Nanni Moretti – haz de necaz, între utopie și distopie
”Un viitor luminos” (”Il sol dell’avvenire”) este cel mai recent film al lui Nanni Moretti. Pare filmul în care, după unele scăderi de tensiune, își regăsește vibrația genuină, forța expresiei și umorul latent, atât de bine sublimat, încât pare involuntar. Filmul poate fi văzut pe furate, în diverse ascunzători ale internetului, dar cred că ar fi savurat mult mai bine într-o sală de cinema. Am vizionat avanpremiera la Cinema Elvire Popesco (Institutul Francez), un loc frecventat de cinefilii împătimiți. La Elvira nu se roade popcorn, nu se fâsâie cola, nu se foșnesc ambalaje de mâncare, nu miroase a nachos cu sos de usturoi. Și nu sună telefoane! În liniștea aia păstrată cu sfințenie, e o încântare să constați că și ceilalți chicotesc sau hohotesc la niște poante inaccesibile consumatorilor de umor cleios, gen frații Farelli. În acest ”Viitor luminos”, hazul izvorăște din culisele artei filmului, din tribulațiile și aspirațiile cineastului care își caută vocea, niciodată mulțumit de ceea ce găsește, din impactul destul de contondent între vechi și nou.
Depășind stadiul de ”film în film”, povestea lui Nanni Moretti conține, de fapt, trei filme: cel creat de Nanni Moretti, despre un alter ego al său, care face un film despre comunismul italian, cel pe care îl pritocește Giovanni, încercând să facă distincție între utopie și distopie ca realitate a comunismului italian și al treilea film, cel pe care și-ar dori Giovanni să-l facă, 50 de ani de viață și amor, ilustrați prin cântece italiene. Acest al treilea film, imaginar, apare sub formă de intermezzi consolatori, în momentele cele mai tensionate, amintind de marele dans final din ”Tre piani”.
Giovanni se străduiește să demonstreze că partidul lui Gramsci nu era un vasal al lui Stalin, turnându-și pelicula chiar în momentele când tancurile bolșevice înăbușeau (în 1956) revoluția ungară. Este momentul când sosește în Italia un circ din țara oropsită, primit cu entuziasm și omagii închinate eroismului urmașilor lui Attila. Apar probleme în producție, banii sunt din ce în ce mai puțini, iar hazul de necaz – din ce în ce mai mult. Antologice secvențele în care Giovanni negociază cumpărarea filmului, ba cu unii de la netflix, ba cu niște coreeni. Întrebat despre arcul narativ al personajului central, despre schimbarea lui în timp, Giovanni răspunde tranșant: ”În viață, nimeni nu se schimbă cu adevărat, e o chestie care se poate vedea doar în filme.” Reprezentanta netflix dă verdictul: ”Scenariul tău e ca un foc mocnit, care nu explodează. Lipsește momentul what a fuck.” Aceeași încărcătură de umor fin o are și întâlnirea cu producătorii coreeni, care se arată încântați de filmul încărcat cu devastări și grețuri metafizice. Deh, exotismul european în acțiune. Prezent și în teoria lui Giovanni privind papucii pe care protagonista îi poartă în public: ”Papucii sunt o viziune tragică asupra lumii.”
Dar ”Un viitor luminos” poate fi luat în considerare și ca love story. Femei frumoase, iubind bărbați mici și urâței sau mari și grăsunei. Nevastă care se psihanalizează la un specialist senil și anunță divorțul în momentul cel mai nepotrivit. Fiică muziciană, frumoasă, anunță că se mărită cu fix opusul ei. Dar tot muzician. Talentat. Finalul e apoteotic. De râs cu lacrimi. Nanni Moretti, prin intermediul alter ego-ului său, Giovanni, încearcă să ofere o lecție de artă cinematografică tânărului regizor care lucrează după regulile platformelor de streaming. Argumentele lui încep de la Kieslowski și ajung la Scorsese. Faza e nașpa de tot, dar se râde fără scrupule. Pentru că tragismul situației e încărcat cu acel patetism involuntar, care duce la burlesc. Asta a și fost intenția, cum am mai spus: hazul de necaz. Așadar, nu ezitați să faceți o vizită la Elvira, pentru a petrece o oră și jumătate de reală încântare, în compania unor actori irezistibili: Nanni Moretti, Margherita Buy, Barbora Bobulova, Silvio Orlando, Mathieu Amalric.
Gabriela Hurezean