poate fi sursa providențială de îmbogățire. Dar numai până la proba contrarie.
Toți cei care se intersectează cu Aryan se vor schimba radical: doctorul Stern va învăța că nu e totul de vânzare și fiecare dintre noi trăiește cu un scop (pe care îl cunoaște sau nu), iubita lui Stern, asistenta șefă Vera (Mónika Balsai), va transforma iubirea în trădare, șeful poliției de frontieră, László (Cserhalmi György), își va descoperi latura umană și încrederea în miracol. Demonstrația derulată matematic (scenariul a fost scris de Kata Weber împreună cu Mundruczó) se înscrie între două coperți. Prima este Luna lui Jupiter, acoperită cu gheață sub care s-ar putea afla apă și forme de viață. Satelitul se numește Europa. Teza filmului, al cărui titlu inițial a fost ”Omul inutil”: În Europa noastră, oamenii zac sub oglinzi de gheață. E de înțeles, așadar, de ce și-a luat regizorul pietre în cap de la conaționali. Și nici la Cannes n-a fost premiat, deși merita. Ultima copertă a tezei mundruczóene este acel ”cine nu-i gata îl iau cu lopata” rostit de copilul care se joacă de-a v-ați ascunselea în gara plină de imigranți. Rămâne să stabilească fiecare dacă e gata. Insist să vedeți acest film. Două ore care te țin cu sufletul la gură!
Gabriela Hurezean