”A doua șansă pentru Adam”, în absența lui Adam
În anul 2000, când a părăsit România, Felicia Mihali se putea considera o deținătoare a succesului deplin. Era tânăr jurnalist la un cotidian celebru și publicase trei romane în doi ani: ”Țara Brânzei” (1999), ”Mica istorie” (1999), ”Eu, Luca și Chinezul” (2000). Era la vârsta când îi păsa mai puțin de gloria personală și mult mai mult de mizeria pe care politicienii o consolidau pe tărâmul nemuritoarei Miorițe. În concluzie, a trecut Oceanul pentru a relua viața de la zero. A învățat, a călătorit, i-a învățat pe alții. Fiecare călătorie s-a soldat cu un roman. 13 în total. Scrie în trei limbi: română, franceză și engleză. În plus, vorbește olandeza și chineza. Conduce, la Montreal, prestigioasa Editură Hashtag, dedicată, în principal, scriitorilor valoroși, dar marginalizați. Noul roman al Feliciei Mihali, scris în limba română, ”A doua șansă pentru Adam”, apărut recent la Editura Vremea, este tot un fel de călătorie, dar nu peste mări și țări, ci în microuniversul proxim al unui cuplu de imigranți români.
Imposibil de clasificat în funcție de curente/trenduri literare, romanul Feliciei Mihali este pur și simplu o preacinstită poveste despre doi oameni care sunt împreună de 30 de ani. Fără contorsionisme și jonglerii stilistice. Concepută jurnalistic din două puncte de vedere: a scrisului la ziar, propriu zis, și a jurnalului intim. Paradoxal, privirea rece, obiectivă a ziaristului se împletește, aici, cu mărturisirea (subiectivă) a unor amănunte pe care, de obicei, eziți să le descrii până și în jurnalul personal, chiar dacă e ținut sub lacăt. El, Adam, a suferit un accident cerebral și nu-și mai amintește nimic din trecut. Ea, nenumită, dar, poate, Eva, își amintește totul prea bine, deși ar fi mai bine să uite. Dar acum, bărbatul îi aparține în totalitate și i se dedică fără ezitare: ”Nimic nu-i trădează boala. Adam nu poate fi o altă persoană! Trupul, chipul, buzele lui sunt aceleași. Este bărbatul de care mă îndrăgostisem nebunește în tinerețe. Mica pată pe creierul lui nu-l transformă în cineva mai puțin demn de a fi iubit, cineva care ar trebui abandonat.” Doar că, de cinci ani, bărbatul s-a transformat într-un copil care urăște măslinele, plictiseala, socializarea. El a devenit un simplu spectator, în timp ce ea se ocupă de tot ce presupune viața domestică: pregătirea hranei, tunderea viței de vie, alegerea veșmintelor pentru seara la Operă, pregătirea unei aniversări, întâlnirea cu prieteni de familie. Nucleul narativ, alcătuit din viața cuplului, este înfășurat în elemente externe, concentrice. Felicia Mihali descrie în culori sugestive (dar cu ironie latentă, dusă uneori până la cinism) viața comunității românești din Montreal, ”rahaturile tradiționale” care sunt păstrate cu sfințenie. Cum ar fi ritualurile complicate (și adesea ipocrite) din jurul unui mort. Sunt luate în colimator școala, societatea de consum, risipa, apetitul pentru bârfă, crăpelnița, politica, păstrarea aparențelor cu orice preț. Amănunte aparent nesemnificative care, odată introduse în puzzle la locul potrivit, dau întregul edificator. Contrapunctic, ni se inoculează bănuiala că, în trecutul lui Adam și al soției sale, există un secret bine păstrat. Care se va revela abia la finalul cărții, enunțat cu același sânge rece, caracteristic autoarei. Ceea ce ar fi putut să fie melodramă, devine o simplă întâmplare trecătoare, privită cu nepăsare/resemnare/ironie și, mai ales, o anume înțelepciune. Cred că un roman bun este acela pe care îl citești dintr-o răsuflare. Din acest punct de vedere, e clar că Felicia Mihali și-a încheiat glorios și această călătorie în micul univers al unei femei pe cât de fragile, pe atât de puternice. În iulie, va veni în București. Probabil, vor fi și câteva lansări ale romanului. Nu ratați!
Gabriela Hurezean
Fotografia Feliciei Mihali este furată de pe pagina personală de Facebook