Premieră la TAB: ”Fata din casa vagon”, în trenul de noapte spre nicăieri
Când vezi, unele după altele, cinci spectacole și trei filme, e obligatoriu să iei notițe, altfel, în câteva zile, îți dospește în cap un talmeș balmeș pe care nimeni nu-l mai poate deznoda. Ei, la acest spectacol, am uitat să notez impresii pe carnet. Pentru că ”fata din casa vagon” este un lung șir de fete în case vagon, printre care n-ai cum să nu găsești o variantă a ta, poate fix cea mai tristă, pe care ai vrea s-o uiți. O poveste care te absoarbe total, astfel încât nu te mai poți desprinde pentru a-ți focaliza atenția în altă direcție.
Două actrițe de înaltă clasă, Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna, au citit romanul Anei Maria Sandu, ”Fata din casa vagon”, le-a plăcut și au purces împreună la dramatizarea, înscenarea și interpretarea lui, pe mica scenă a marelui Teatru de Artă din București. Împreună semnează până și motivația de pe programul tip manifest: ”Ne-am dorit și am creat acest spectacol pentru că perspectiva pierderii unor drepturi esențiale ale femeilor nu mai pare deloc imposibilă, pe fondul amplorii cu care politicile de tip conservator-retrograd se propagă în lume. Dreptul la educație sexuală, dreptul la avort în condiții legale și sigure, dreptul la căsătorie liber consimțită, dreptul la independență financiară – tot ce părea definitiv câștigat este în pericol. Ororile ce păreau a nu se mai repeta vreodată apar din nou la orizont.”. Doar muzica anilor 60 – 70 rămâne ”de epocă” în acest spectacol, restul temelor aflându-se aici, lângă noi, în mod usturător prezente.
Eliza Păuna interpretează cu sensibilitate rolul unei fetițe de 8 ani, care încearcă, din perspectiva neîntinată, sinceră, a copilului, să se apropie de mama sa, pentru a deveni prietene și a înțelege de ce e mereu tristă. Ar vrea să fie colege de bancă, pentru a-și spune toate secretele, sperând că, astfel, va dezlega misterul inelului cu piatră roșie: ”Aș vrea să știu dacă mama e un fel de Arabela și dacă inelul ei fermecat poate face la fel de multe minuni ca al personajului meu preferat.” Dar inelul nu poate face minuni, iar jocul preferat al mamei depresive este ”de-a aruncatul în fața mașinilor”. Iar secretele ei nu pot fi dezvăluite la lumina zilei, ci doar ascunse într-un cotlon întunecat, cum ar fi sub masă, cu fața de masă coborâtă ca o cortină grea.
Lorena Zăbrăuțanu este mama în al cărei cap se află o rotiță stricată și, astfel, apare întrebarea: ”Stările tâmpite se pot transmite de la mamă la fiică?” Mama se întoarce, la rândul ei, la calitatea de fiică a unei mame autoritare și a unui tată bolnav de pleurezie, pe care îl iubește atât de mult, încât ar vrea să-i doneze un plămân. Cândva, a cunoscut și ea o dragoste mistuitoare, a cărei pierdere i-a transformat viața într-un tren de noapte, gol, care nu mai oprește nicăieri. Nu întâmplător, auzim glasul Andei Călugăreanu cântând ”mai am o carte foarte subțire, în care încape o singură iubire”. Despre setea de iubire și despre neiubire e vorba în povestea celor două eroine, mamă și fiică, într-o răscolitoare amalgamare a durerii, regretelor, speranței, renunțării, mărturisirii, resemnării, magiei, a râsului și plânsului, a vieții și a morții.
Cele două actrițe/dramaturgi/regizori, Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna, împlinesc prin acest spectacol o performanță artistică excepțională, atât prin decupajul farmaceutic al textului, cât și prin interpretarea de un firesc și o emoție cum rareori se pot vedea pe scenele noastre. Pleci de la spectacol luând cu tine o lacrimă și un surâs, și gândul că ai de recâștigat un timp pierdut, chiar dacă pare imposibil. Numai vorbe bune pentru decorul Mariei Nicola, minimalist, dar care sprijină temeinic jocul actoricesc, pentru secțiunea video semnată de Andrei Roșianu și pentru grafica lui Romulus Boicu. Mergeți la Teatrul de Artă să vedeți acest spectacol! Se joacă din nou vineri, 18 octombrie, de la ora 19.15.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Romulus Boicu